BIBLIOTECA JUDETEANA "OVID DENSUSIANU"

HUNEDOARA- DEVA

marți, 21 aprilie 2020

LEGENDA FLORII DE LILIAC

În urmă cu mii de ani, trăia o fată numită Lili cu ochi mov-albăstrui, cum nimeni nu mai văzuse până acum. Ea cunoscuse un băiat cu care se iubea incredibil de mult; deși erau destul de tineri, cei doi voiau să se căsătorească.
Din păcate, băiatul suferea de o boală incurabilă și zilele lui erau numărate. Din acest motiv cei doi încercau ca fiecare zi pe acest pământ să fie petrecută cu iubire, râsete și veselie. Într-o zi, din păcate, s-a întâmplat inevitabilul și fata a rămas singură. Plină de durere, frumoasa fată se ducea în fiecare zi la mormântul lui pentru a îi povesti cum a fost ziua ei. Ea vărsa lacrimi amare, de dor și singurătate. Și-a promis că niciodată nu va mai iubi atât de mult.
S-a dus o zi, s-a dus două, s-a dus trei... s-a dus zi de zi până când, într-o zi obișnuită, nu s-a mai putut ridica de pe mormântul lui. Inima ei era sfâșiată. Potrivit legendei, în acel loc a crescut un arbust cu flori mov-albastre care aveau un miros divin. "Dacă în Rai miroase a dragoste, atunci și floarea dragostei noastre trebuie să aibă un parfum divin." - îi spunea fața tânărului când erau împreună.

Localnicii satului au fost uimiți de această poveste incredibilă de iubire, motiv pentru care au numit floarea Liliac - culoarea sutelor de flori le aminteau de ochii magici ai fetei.

SEMNIFICAȚIA FLORII DE LILIAC :
Floarea de liliac are multe sensuri, însă cele mai multe sunt legate de exprimarea dragostei sau a afecțiunii. În vremurile victoriene, dăruirea florilor de liliac însemna că bărbatul încearcă să cucerească o femeie.
Florile de liliac pot exprima, de asemenea, încrederea pe care o are o persoană în cealaltă persoană.
Liliacul alb simbolizează schimbarea, puritatea, încrederea. Liliacul violet simbolizează spiritualitatea și sinceritatea, cel albastru - fericirea și liniștea sufletească, iar cel roz - iubirea adevărată și relațiile bazate pe încredere.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu