BIBLIOTECA JUDETEANA "OVID DENSUSIANU"

HUNEDOARA- DEVA

vineri, 1 martie 2019

LUCRURI MAI PUȚIN CUNOSCUTE DESPRE MĂRȚIȘOR



Vă întrebați dacă mărtișorul este o tradiție națională sau internațională? Foarte mulți vor răspunde că este un obicei românesc și că nu mai există și la alte popoare. Alții vor ști doar de mărtișorul de la Bulgari. Unii spun că mărtișorul este un obicei tradițional românesc și că popoarele de lângă noi l-au împrumutat datorită frumuseții tradiției. Un lucru este cert: sărbătoarea mărtișorul apare din Maramureș și Bucovina de nord istorice până la granița cu Grecia.
Haideți să aflăm câteva lucruri mai puțin cunoscute despre această sărbătoare a mărtișorului:
-nu se știe exact când s-a sărbătorit prima dată aceasta zi, dar acum 8.000 de ani era deja marcată ziua cu mărtișorul, care își are originea in practicile agrare de atunci;
-romanii sărbătoareau 1 martie, care se numea dupa Zeul Marte, cel care era responsabil cu ocrotirea câmpului,al turmelor și care reprezenta renașterea naturii;
-dacii purtau la gât mărțișoarele, care erau confecționate din pietricele albe si roșii. Roșu era sângele și soarele, viața, adica femeia, iar albul era claritatea apelor și reprezenta înțelepciunea bărbatului. Îmbinarea celor 2 culori în șnur înseamna armonia celor doi;
-dacii considerau aceste mărțișoare ca fiind amulete și credeau că au puteri de protecție solara, că aduc frumusețe și fertilitate. Ei le purtau până când înfloreau copacii și apoi, le atârnau de crengi.
Una dintre legendele despre mărțișor spune că un zmeu a răpit soarele pentru 3 anotimpuri,până iarna, când un viteaz l-a înfruntat pe zmeu și a redat astrul cerului și oamenilor. Din păcate, în luptă a fost ranit, iar sângele s-a scurs pe zăpadă, astfel dând naștere ghioceilor, cei care vestesc primăvara.
O alta legendă istorisește cum Primăvara se plimba într-o poiană, când a observat un ghiocel cum răsare. A vrut sa îl ajute și a îndepărtat zăpada din jur și înfuriind Iarna. Aceasta din urmă a trimis un frig teribil peste ghiocel care a înghețat. Primăvara a vrut să îi țină cald cu mâinile, dar s-a rănit la un deget, sângele curgându-i peste floare, trezind-o la viață, astfel Primăvara învingând Iarna.
În regiunea Moldovei și în Bucovina, de 1 martie femeile oferă mărțișoare bărbaților, iar de 8 martie bărbații le bucură pe femei cu mărțișoare.
În Bulgaria sărbătoarea se numește Martenita și chiar și animalele primesc mărțișor.
În Federația Rusă sărbătoarea revenirii primăverii este pe 8 februarie și se numește Maselnita, iar cele mai importante sunt clătitele, care amintesc de soare.
Înspre sfârșitul secolului al XIX-lea, copiii primeau mărțișoare de la părinții lor. Aceștia legau o monedă de argint sau de aur de firul mărtișorului. Aceste mărțișoare erau purtate ca un fel de amulete.
SURSA-https://www.hotelalpin.ro/lucruri-mai-putin-cunoscute-desp…/

ION CREANGĂ 182 DE ANI DE LA NAȘTERE

Ion Creangă rămâne unul din clasicii literaturii române, mai ales datorită operei sale autobiografice „Amintiri din copilărie„ și performanței de neegalat de a scoate basmul din circuitul folcloric, adaptându-l pentru literatura cultă.
Cel despre care George Călinescu spunea: un artist precum Creangă se ivește o singură dată în istoria unui popor.
„Marelui nostru hâtru, „Rabelais-ului românesc”, cum l-a numit Iorga, unicului și strălucitului satiric al literaturii române, îi închin iubirea și nesfârșita mea admirație”, scria academicianul Zoe Dumitrescu-Bușulenga despre marele clasic al literaturii române în monografia dedicată operei autorului celor mai frumoase amintiri din copilărie.
Data nașterii lui Ion Creangă nu este certă, existând două variante, una este indicată de un document privind nou-născuții din Humulești, ce precizează data de 10 iunie 1839 pentru nașterea lui Ion Creangă. Cealaltă variantă o reprezintă data de 1 martie 1837.
George Călinescu propunea ca totuși data de 1 martie să fie reținută, având în vedere că însuși scriitorul considera că aceasta este ziua în care s-a născut: "În jurul datei nașterii lui Ion Creangă sunt mari îndoieli și se produc mereu acte de naștere oficiale și contrazicătoare. Data de naștere 1 martie 1837 aleasă de povestitorul însuși trebuie încă păstrată" ("Istoria Literaturii Române", Ed. Minerva, 1982).
Școala a început-o în satul natal (1847), Humulești, dar, după un an, a continuat-o la Broșteni (1849), Târgu Neamț (1853-1854) și Fălticeni, la școala de "catiheți" (1854), unde apare înscris cu numele Ion Creangă în loc de Ion Ștefănescu.
În 1859 a fost hirotonit diacon, după ce absolvise cu un an înainte cursul inferior al Seminarului de la Socola, început în 1855.
Înainte de a accede în treapta clericală trebuia însă să se căsătorească, ceea ce s-a și întâmplat. În 1859, la 23 august, s-a căsătorit cu Ileana Grigoriu, fiica preotului Ioan Grigoriu (de numai 15 ani), de care se va despărți în 1867. Din această căsătorie a avut un fiu, unicul său copil, Constantin, născut în 1860.
În 1864, Creangă a încheiat anul I al Școlii Preparandale din Iași al cărei director era Titu Maiorescu, și a început să funcționeze ca institutor la Școala primară de la Trei Ierarhi.
Cariera sa eclezială s-a încheiat după câțiva ani, după ce a intrat în conflict cu autoritățile bisericești. Suspendat atât ca diacon, cât și ca institutor (1872), Creangă a trăit o vreme numai din veniturile unui debit de tutun. Tot în această perioadă, nemaiavând unde locui, s-a mutat într-o bojdeucă din mahalaua Țicău, unde va rămâne până la sfârșitul vieții.
Reprimit în învățământ în 1874, a câștigat prietenia lui Mihai Eminescu, atunci revizor școlar, care l-a introdus la Junimea. Ca pedagog, împreună cu alți institutori a publicat manuale pentru clasele primare: "Metodă nouă de scriere și cetire pentru uzul clasei I primară" (1868), "Învățătoriul copiilor" (1871), "Povățuitoriu la cetire prin scriere după sistema fonetică" (1876). Aici apar și primele povestiri ale lui Creangă: "Inul și cămeșa", "Poveste", "Pîcală", "Acul și barosul", "Ursul pîcîlit de vulpe".
Debutul propriu-zis a fost însă în revista "Convorbiri literare" (1875), cu "Soacra cu trei nurori", aici a apărut, în scurt timp, și "Capra cu trei iezi". Până în 1878, au fost publicate și celelalte povești, citite toate în cenaclul Junimea, "unde autorul era gustat pentru anecdotele corosive, spuse 'pe ulița mare'", arată volumul citat.
"Plăcerea stârnită de audiția scrierilor lui Creangă e de rafinament erudit. (...) Creangă e un umanist al științei sătești, scoțând din erudiția lui un râs gros, fără a fi totuși un autor vesel prin materie. Conținutul poveștilor și al amintirilor este indiferent în sine, ba chiar apt de a fi tratat liric ori fantastic, veselă este hohotirea interioară, setea nestinsă de vorbe, sorbite pentru ele însele, dintr-o voluptate strict intelectuală", spune George Călinescu ("Dicționarul general al literaturii române", 2004).
„Amintiri din copilărie", opera sa capitală, a apărut tot în "Convorbiri literare": primele două părți în 1881, iar a treia, în 1882.
Partea a IV-a a „Amintirilor din copilărie", citită de Creangă în cercul literar al poetului N. Beldiceanu, din Iași, a fost tipărită postum, în 1892.
În „Convorbiri literare" au apărut și basmele "Punguța cu doi bani", "Dănilă Prepeleac" și "Poveste Porcului" (1876). În 1877 a publicat în revistă povestirea "Moș Nichifor Coțcariul", care în același an a apărut și în broșură, "Povestea lui Stan Pățitul", "Povestea lui Harap-Alb" și "Fata babei și fata moșneagului". 
Ion Creangă a murit în același an cu marele său prieten, Mihai Eminescu, în noaptea de Anul Nou, la 31 decembrie 1889.
Despre Ion Creangă "Dicționarul Scriitorilor Români" amintește că George Călinescu, în inegalabila monografie pe care i-o dedică, face din el un personaj, o legendă.
„Adevărul e că un artist precum Creangă se ivește o singură dată în istoria unui popor, și atunci numai într-un moment de grație. Este fără îndoială genial, ca orice scriitor despre care se poate spune că are simțul genial instinctiv al limbii și al etosului popular nealterat.
SURSA-
https://www.activenews.ro/…/1-martie-182-de-ani-de-la-naste…

„Nu există prieten mai loial decât cărţile.”
 Ernest Hemingway


BABELE -TRADIȚII ȘI SUPERSTIȚII. CUM SĂ NE ALEGEM BABA?

Din 1 şi până pe 9 martie, trebuie să ne alegem o „babă“ aferentă unei zile din acest ciclu calendaristic, potrivit tradiţiei. Odată baba aleasă, ea va anticipa starea de spirit şi norocul pentru întreg anul.
Babele de martie vestesc venirea primăverii. Se spune că în aceste zile Baba Dochia, cea care aduce iarna, începe să-şi dea jos cele 9 cojoace, câte unul în fiecare zi, şi astfel afară se face puţin mai cald, iarna lăsând loc primăverii să vină. Babele reprezintă o tradiţie pur românească: de pe 1 până pe 9 martie fiecare îşi alege o zi, sau mai bine zis o babă.
Tradiţia spune că aşa cum este vremea în ziua respectivă, aşa va fi şi următorul an pentru omul respectiv. Dacă vremea din ziua aleasă va fi frumoasă, îi va merge bine tot anul, însă dacă va fi mohorâtă va avea parte de un an cu supărări şi necazuri. Dacă plouă sau ninge în ziua aleasă drept Babă, anul va fi unul bogat.
Potrivit tradiţiei, în ziua în care ne alegem Baba nu trebuie să muncim. Se spune că cei care fac treaba în ziua de întâi martie atrag ghinionul şi zilele negre asupra lor. În străvechiul calendar român, anul începea odată cu prima zi a lunii martie, astfel că babele reprezintă un nou început, dar şi lupta dintre iarnă şi primăvară, fapt ce duce la o instabilitate crescută a vremii. “Următoarele nouă zile sunt ale Babei Dochia. În aceste zile, cei care doresc să cunoască cum le va fi viitorul apropiat, îşi aleg o anumită dată şi observă cu atenţie cum va fi ziua respectivă. Dacă este cald şi soare, vor fi tot anul sănătoşi şi voioşi, iar dacă va fi urât, vor fi trişti, posomorâţi, bolnavi, vor avea necazuri”, ne-a explicat Maria Popa din Bihor.
Conform tradiţiei populare, bunicii noştri cunoşteau că primele zile din această lună sunt fie prea friguroase, fie prea calde. Ei au numit aceste zile cu vreme schimbătoare zilele babelor. Ce spune legenda Legenda spune că, plină de răutate, Baba Dochia şi-a trimis nora, pe zăpadă şi pe ger, cu oile la păşunat, cerându-i să-i aducă fragi proaspeţi şi dându-i ca sarcină să toarcă un caier de lână neagră până când acesta devine albă. Ajunsă pe munte, nora plângea şi se văita, căci oile nu aveau ce paşte, de fragi nici vorbă, iar caierul nu putea să-l toarcă într-un timp aşa de scurt. Dumnezeu, văzând-o pe tânără suferind, coboară pe pământ şi o sfătuieşte să meargă acasă şi să-i explice soacrei că nu-i poate îndeplini dorinţele. Hârca, neîndurată, continuă însă să o trimită pe munte şi-n următoarele două zile, cu aceleaşi neînduplecate porunci. În cea de-a treia zi, înduioşat de suferinţele fetei, Dumnezeu face o minune şi deodată oile găsesc iarbă de păscut, caierul se toarce cât ai bate din palme, iar buzunarul de la şorţul tinerei neveste se umple de fragi mari şi parfumaţi. Soacra, bucuroasă, mănâncă cu lăcomie fragii, apoi se hotărăşte ca în ziua următoare să meargă ea cu oile, în locul în care fusese tânăra, ca să mănânce fragi pe săturate. În ziua respectivă, Baba Dochia, îmbrăcată cu nouă cojoace, porneşte la drum, dar Dumnezeu dă deodată o căldură aşa de mare încât hârca începe să-şi arunce unul câte unul cojoacele, urcând tot mai sus pe munte în căutarea fragilor şi a păşunii. Dar exact când ajunge în vârful muntelui, Dumnezeu, ca să o pedepsească pentru tot răul făcut, dă un îngheţ aşa de puternic, încât se transformă în stană de piatră atât Baba Dochia, cât şi oile.
În credinţa populară, babele sunt înzestrate cu puteri magice, care le permit să influenteze starea vremii. De aceea în această perioadă vremea este imprevizibilă, de la o zi la alta putând surveni schimbări majore de temperatură.
SURSA-http://adevarul.ro/…/cum-alegem-babele-mearga-an…/index.html

FREDERIC CHOPIN -207 ANI DE LA NASTERE

Având un suflet sensibil și nobil, Frederic Chopin a fost un artist romantic tipic; compozițiile sale cu o tonalitate personală au avut un efect determinant aproape o jumătate de secol asupra stilului interpretativ al concertelor de pian, acestea fiind preferate și azi în programele de concerte.
Când auzim de Chopin de regulă ne vine în minte un singur instrument muzical: pianul. Cu toate că niciodată nu i-a plăcut să dea concerte, apărând doar de 30 de ori în fața publicului, ca pianist era mai bun decât mulți virtuozi ai secolului al XIX-lea. A contribuit foarte mult la schimbarea muzicii pentru pian. Prietenul său Robert Schumann caracteriza compozițiile cu stil novator ale lui Chopin drept lovituri de tun ascunse într-un buchet de flori.
Copilăria din Polonia
Tatăl lui Frederic a părăsit Franța încă din tinerețe și s-a stabilit în Polonia, unde a cunoscut-o pe Justyna Krzyzanowska, cu care s-a căsătorit în 1806. Viitorul compozitor s-a născut în Zelazowa Wola, un sat mazovian lângă Varșovia. După registrul stării civile din biserica satului, s-a născut la data de 22 februarie 1810, dar după afirmația mamei sale, Frederic a văzut lumina zilei doar în 1 martie. A avut trei surori – Ludwika, Izabela și Emilia – cu care și-a petrecut copilăria fericită.
Frederic a fost un copil minune. Desena caricaturi, scria poezii – și fără o pregătire formală – cânta la 4 mâini la pian cu sora sa, Ludwika. La vârsta de 6 ani a luat primele lecții de pian de la un profesor local, care i-a făcut cunoscut repertoriul clasic german, mai ales compozițiile lui Johann Sebastian Bach. Improviza cu plăcere, iar la vârsta de 7 ani, în 1817, a realizat prima compoziție, o poloneză. Tânărul compozitor a fost desemnat cu mândrie de presa poloneză drept un geniu. Vestea s-a răspândit cu repeziciune printre melomani și a fost copleșit cu invitații de a concerta în fața publicului. Debutul său concertistic a avut loc la vârsta de 8 ani.
De la vârsta de 11 ani, Frederic a învățat componistica la Conservatorul din Varșovia, nou înființat. La vârsta de 15 ani i-a apărut Rondoul în do-minor opus 1 compus pentru pian. Studiile aprofundate le-a început cu un an mai târziu, în 1826, sub conducerea profesorului J. Elsner. În acest timp – ca de altfel în toată viața lui – a fost un participant pasionat la serate muzicale, concerte și spectacole de operă. Varșovia însă nu făcea parte din centrele muzicale europene importante. În scurt timp, Chopin a simțit nevoia de a place în străinătate pentru a dezvolta, îmbogăți și aprofunda capacitățile sale muzicale.
În 1829 tânărul artist dădea concerte la Viena și avea un succes răsunător. Pe vienezi i-a uluit noutatea muzicii sale. S-a întors în Varșovia, dar cu intenția fermă de a realiza o carieră internațională.
Nu s-a lăsat nici de activitatea componistică – în această perioadă s-au născut două concerte pentru pian și orchestră, și o variațiune pe aria La ci darem da mano din opera Don Giovanni de Mozart. Chopin a compus concertele pentru a-și etala calitățile de orchestrator. Aceste opere au contribuit și la îmbogățirea tehnicii sale interpretative pianistice. Muzica lui Chopin, pe lângă virtuozitatea sa, poartă și un mesaj profund contrar altor compozitori care scriau doar pentru etalarea virtuozității instrumentale. Digitația, utilizarea pedalelor și ritmul au făcut tonalitatea pianului mai colorată, i-au mărit expresivitatea. Stilul interpretativ introdus de compozitorul polonez a devenit determinant în cadrul artiștilor instrumentiști în următoarea jumătate de secol.
Talentul muzical ieșit din comun al lui Chopin a devansat epoca sa. Contemporanii săi apreciau rafinamentul și nuanța compozițiilor sale, dar nu au remarcat faptul că limbajul muzical al lui Chopin era absolut nou și în întregime polonez.
În Paris prin Viena
În 2 noiembrie 1830, la 20 de ani, a părăsit Polonia. Luându-și rămas bun de la Varșovia, și parcă presimțind că nu se va mai întoarce niciodată în țară, a luat cu el un pumn de pământ natal într-un vas de argint.
Cu toate că și-a petrecut numai copilăria și tinerețea timpurie în Polonia, toate compozițiile sale ulterioare sunt pătrunse de un suflet polonez specific și cele mai vesele piese muzicale au o notă de melancolie.
Chopin a petrecut opt luni în Viena și a susținut numai două concerte. Din Viena a pornit spre Paris, capitala artistică europeană a timpului. Pe acest drum a aflat că rușii reprimaseră într-un mod sângeros răscoala poloneză din noiembrie. La aflarea acestei vești, într-o dispoziție disperată s-a născut studiul Cântec Revoluționar. Conform unelor surse, tânărul compozitor era în legătură cu mișcarea revoluționară, având ca țel eliberarea Poloniei de sub jugul țarist.
Anii petrecuți la Paris
Chopin a sosit la Paris în 1831. Capitala franceză i-a devenit a doua patrie, dar compozitorul nu era fericit. În această perioadă trăiau foarte mulți emigranți polonezi la Paris. În anturajul lor, Chopin a intrat în cercul oamenilor bogați și influenți. În schimb, el a rămas sărac. În prima perioadă își asigura subzistența din lecții de pian – serviciile sale fiind solicitate mai mult de polonezi. Însă după ce a concertat la o serată muzicală a bogatei familii Rothschild, a devenit cel mai căutat profesor de pian din paris. Pentru câte o lecție de pian, elevii trebuiau să plătească sume considerabile, și în scurt timp Chopin n-a mai dus lipsuri. În scrisorile din această perioadă adresate familiei sale se laudă cu faptul că înaintea lui s-au deschis cele mai renumite saloane, unde se bucură de anturajul aristocraților, al miniștrilor și al deputaților.
În această perioadă Parisul era centrul cultural și intelectual al Europei. Dintre prozatori, trăiau aici Honore de Balzac, Victor Hugo, Stendhal, George Sand; dintre poeți, Alfred de Musset, Alfred Victor de Vigny și Heinrich Heine; dintre compozitori Hector Berlioz, Felix Mendelssohn și Giacomo Rossini și foarte mulți pictori în frunte cu Eugene Delacroix.
Dar talentul nu era suficient pentru ca cineva să devină renumit în Paris. Neapărat trebuia să participi în viața de societate, care în vremea respectivă se concentra în saloane. Aici, la diferitele întruniri se dădeau deseori și concerte pentru un public cu număr redus dar foarte select. Notabilitățile bogate își permiteau ca saloanele lor să devină adevărate săli de concerte. De exemplu, fabricantul de piane Pleyel a construit în sala sa de oaspeți o scenă înconjurată de perdele groase de catifea. Si Chopin a dat multe concerte pentru elita societății pariziene. Ca atare, era înconjurat de personalități de seamă. A fost favoritul răsfățat al saloanelor aristocrației, și totuși nimeni nu a ghicit în el omul care suferea enorm din cauza sorții nemiloase a patriei sale.
Cu toate loviturile istorice suferite de patria sa, nu și-a întrerupt activitatea componistică; în această perioadă a elaborat mai multe compoziții solistice pentru pian. Însă cariera sa ca maestre interpretativ nu a avut o evoluție plină de succese. Nici temperamentul și nici starea sănătății lui Chopin nu erau potrivite pentru a duce viața plină de surmenaj a virtuozilor care dau concert după concert. În stilul său interpretativ intensitatea sunetelor nu era suficient de mare pentru a umple complet o sală mare de concerte. În plus, înaintea fiecărui concert avea un trac uriaș.
Marea parte a maturității, Chopin a petrecut-o la Paris, făcând numai ocazional deplasări mai mici sau mai mari/ În 1835 a vizitat Dresda, unde s-a îndrăgosti de tânăra de 16 ani, Maria Wodzinsla, cu care a vrut să se căsătorească. Dar părinții Mariei s-au împotrivit acestui mariaj, și astfel idila s-a terminat repede. Tot în același an, prin intermediul unui compozitor romantic german, mai tânăr cu un an, Mendelssohn, l-a cunoscut pe Robert Schumann, un alt compozitor german de aceeași vârstă, ale cărui elogii au contribuit la răspândirea renumelui său în toată Germania. Variațiunile sale compuse pe tema ariei La ci darem au fost salutate de compozitorul german cu următoarele cuvinte: Domnilor, jos pălăria. Iată un geniu.
Muzica lui Chopin
Chopin și prietenul său mai în vârstă cu un an, carismaticul compozitor maghiar Franz Liszt, erau personalități determinante printre pianiștii epocii lor. Legătura lor n-a fost fără probleme, deoarece aveau rapoarte diferite față de muzică. Concepția lui Chopin era mai clasică și mai disciplinată: pe pianul său întotdeuna stătea un metronom și făcea excese de furie dacă vreunul din discipoli nu respecta măsura. Stilul interpretativ al lui Liszt era plin de bravadă, îi plăcea să-și etaleze calitățile, era predispus să corecteze compozițiile altora în timpul interpretării. După o anecdotă a timpului, la un concert, Liszt interpretând o nocturnă de Chopin, a îmbogățit-o cu toate înfloriturile posibile. Acest lucru l-a enervat la culme pe Chopin care l-a sfătuit pe Listzt ca, ori să cânte cum este scris ori să nu cânte deloc.
Cu toată factura clasică a lui Chopin, și el încerca să facă muzica mai variată. Utiliza adesea așa-zisa tehnică rubato, care consta dintr-o abatere fină de ritm – încetinind anumite măsuri și accelerând altele – astfel încât tempoul de bază al piesei muzicale nu se schimbă. În interpretarea compozițiilor sale, Chopin își permitea o anumită libertate – aceeași compoziție nu era niciodată interpretată la fel. Aceasta era și o consecință a spontaneității muzicii sale, compozițiile lui luând deseori naștere din improvizații. Cu toate acestea, Chopin compunea încet și atent. Față de impovizațiile sale fluente, activitatea componistică era un proces obositor, în timpul căruia autorul își schimba câte o frază de nenumărate ori. Un martor a povestit că dacă era nemulțumit de rezultatele muncii sale, se enerva la culme și se comporta ca un nebun.
Chopin a compus aproape numai piese pentru pian (are două concerte pentu pian și orchestră cu instrumentație făcută de el: concertele pentru pian și orchestră în fa minor și mi minor). Opera sa se compune printre altele din: 2 fantezii muzicale, 27 de studii, 26 de preludii, 17 poloneze, 58 de mazurci, 17 valsuri, 21 de nocturne, 4 balade, 4 scherzouri, 4 improntu-uri. Mazurcile, valsurile și polonezele compuse încă în Polonia sunt de fapt dansuri stilizate. Mazurcile sunt lirice și intime, iar valsurile sunt compoziții sclipitare destinate saloanelor. Nu este greu de observat inspirația lor patriotică în unele piese compuse în străinătate.
Chopin a compus ambele concerte pentru pian și orchestră înainte de a pleca în străinătate, și sentimental amândouă se leagă de răscoala din noiembrie ce a avut loc în Polonia cotropită.
Se poate percepe ca o ironie a soartei evenimentul ce a avut loc în perioada răscoalei împotriva Rusiei. După atentatul din Varșovia din 19 septembrie 1862 împotriva guvernatorului țarist, generalul Berg, rușii au răscolit palatul familiei Zamoyski, și au aruncat afară pe fereastră pianul lui Chopin, la care compusese și cele două concerte.
Dragoste și boală
În octombrie 1836 la prietenul său Liszt a cunoscut-o pe George Sand, pe adevăratul său nume Aurore Dudevant, o scriitoare franceză cu o fire extravagantă. Scriitoarea era pasionată de oamenii de seamă, și avusese câteva aventuri amoroase cu artiști romantici. Curând l-a introdus și pe compozitorul polonez în cercul artiștilor romantici.
Sand și Chopin s-au îndrăgostit în vara anului 1838. Iarna următoare au petrecut-o la o mănăstire din Mallorca, unde încercau să vindece boala compozitorului. De câțiva ani apăruseră primele semne ale tuberculozei, semne care se accentuau în zilele ploioase. Clima mediteraneeană, cât și peisajul minunat, au avut efecte benefice asupra lui Chopin, care acum lucra la noi compoziții. A compus aici șiruri de creații minunate, printre ele 24 de preludii, balada în fa-major, polonezele în la-major și în do-minor, și mai multe mazurci. În februarie 1839, perechea s-a întors în Franța, pe moșia din Nohant a lui George Sand. De atunci și până în 1846 aici și-au petrecut verile. Pe timp de iarnă se întorceau la Paris, unde compozitorul închiria o locuință separată. Când nu era ocupat cu lecții de pian sau cu activitatea sa componistică, Chopin își petrecea timpul împreună cu George Sand și cu copiii acesteia, Solange și Maurice.
Cu trecerea anilor, starea sănătății lui s-a agravat tot mai mult. La toată înălțimea lui apreciabilă avea numai 50 de kilograme, cu ceva mai mult decât Solange la 12 ani ai săi. Cu toate aceste impedimente, la cererea prietenilor, Chopin a hotărât să susțină mai multe concerte în public. Decizia lui i-a creat totuși o stare de neliniște și îngrijorare. Marie d’Agonet, iubita lui Franz Liszt, a și remarcat odată că Chopin își schimbă părerile în mod continuu. La el un singur lucru e constant: tusea.
Concertul din 26 aprilie 1841 a avut un succes răsunător. Criticile erau înflăcărate, suma încasată, uriașă. După această apariție, Chopin a mai concertat în public o singură dată. În același an, Liszt remarca: compozitorul polonez are un renume atât de strălucit, încât vizibil stă deasupra oricărei critici.
Dar în acest timp, relația dintre Chopin și George Sand a început să se destrame, și această decepție a agravat starea sănătății compozitorului. Pe măsură ce creșteau copiii scriitoarei, certurile dintre ei au devenit tot mai dure. Sand scria un roman a cărui eroină se distrugea din cauza scenelor de gelozie ale iubitului său grav bolnav. Concluzia era foarte clară: scriitoarea se săturase de Chopin. Legătura lor s-a terminat în 1847, după un scandal furtunos.
Sfârșitul
Starea sufletească și sănătatea lui Chopin se degradau tot mai mult. Prietenii lui îl îndemnau la o nouă apariție în public pentru a-i abate atenția de la suferințele sale. De această dată, o fostă elevă, Jane Stirling, îl sprijinea în crizele nervoase și stările depresive devenite tradiționale înaintea concertelor. În urma unei invitații, în aprilie 1848, Chopin a plecat în Anglia. Grav bolnav, a concertat la Londra și s-a angajat și pentru Edinburgh în Scoția, chiar după o călătorie de 12 ore cu trenul.
În scrisorile sale se plângea că nu are aer și că are impresia că imediat își dă duhul. Stirling, care voia să-i devină soție, îl enerva tot mai mult. Invocând efectele dăunătoare ale climei britanice asupra sănătății sale, Chopin s-a întors la Paris în noiembrie al aceluiași an.
Îmbunătățirea temporară a stării sănătății sale a făcut posibil să petreacă câteva luni fericite printre prietenii săi. I-a revenit și dispoziția creativă (care îl părăsise după desparțirea de George Sand) și în această perioadă a compus două mazurci, care au apărut numai după moartea sa.
Boala l-a atacat din nou, și de această dată l-a învins. În ultimele zile a fost îngrijit de sora sa, Ludwika. Chopin a murit pe 17 octombrie 1849 în Paris. Înmormântarea s-a desfășurat după un scenariu conceput de el, și printre altele în timpul ceremoniei s-a cântat și Recviemul lui Mozart.
Frederic Chopin a fost înhumat în cimitirul Pere Lachaise, nu departe de mormintele a altor doi compozitori italieni decedați nu cu mult timp înainte: Donizetti și Cherubini.
Sicriul lui a fost presărat cu acel pumn de pământ pe care-l adusese din Polonia, și pe care îl păstrase cu grijă pe tot timpul șederii sale în străinătate. Numai după mulți ani i-a fost transportată inima la Varșovia și zidită într-o navă laterală a bisericii Sfânta Cruce.
Monumentul de pe mormântul lui Chopin a fost executat de ginerele lui George Sand, soțul Solangei. În satul său natal, Zelazowa Wola, au fost ridicate două monunmente în amintirea lui, unul în 1894, celălalt în 1968. În 1948, casa natală a lui Chopin a fost transformată în muzeu.
În amintirea marelui compozitor polonez s-au fondat mai multe societăți muzicale care îi poartă numele, iar începând din 1927 la Varșovia, din cinci în cinci ani se organizează Concursul Internațional de Pian Chopin.
sursa -https://ro.wikipedia.org/wiki/1_martie

joi, 28 februarie 2019

LEGENDA MĂRTIȘORULUI

Una din legendele simbolului primăverii ne spune că odată soarele a coborât pe pământ, luând chipul unui tânăr, pentru a participa la o horă dintr-un sat. Zmeul cel rău, văzând că a luat chipul unui tânăr, l-a răpit și si l-a închis într-o temniță, provocând suferința întregii naturi. Se spune că râurile au încetat să mai curgă, păsările nu mai cântau... până nici copii nu mai râdeau.
Nimeni nu știa ce să facă până când, un tânăr voinic s-a hotărât sa îl înfrunte pe zmeu și să elibereze soarele. Acesta a pornit la drum, având puterea multora dintre pământeni. Călătoria tânărului a durat 3 anotimpuri: vara, toamna și iarna. Spre sfârșitul iernii, acesta a găsit castelul zmeului și s-au luptat zile întregi până când zmeul a fost doborât.
Slăbit și si grav rănit, tânărul a reușit să ajungă până la temnița soarelui, l-a eliberat, după care a murit, sângele acestuia curgând pe zăpada albă. Soarele a urcat pe cer și a vestit venirea primăverii, umplând de fericire inimile pămîntenilor.
De atunci, tinerii împletesc doi ciucurași, unul alb și unul roșu, oferindu-i fetelor pe care le iubesc sau celor apropiați. Roșul semnifică dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui tânărului voinic. Albul simbolizează sănătatea și si puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii.
SURSA-SURSA-http://www.desarbatori.ro/martisor/semnificatia-martisorului

OBICEIURI ,TRADIȚII ȘI SUPERSTIȚII DE MĂRȚIȘOR

Simbolul străvechi al primăverii, al începutului, al bucuriei de a trăi este Mărțișorul. De Mărțișor, vechiul se reînnoieste, iar tradițiile, obiceiurile si datinile vechi de mii de ani sunt readuse in centrul atenției. 
In mod tradițional, Martișorul se prinde în piept sau la mână înainte de răsăritul soarelui, în zorii zilei. Purtat la încheietura mâinii sau în piept, șnurul în firicele de alb și roșu capătă semnificații aparte. Albul semnifică masculinitatea, rațiunea și sobrul asociat masculinității, iar roșul simbolizează feminitatea, senzualitatea, iubirea, bucuria de a trăi. Femininul se îmbină cu masculinul, vara se împacă cu iarna, căldura se întrepatrunde cu frigul creând o uniune perfectă, un simbol perfect. Un mărțișor … Impletirea albului și a roșului sugereaza și înnoirea ciclului vieții. Cu toate acestea, unii etnografi sunt de părere că sărbătoarea Martișorului reprezintă de fapt revenirea la viață a naturii după Marele Potop menționat în Biblie.
De asemenea, se spune că persoana care poartă mărțișor mai multe zile consecutiv, în perioada 1- 9 martie (în unele zone mărțișorul se poartă fie pe toată perioada lunii martie, fie până la Florii, fie până la sărbătoarea Sfântului Gheorghe, fie până la zărirea primului copac înflorit) va avea noroc tot timpul anului. Pentru persoana respectivă, restul anotimpurilor vor fi precum primavara. Pline de speranță, de început, de căldura, de optimism…
Credințele românești stravechi investesc martișorul cu puteri deosebite. Martișorul este un talisman, poartă noroc, apără de forțele malefice, previne îmbolnăvirea în lunile care urmează lui martie. Ține deoparte deochiul, protejează împotriva razelor orbitoare ale soarelui. Totodată, dacă prinzi șnurul la încheietura mâinii, ai grijă să îl închei într-un nod. Nodul este înzestrat cu funcție protectoare și, în perioada în care porți firul de mărțișor, are puterea de a ține răul departe de tine. La rândul lor, împletiturile te feresc și ele de ghinion și împrejurări nefavorabile.
În intervalul 1-9 martie se aleg și Babele pentru a vedea cum îți vor fi zilele în anul respectiv. Legende străvechi ne spun că de zilele Babelor, baba Dochia obișnuiește să toarcă și să își scuture cele nouă cojoace, unul câte unul, în fiecare din cele nouă zile. În zonele din Ardeal, femeile nu trebuie să lucreze cu fusul cât timp durează “Babele” pentru a nu atrage asupra lor mânia și blestemele Babei Dochia.
În anumite zone bucovinene sau zone ale Moldovei, se mai păstrează și astăzi un obicei frumos: persoanele de sex feminin trebuie să poarte la gât, agățate de un șnur în roșu și si alb, monede de aur sau de argint. În vremurile de odinioară însă, aceasta monedă trebuia purtată timp de 12 zile după care era folosită pentru a cumpara o felie de brânză alba, dulce și frumoasă. Astfel, fata care a purtat acea monedă drept mărțișor avea să fie dulce și frumoasă tot timpul anului. Totodată, tenul său rămânea luminos și neted pentru o perioadă îndelungată de timp.
Și astăzi, în anumite zone ale țării, datina spune că mamele trebuie să prindă la mâna copilului sau la gât o monedă de argint. Copilul care va purta acest mărțișor va fi precum argintul: curat și sănătos, fiind ferit de friguri totodată. Mamele care agață mărtișorul în pieptul copilului sau la încheietura mâinii trebuie să se ferească să nu fie văzute de femeile insarcinate. Ori altfel, copilul care se va naște va avea un semn pe chipul sau…
Nu doar mărtișorul este înzestrat cu capacități remarcabile. Gestul dăruirii mărtișorului este încărcat și el de sacralitate și semnificații. A dărui un mărțișor cu inima curată unei persoane la care ții cu adevărat înseamnă, conform anumitor credințe din bătrâni, să îndupleci soarele să-ți dea sănătate, frumusețe, veselie, poftă de viață, iubire. În același timp, gestul bărbaților de a înmâna mărțișoare femeilor este de fapt un îndemn la armonie, uniune și bună înțelegere.
Sursa Garbo.ro