BIBLIOTECA JUDETEANA "OVID DENSUSIANU"

HUNEDOARA- DEVA

vineri, 29 iunie 2018

„De câte ori citești o carte, undeva în lume se deschide o ușă, care lasă să intre mai multă lumină”. 
– Vera Nazarian (autoare, dublă finalistă a Premiului Nebula)

NICOLAE BALCESCU -199 DE ANI DE LA NASTERE

Nicolae Bălcescu s-a născut la Bucureşti, la 29 iunie 1819, într-o familie de boierasi, tatăl sau fiind pitarul Barbu Bălcescu, iar mama sa, serdăreasă Zinca Petreasca Bălcescu, ei trăgându-şi numele de la moşia lor din Bălceşti, judeţul Argeş. Nicolae a avut 2 fraţi – Costache şi Barbu – ambii implicaţi în revoluţia de la 1848, şi 2 surori, una pe nume Sevasta, iar alta soţia unui Gianolu. Prima i-a fost deosebit de ataşată şi avea să-l îngrijească în ultimul său an de viaţă -1852.
Educaţia şi-a început-o în familie, cu un dascăl grec, şi a continuat-o la Sf Sava, unde l-a avut că profesor pe Eliade Rădulescu. Din matricolele şcolii rezultă că în 1832 era în clasă a V-a, iar în 1835-1836, la vârstă de 15 ani era în clasele complementare. Aici a studiat – istoria universală, aritmetica, algebra, geometria, trigonometria, filosofia formală, dreptul civil român şi limbile:franzoseasca, elinească şi latinească.” El ar fi vrut să-şi desăvârşească formaţia intelectuală la Paris, dar neputându-şi atinge visul, la 19 ani a intrat în armată că iuncăr (cadet). Însă curând şi-a dat seamă că acel regim nu i se potrivea, întrucât milităria – nu e carieră pentru oamenii de trampa sa – şi – nici slujbă miliţii, nici oamenii ce era silit a-i vedea nu era de natură a-i mulţumi nici spiritul, nici inima.” Totuşi şi aici se remarcă prin faptul că a cerut domnului înfiinţarea unei şcoli pentru soldaţi, unde timp de 4 luni, Bălcescu i-a învăţat pe subofiţerii Regimentului nr 3, care se aflau în garnizoană la Bucureşti, precum şi pe un escadron de cavalerie scrierea, citirea, aritmetica şi geografia, deşi trebuie spus că ofiţerii erau foarte ignoranţi şi prea puţin interesaţi de noţiunile ce li se predau.
Luptător pentru idealurile politice ale României
Iniţierea în lupta politică şi-a făcut-o aderând la “Partida Naţională“ a lui Ion Câmpineanu, care a desrobit ţăranii de pe moşia sa şi a desfiinţat claca.În manifestul lui Câmpineanu din 1838 se vorbea de “fuziunea întregului popor românesc şi reunirea lui sub acelaşi sceptru” într-o patrie independentă. Un proiect de constituţie elaborat de Câmpineanu cu ajutorul fostului ataşat al Consulatului francez din Bucureşti, Felix Colson, prevedea votul universal şi eliberarea clacasilor fără a li se da pământ. Programul lui Câmpineanu, care în chestiunea agrară, nu făcea decât să întărească moşia boierească, eliberând-o de orice servitute feudală, nu putea să-l satisfacă pe Bălcescu, care se lasă atras de societatea secretă organizată şi condusă de Mitita Filipescu în 1840. Profitând de războiul turco-egiptean, care agravase situaţia Imperiului Otoman şi trezise în toate popoarele creştine din Turcia europeană nădejdea eliberării, societatea s-a dezvoltat repede, atrăgând mai ales tineri din pătură mijlocie. Printre fruntaşii societăţii se numărau Filipescu şi Bălcescu, C Telegescu, Marin Serghiescu, D Macedonski, Eftimie Murgu şi profesorul francez J. A. Vaillant.
Conform lui Bălcescu, scopul societăţii era răsturnarea dominaţiei otomane şi suprimarea regimului regulamentar, desfiinţarea privilegiilor feudale şi instituirea unei republici democratice, în care cetăţenii să fie egali în faţă legii, iar clăcăşii eliberaţi şi stăpâni embaticari pe pământul aflat în stăpânirea lor. Dar Societatea a fost descoperită şi membrii ei arestaţi. Alexandru Ghica îi trimite pe cei 10 acuzaţi, la 1/13 februarie, în judecată Înaltului Divan, dar această trimitere se face mai mult din cauza insistenţelor consulilor străini – Viena şi Sankt Petersburg. Patru acuzaţi sunt condamnaţi la muncă silnică la ocnă, 5 la 8 ani închisoare la mânăstiri, iar Nicolae Bălcescu, minor, la 3 ani de închisoare la mănăstirea Mărgineni, apoi la Gorgani.
Organizaţia Frăţia
Eliberat după 2 ani, intră în “Societatea Literară“, unde se întâlneau viitorii conducatori ai Revoluţiei de la 1848:Tell, Bolliac, Ion Ghica, doi Goleşti, Eliad, Voinesu Ion, Laurian. Societatea era tolerată de guvern deoarece pretindea că se ocupă doar cu chestiuni inofensive de limbă, în realitate scopul ei fiind întărirea unităţii culturale. La adapostul acestei societăţi s-a constituit organizaţia secretă “Fraţia”, întemeietorii căreia – Ion Ghica, Bălcescu şi Tell – au jurat să-şi închine viaţa patriei şi să lupte pentru emanciparea şi împroprietarirea clacaşilor, în numele sentimentului de “Fraţie “, adică de solidaritate natională.
In cele din urma, in 1846, Nicolae Bălcescu a reusit sa plece la Paris, unde s-a intalnit cu Kogalniceanu, C.A. Rosetti, Ion Ghica si Ion si Dimitrie Bratianu. Principala lui preocupare era sa stranga date despre o “poema istorica asupra lui Mihai Voda Viteazul”, prin care spera sa puna piatra de temelie a unitatii nationale. Pentru a-si completa documentarea, dar si pentru a cunoaste Italia, s-a dus la Roma, apoi la Neapole, unde s-a intalnit cu Vasile Alecsandri si Elena Negri, pe care i-a insotit la Palermo. Intors in Franta, participa la revolutia din februarie 1848, convins ca ea va schimba fata lumii. Cand revolutia a cuprins si Germania si Austro-Ungaria, tinerii aflati la Paris au hotarat ca e momentul de a declansa revolutia si in Principate.
Anul 1848
Ei se intalnesc la Bălcescu acasa la 8/20 martie 1848 si stabilesc principiile in numele carora avea sa se ridice poporul:libertatea individuala, a cuvantului si a presei, desfiintarea privilegiilor feudale, improprietarirea taranilor cu despagubirea proprietarilor, regim constitutional sub suzeranitatea Portii si abolirea Regulamentului Organic. Pe baza acestor principii, Bălcescu a redactat o proclamatiecare, aprobata la Bucureşti de membrii “Fratiei “, avea sa fie citita la Islaz.
La Bucureşti, comitetul “Fratia” conta pe sprijinul maiorului Christian Tell, pe membrii influenti de la tara si din orase, precum si pe nemultumirea generala impotriva domniei lui Gheorghe Bibescu.
In acest sens, ajuns in tara impreuna cu Alexandru Golescu-Negru, Bălcescu se indreapta spre Caracal, pentru a-si asigura sprijinul lui Gheorghe Magheru, prefectul judetului Romanati, pe care insa nu-l gaseste acolo. A doua zi, se duce la Islaz pentru a se intalni cu maiorul Nicolae Plesoianu.Acesta ii va spune ca este gata, avand aceleasi sentimente si bucurandu-se de sprijinul soldatilor, dar ca mai intai trebuie anuntat si maiorul Christian Tell, lucru pe care care Bălcescu se grabeste sa-l faca, plecand la Giurgiu, unde se afla maiorul Tell. Aici ii comunica acestuia “hotararea de a face cat mai in graba o revolutie“, programul hotarat la Paris, precum si cele discutate cu Plesoianu.Planul de actiune propus era acesta:Tell sa porneasca cu batalionul de sub comanda sa spre Bucureşti, in timp ce Plesoianu urma sa se indrepte cu soldatii sai spre Craiova. A doua varianta a planului a fost ca Tell sa mearga la Plesoianu, sa preia comanda soldatilor de la Islaz sis a porneasca de acolo spre Craiova. Tell este de accord cu aceasta a doua varianta, luandu-si in plus si sarcina de a-l atrage in miscare si pe Magheru, care ii era prieten. Mai mult, el ii da sugestia lui Bălcescu ca la Bucureşti sa constituie baza organizatorica a revolutiei, in sensul unirii intr-o singura tabara a tuturor revolutionarilor.
Ajuns in Bucureşti, in intrevederile sale cu ceilalti revolutionari, Bălcescu militeaza pentru declansarea revolutiei in ziua de Pasti, adica 11 aprilie 1848, dar ion Bratianu se opune, cerand sa fie asteptat sprijinul francez. Astfel, se ia hotararea ca declansarea revolutiei sa fie amanata cu 2 luni.
Pentru Bălcescu, principala revendicare ce trebuia imediat rezolvata era cea agrara, insa intampina rezistenta in rezolvarea ei chiar din partea colegilor sai din Comitetul revolutionar, care erau boieri liberali si stapani de mosii. Ei erau de acord cu Nicolae Bălcescu in a recunoaste ca relatiile agrare regulamentare erau de tip feudal si ca taranimea dependenta se afla in o stare de dependenta, insa nu recunosteau taranilor un drept de coproprietate, afirmand ca mosia era proprietatea deplina a stapanului ei, dar recunoscand necesitatea de a se ceda satenilor o parte din aceasta prin despagubire.
Chiar si dupa declansarea revolutiei de la Islaz din iunie 1848 si abdicarea lui Bibescu, Balcesu continua sa se preocupe de aceasta problema, infiintand chiar o Comisie a Proprietatii.Insa presiunile externe si iminenta unei interventii militare straine duc in august 1848 la suspendarea dezbaterilor din Comisia proprietatii, iar mai apoi intrarea in capitala la 13 septembrie a ostilor otomane si apoi a celor tariste insemna lichidarea guvernului revolutionar si instaurarea unui regim de ocupatie.
Admitand, printr-un act public remis lui Soliman –Pasa, suspendarea institutiilor create prin revolutie, Locotenenta domneasca a sacrificat autonomia tarii, revolutia sociala si politica fiind astfel abandonata.
Ridicat impreuna cu ceilalti, Bălcescu e dus la Giurgiu unde se imbarca pe o ghimie.De la Orsova se duce la Sibiu, apoi la Belgrad, pentru ca in final, trecand prin Atena, sa ajunga la Constantinopol in martie 1849.
In acest timp revolutia maghiara continua, iar Bălcescu spera ca aceasta revolutie a maghiarilor sa duca la o noua redesteptare a sentimentelor nationale si la repornirea revolutiei, in tarile romane. In acest sens, el isi propune sa realizeze o conciliere intre Kossuth si Avram Iancu, plecand la 14 aprilie 1849 din Constantinopol, inzestrat cu scrisorile de acreditare de la Ion Ghica pentru Kossuth si generalul Bem. Odata ajuns la fata locului, isi da seama ca maghiarii nu aveau de gand sa le faca nici o concesie romanilor, chiar in ciuda succeselor repetate ale lui Avram Iancu.
In iulie 1849, Kossuth ii oferea lui Iancu un post de general in armata sa, nefacand insa niciun fel de concesii natiunii romane. Singurul rezultat pe care Bălcescu l-a avut in tentativa sa de reconciliere, a fost neutralitatea lui Iancu in timpul luptelor armatei maghiare cu cele austro-ruse din august 1849.
Activitatea lui Bălcescu, după 1848
Dupa capitularea de la Siria din 15 august 1849, Bălcescu s-a intors la Avram Iancu care l-a tinut ascuns catva timp in o coliba de pe munte, pana cand, travestit, a putut, prin Pesta si Viena, sa se intoarca la Paris.
Ramane la Paris pana in 1852, cand, bolnav de tuberculoza fiind, pleaca la Constantinopol, iar de acolo la Galati, incercand sa patrunda in Tara Romaneasca pentru a-si vedea familia. I se refuza acccesul si, la sfatul medicilor, se stabileste in Italia, la Palermo, unde se va si stinge din viata la sfarsitul lui noiembrie 1852, la numai 33 de ani.
Principalele opera ale lui Nicolae Bălcescu
Pentru a ne putea face o impresie cat mai buna despre activitatea si despre ideile revolutionare ale lui Nicolae Bălcescu, nu este de ajuns sa tratam revolutia de la 1848, ci trebuie sa ne preocupam si de operele sale, macar de cele mai importante dintre ele.
Avem astfel “Puterea armata si arta militara de la intemeierea Principatului Valahiei pana acum“ din 1844, completata cu “Puterea armata in Moldova“, opere in care atribuie armatei un rol important in cucerirea libertatii si independentei nationale. Idealul de armata permanenta, recrutata din o taranime libera, il gaseste la Mircea cel Batran si Stefan cel Mare, scopul lui fiind sa isi indemne poporul sa-si caute dreptatea singur, la fel cum au facut-o stramosii prin puterea armelor lor.
In 1846 scrie primul sau studiu de istorie sociala “Despre starea sociala a muncitorilor plugari“ in care cauta sa demonstreze ca stapanirea pamantului de boieri e o uzurpatie, iar pamantul trebuie inapoiat taranilor. Boierii si-au atins scopurile prin 3 mijloace:interesul, nevoia si sila:
1.Interesul – marii proprietari, ca detinatori ai marilor dregatorii de stat, obtinusera de la domn scutirea de dari pentru locuitorii de pe mosiile lor. Din interesul de a dobandi scutiri de dajdii si aparare impotriva slujbasilor publici, multi tarani liberi s-au vandut impreuna cu mosia lor unui stapan puternic.
2.Nevoia – razboiul i-a silit pe mosneni sa se indatoreze si cum nu s-au putut elibera la timp, proprietatile lor au cazut in mana creditorilor, care erau boierii si manastirile.
3.Sila – cel mai eficace si mai general mijloc de spoliere a taranilor a fost sila:incalcarea si acapararea brutala a proprietatii mosneanului, procesele nedrepte in care boierii erau si parti si judecatori, falsificarea actelor si furtul documentelor autentice.
Aceste idei sunt reluate si in 1850 in “Question economique“, in care este analizata situatia claselor noastre sociale si regimul politic si economic al Regulamentelor Organice si in care sunt formulate reformele de care depindea ridicarea clasei taranesti.
Tot in 1850, in “Mersul revolutiei in istoria romanilor“ e afirmata ideea ca revolutia e dreptul legitim al tuturor popoarelor asuprite.
Trebuie amintita principala opera a lui Bălcescu, scrisa intre 1846 si 1852 si ramasa neterminata:”Istoria romanilor supt Mihai Voda Viteazul“, opera in care le sunt evocate urmasilor degenerati faptele marelui domn. Mihai devine “un erou de epopee “, “poate cel dintai razboinic din Europa “, care, inainte de Gustav Adolf si Turenne, a inteles tainele strategiei moderne. De fapt, Bălcescu proiecta in trecut preocuparile si idealurile timpului sau, asternand pe “trupul vanjos al vechiului voievod “ toate atributele omului de stat din preajma revolutiei de la 1848.
Ca o concluzie, putem spune ca Nicolae Bălcescu a fost unul dintre marii revolutionari de la 1848 si un aparator fervent al idealurilor si nazuintelor nationale, in slujba carora si-a pus viata, din frageda tinerete si pana la moartea sa prematura din 1852.SURSA-https://www.historia.ro/…/nicolae-balcescu-sufletul-revolut…

ANTOINE DE SAINT- EXUPERY -118 ANI DE LA NASTERE

Erou de război, iubitor al aventurii, pionier al aviaţiei, om al literelor, figură marcantă a culturii moderne, personalitate a literaturii universale, dispărut în misiune, însă în primul rând autor al uneia dintre cele mai minunate cărţi pentru copiii de toate vârstele, Antoine de Saint-Exupéry nu mai are nevoie de nicio prezentare preliminară. Cu toate acestea, viaţa şi unele aspecte ale activităţilor sale, necunoscute marelui public, merită rememorate, ca un modest omagiu acordat celui care ne-a încântat copilăria cu „Micul Prinţ”.
O brăţară în Mediterana
În anul 1998, un pescar francez, pe numele lui Jean-Claude Bianco, pescuia în apropiere de Marsilia. Cum la orizont apăruseră nori negri de furtună, omul şi-a recuperat rapid plasa ataşată micii sale ambarcaţiuni de pescuit. Dar nu mică i-a fost surpriza când a văzut ce "prinsese". Încurcată în ochiurile plasei, se zărea o brăţară metalică pe care era gravat ceva. Jean-Claude, a citit cu atenţie şi, pentru o clipă, nu şi-a crezut ochilor. Pe metalul brăţării se zărea clar numele posesorului, "Antoine de Saint-Exupéry". Pescarul era convins că dăduse peste brăţara personală a marelui scriitor francez dispărut în apele Mediteranei.
Specialiştii francezi care au analizat ulterior brăţara au declarat că era, într-adevăr, o brăţară veche, din perioada în care trăise Antoine, dar erau convinşi că obiectul era unul fals, o copie reuşită, în cel mai bun caz.
Cazul a fost uitat până în momentul în care un scafandru care lucra în zona unde Bianco descoperise brăţara a revenit la suprafaţa apei cu o veste surprinzătoare: Pe fundul mării trona, încremenită între timp şi ape, epava unui avion de epocă. Era un avion de recunoaştere din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.
Tocmai fusese descoperit avionul în care intrase în nefiinţă autorul francez şi pilotul pasionat Antoine de Saint-Exupéry, cel care, în anul 1943, dăruise omenirii de atunci şi generaţiilor de copii care urmau să vină una dintre cele mai frumoase cărţi scrise vreodată. Iar brăţara era într-adevăr a lui...
Cel care iubea Zborul
Pe numele său complet Antoine Marie Jean-Baptise Roger de Saint-Exupéry, scriitorul-pilot de mai târziu s-a născut pe data de 29 iunie 1900 în Lyon, în sânul unei familii cu rădăcini adânci în aristocraţia franceză. Printre strămoşii săi se număra şi un personaj care a luptat de partea coloniştilor americani în bătălia de la Yorktown, din anul 1781.
În anul 1909, familia sa s-a mutat în Le Mans, undeva în partea centrală a Franţei (cu un an în urmă, Wilbur Wright sosise în Le Mans, unde uluise asistenţa cu zborurile sale).
În perioada în care a ajuns în Le Mans, Saint-Exupéry a urmat cursurile unei şcolii iezuite Notre Dame de Sainte Croix. A avut o copilărie ideală, lipsită de griji şi necazuri.
În anul 1912, Saint-Exupéry a zburat pentru prima dată în viaţă, într-un aeroplan condus de Gabriel Wroblewski, unul dintre pionierii aviaţiei franceze.
Cu toate acestea, vremurile deveneau tulburi, se arătau zorii războiului. În iunie 1914, Arhiducele Ferdinand, moştenitorul tronului Austro-Ungariei, a fost asasinat de anarhistul Gavrilo Princip, iar Primul Război Mondial izbucnea pe data de 28 august 1914. În luna noiembrie a anului 1915, pe când luptele din Franţa se intensificau, Antoine şi fratele său s-au mutat la Fribourg, Elveţia, pentru a-şi continua studiile.
Doi ani mai târziu, Saint-Exupéry îşi lua bacalaureatul, iar trupele americane debarcau în Franţa. În acelaşi an frământat, fratele sau François se stingea de febră reumatică, moartea sa marcându-l profund pe Antoine. În toamna aceluiaşi an, viitorul scriitor se mută la Paris.
După o încercare nereuşită de a deveni licenţiat al Academiei Navale Franceze, Saint-Exupéry intră pe porţile prestigioasei Şcoli de Arte Frumoase din Paris, unde studiază arhitectura timp de cincisprezece luni.
În aprilie 1921, Saint-Exupéry îşi începe cei doi ani de seviciu militar obligatoriu. Ajunge în Strasbourg, unde se pregăteşte pentru a deveni pilot. În luna august a aceluiaşi an, pilotează deja un avion de tip Sopwith, pentru ca în decembrie să obţină brevetul de pilot militar, după care a servit câteva luni în Africa de Nord.
La întoarcerea sa în Paris, Antoine are o relaţie cu scriitoarea Louise de Vilmorin. Povestea de dragoste nu a durat mult. Prăbuşindu-se cu avionul, Antoine a suferit o fractură craniană în anul 1923. După accident, Louise de Vilmorin realizează că omul cu care urma să se mărite avea o profesie mult prea periculoasă pentru concepţia ei despre căsnicie. Reuşeşte să-l convingă să renunţe la zbor şi să-şi ia o slujbă de birou, dar, în cele din urmă, rupe logodna cu Saint-Exupéry, iar acesta se întoarce la viaţa de pilot.
Cel care iubea scrisul
Anul următor, în 1924, Saint-Exupéry devine pilot responsabil cu servicii poştale şi de transport. Doi ani mai târziu, debutează în lumea scrisului şi publică în paginile revistei Le Navire d'argent, unde lucra prietenul său Jean Prévost, prima sa nuvelă, intitulată Aviatorul.
La scurt timp de la debutul său literar, Antoine primeşte o nouă lovitură a sorţii: mult-iubita sa soră Marie Madeleine moare, după o îndelungată luptă cu tuberculoza.
După alţi doi ani, în 1926, Saint-Exupéry lucrează ca pilot pentru compania Latécoère din Tolouse. În această perioadă distribuia scrisori în toată Franţa, Spania şi Africa de Nord. În acelaşi an devine director al aeroportului Cap Juby din Rio de Oro, o regiune din Sahara. Fire deschisă şi binevoitoare, Antoine ajunge în scurt timp prieten cu autorităţile spaniole şi arabii din regiune. Relaţiile sale strânse cu ambele tabere îl ajută să medieze disputele dintre arabi şi spanioli şi să-i salveze pe piloţii rătăciţi în vastul deşert.
Nu renunţă deloc la cea de-a doua sa mare dragoste, scrisul, astfel încât, în pragul anului 1929, îşi publică primul roman, Courrier Sud (Curierul de Sud). La scurt timp după publicarea romanului, se mută în America de Sud, unde devine directorul unei companii aeriene de transport intitulată Aeroposta Argentina. Alături de el se mai afla Henri Guillaumet, un alt pionier al aviaţiei franceze. Cum îşi găseşte alinare şi refugiu în scris, doi ani mai târziu, Saint-Exupéry publică cel de-al doilea roman, Vol de Nuit (Zbor de noapte), care este ulterior încununat cu Prix Femina, o prestigioasă distincţie a literaturii franceze.
La scurt timp după publicare, se căsătoreşte cu Consuelo Suncin, văduva lui Enrique Gómez Carillo, un jurnalist şi diplomat guatemalez. Consuelo era, printre altele, o cunoscută membră a unui cerc de literaţi iluştri, printre care se numărau scriitorul belgian, laureat al premiului Nobel, Maurice Maeterlinck şi romancierul, poetul şi dramaturgul italian Gabriele D'Annunzio.
Succesul începuse să-i dea târcoale lui Antoine de Saint-Exupéry, astfel încât, în anul 1933, studiourile de la Hollywood ecranizează romanul său Zbor de noapte, în filmul omonim în care joacă staruri de epocă, precum actorii John şi Lionel Barrymore, Clark Gable, Myrna Loy şi Helen Hayes.
Antoine de Saint-Exupéry mai are însă de înfruntat capriciile destinului. În timpul unui zbor deasupra Saharei, avionul în care se afla împreună cu amicul său André Prévot se prăbuşeşte, iar temerarul aviator-scriitor rătăceşte câteva zile prin neîndurătorul deşert, până când este reperat şi salvat de o caravană de beduini. Spiritul său cutezător nu ia în seamă acest avertisment serios venit din partea sorţii, astfel încât, un an mai târziu, se întoarce la zbor. Îşi cumpără un avion marca Caudron Simon, doar pentru a se prăbuşi din nou, de data aceasta în Guatemala.
Accidentul a fost mai serios decât cele precedente, iar Saint-Exupéry a suferit răni destul de grave, nevindecându-se complet niciodată. Din fericire, pe tărâmul literar, talentul său era în continuare încununat de succes.Volumul de memorii Terre des hommes (Ţinutul bărbaţilor) despre aventurile sale din America de Sud şi Sahara este premiat în Franţa natală, precum şi în Statele Unite.
Apoi, norii războiului se strâng iarăşi deasupra Europei, iar Saint-Exupéry se înrolează, efectuând misiuni de recunoaştere (1939-1940). Ulterior, în faţa tăvălugului german, se refugiază în New York, unde duce o campanie pentru a-i convinge pe americani să intre în război de partea Aliaţilor.
Guvernul de la Vichy îl numeşte membru al Consiliului Naţional, funcţie pe care Saint-Exupéry nu o primeşte. Cu toate că a fost un oponent fervent al forţelor germane care i-au ocupat ţara, a primit destule critici pentru că nu ar fi sprijinit mai mult forţele armate conduse de generalul Charles de Gaulle.
"Numai cu inima poţi vedea bine, lucrurile esenţiale rămân ascunse ochilor"
(Motto-ul romanului Micul Prinţ)
În anul 1943, sub ororile celui mai cumplit război pe care îl cunoscuse omenirea, Saint-Exupéry dăruia, în egală măsură contemporanilor săi şi generaţiilor următoare, opera sa principală, povestea Micului Prinţ. Povestea poate fi considerată o inspirată fabulă pentru copii, dar care este destinată în egală măsură şi celor mari. Succesul a fost enorm, Micul Prinţ fiind considerată cea mai bine vândută carte din lume după Biblie şi Das Kapital a lui Karl Marx!
Din nefericire, viaţa lui Saint-Exupery nu s-a dovedit a fi la fel de fericită precum cea a Micului Prinţ din scrierile sale. Cum forţele Aliaţilor aveau nevoie de piloţi experimentaţi, escadrila sa de avioane de recunoaştere a fost reconstituită, iar Saint-Exupéry a dorit din tot sufletul să facă parte din ea, în ciuda părerii ofiţerilor săi superiori, care considerau că rănile îl pot împiedica să piloteze. Fire altruistă şi expansivă, Antoine nu i-a ascultat...
În luna iulie a anului 1944, Saint-Exupéry a fost programat pentru unul dintre ultimele sale zboruri de recunoaştere. Pe 31 iulie a decolat de la baza aeriană din Borgo, Corsica, spre regiunea Grenoble din sudul Franţei. Misiunea sa consta în efectuarea de fotografii de recunoaştere. Avionul său, un Lockheed P-38 Lighting, avea însă să dispară în decursul aceleiaşi zile. Nemaiprimind niciun semn de la el, escadrila sa a fost nevoită să-l declare dispărut definitiv pe data de 8 septembrie a aceluiaşi an.
În perioada următoare, s-a speculat că Saint-Exupéry a fost doborât deasupra Mediteranei de către un avion de vânătoare german sau a avut un accident de zbor, iar unele voci au insinuat chiar că s-ar fi sinucis. Ultima variantă a avut o anumită credibilitate, bazată pe faptul că scriitorul-aviator s-ar fi simţit marginalizat între colegii săi de escadrilă şi ar fi avut, în plus, o viziune pesimistă asupra propriului viitor. Merită menţionat şi faptul că, în decursul unei misiuni de zbor anterioare, alimentarea măştii sale de oxigen a fost problematică, din această cauză Saint-Exupéry fiind cât pe ce să leşine.
Saint-Exupéry a lăsat neterminată o ultimă carte, Citadela, care avea să fie publicată postum în Franţa, în anul 1948. Misterul morţii sale a continuat să persiste. Nici astăzi nu se cunosc circumstanţele în care s-a petrecut trecerea în nefiinţă a celui considerat de mulţi drept cei mai mari scriitor francezi ai secolului XX.
n anul 2000, scafandrul Luc Vanrell a reuşit să localizeze şi să identifice resturile avionului lui Saint-Exupéry scufundat în Mediterana. După ce vestea descoperirii epavei avionului marelui scriitor a ajuns la toate agenţiile de presă, Horst Rippert, acum un veteran din cel de-al doilea Război Mondial şi fost pilot de interceptare şi vânătoare în cadrul celebrei Luftwaffe, a declarat că el este cel care a doborât avionul şi l-a trimis în nefiinţă pe Saint-Exupéry. În interviul care a urmat, Horst Rippert a mai declarat presei că în acele vremuri se număra printre tinerii care citeau cu aviditate cărţile lui Saint-Exupéry şi nu şi-a închipuit niciodată că el a fost cel care şi-a ucis idolul literar. În plus, a susţinut că, dacă ar fi ştiut cine pilota avionul de recunoaştere în acea zi fatidică, sub nicio formă nu ar fi deschis focul asupra avionului scriitorului.
Cu toate acestea, evidenţele militare din acea zi, precum şi interviurile ulterioare cu alţi piloţi supravieţuitori din Luftwaffe, pun sub semnul întrebării declaraţiile lui Rippert.
În anul 2003, o echipă de scafandri a reuşit să aducă la suprafaţă resturile avionului lui Saint-Exupéry. Examinările detaliate au confirmat identitatea avionului după numărul şi seria sa. Dar examinatorii nu au găsit nicio urmă de gloanţe pe fuselajul acestuia. Scafandrul Luc Vanrell are propria sa ipoteză, conform căreia Antoine de Saint-Exupéry s-ar fi prăbuşit intenţionat cu avionul în Mediterana.
Cu toate acestea, majoritatea istoricilor şi biografilor susţin în continuare că adevărata cauză a morţii scriitorului este şi astăzi un mister de nedezlegat.
Micul Prinţ rămâne însă una dintre cărţile esenţiale ale copilăriei tuturor.
Dacă nu aţi citit-o încă, citiţi-o. Dacă aţi citit-o deja, recitiţi-o! În ambele cazuri, nu veţi regreta.Sursa-http://www.descopera.ro/…/9812905-antoine-de-saint-exupery-…

La multi ani si mult noroc in aceasta zi speciala !!!

Va dorim sa vi se indeplineasca toate dorintele !!!
Sanatate si numai bucurii !

ISTORIA ZILEI DE 29 IUNIE

120 - O diplomă militară descoperită la Porolissum menţionează pentru prima dată un guvernator al Daciei Superior, Cn. Minucius Faustinus Sex. Iulius Severus.
1400 - A început domnia lui Alexandru cel Bun în Moldova (până la 1 ianuarie 1432).
1798 - S-a născut poetul italian Giacomo Leopardi, unul dintre cei mai importanţi poeţi ai secolului XIX. (m. 14 iunie 1837)
1819 - S-a născut Nicolae Bălcescu, istoric şi scriitor, fruntaş al Revoluţiei de la 1848 din Muntenia. Înfiinţează împreună cu Ion Ghica şi Christian Tell organizaţia secretă Frăţia. (moare la Palermo la 29 noiembrie 1852)
1858 - S-a născut inginerul George Goethals, constructorul Canalului Panama (m. 21 ianuarie 1928)
1873 - S-a născut Petre Antonescu, arhitect şi profesor universitar (m. 23 aprilie 1965)
1884 - A fost adoptată noua Lege electorală, pe baze cenzitare, prin care corpul electoral era împărţit în trei colegii pentru Camera Deputaţilor şi două colegii pentru Senat.
1886 - România şi Franţa au încheiat un Acord comercial provizoriu.
1886 - S-a născut Robert Schuman, om politic francez. A propus, în 1950, un plan (“Planul Schuman”), care a condus la crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, una dintre etapele constituirii Pieţei Comune. Este considerat drept unul dintre “părinţii” Europei unite. (m. 4 septembrie 1963)
1900 - S-a născut scriitorul Antoine de Saint Exupery. (Micul Prinţ", "Pământul oamenilor", "Pilot de război") (m. iulie 1944)
1934 - “Noaptea cuţitelor lungi”. În noaptea de 29-30 iunie Hitler conduce masacrul împotriva liderilor asociaţiilor politice rivale. Ernst Rohm şi locotenenţii săi din SA (Sturmabteilung) sunt asasinaţi.
1956 - S-a oficiat căsătoria dintre Marilyn Monroe şi dramaturgul Arthur Miller.
1969 - Jimi Hendrix a susţinut ultimul său concert în cadrul festivalului de la Denver.
1995 - Naveta spaţială Atlantis se cuplează cu staţia orbitală rusească Mir.
1995 - La Strasbourg a fost inaugurat noul Palat al Drepturilor Omului al Consiliului Europei.
1999 - Liderul rebelilor kurzi, Abdullan Ocalan, a fost condamnat la moarte pentru trădare şi tentativă de divizare a Turciei.
2000 - Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a votat admiterea Armeniei şi a Azerbaidjanului în Consiliul Europei.
2002 - Armata israeliană a distrus sediul din Hebron al Autorităţii Palestiniene.
2003-A murit Katharine Hepburn, actriță americană (n. 1907)
2008 - Reprezentativa Spaniei a câştigat, pentru a doua oară în istorie, Campionatul European de Fotbal, după ce a învins Germania, scor 1-0.
Peste 260.000 de români îşi aniversează, luni, onomastica de sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.
Ziua Internațională a Dunării

joi, 28 iunie 2018

"Copilăria este partea tangibilă din Paradis."
– Claudiu Ovidiu Tofeni

ISTORIA ZILEI DE 28 IUNIE



1577 - S-a născut pictorul flamand Petrus Paulus Rubens. (opere: "Andromeda", "Maria cu pruncul") ( m. 30 mai 1640)
1712 - S-a născut Jean Jacques Rousseau, scriitor şi filosof. (scrieri: "Discurs asupra originii şi fundamentelor inegalităţii dintre oameni", "Contractul social") ( m. 2 iulie 1778)
1873 - A murit Andrei Şaguna, patriot român transilvănean. A fost un mitropolit ortodox al Transilvaniei, militant pentru drepturile ortodocşilor şi ale românilor din Transilvania (n. ianuarie 1809)
1912 - S-a născut dirijorul de renume mondial Sergiu Celibidache. ( m . 14 august 1996)
1914 - Asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand de Habsburg la Sarajevo a marcat izbucnirea primului război mondial.
1919 - A fost încheiat Tratatul de pace de la Versailles, între Puterile Aliate şi Germania. Delegaţia română, prezentă la Conferinţa de Pace, formată din I.I.C. Brătianu şi Constantin Coandă, a semnat Tratatul de pace cu Germania.
1920 - România şi Finlanda au stabilit relaţii diplomatice la nivel de legaţie.
1940 - A doua notă ultimativă adresată de URSS prin care România a fost silită să cedeze Basarabia şi nordul Bucovinei.
1982 - Fostul preşedinte al SUA, R. Nixon, a făcut o vizită în România.
1984 - Marea Adunare Naţională adoptă “Programul de alimentaţie ştiinţifică a populaţiei”.
1995 - Cu 248 voturi pentru şi 163 împotrivă, Camerele reunite ale Parlamentului au adoptat proiectul Legii caselor naţionalizate.
2004 - Au început lucrările summit-ului NATO de la Istanbul, primul summit în formulă largită de 26 de membri, la care România a participat în calitate de membru al Alianţei.
2006 - Muntenegru a devenit cel de-al 192-lea stat membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite, la o lună după ce a rupt parteneriatul vechi de 88 de ani cu Serbia, finalizând astfel procesul de destrămare a fostei Iugoslavii.
2007 - David Miliband a fost numit în funcţia de ministru de Externe al Marii Britanii, fiind cel mai tânăr politician care preia acest post în ultimele trei decenii.
2008 - Numele fostului lider sud-african Nelson Mandela a fost înlăturat de Congresul american de pe lista teroriştilor. Decizia elimină eticheta de "terorist" şi restricţiile de călătorie impuse lui Mandela şi altor cadre din Congresul Naţional African (ANC), care au luptat pentru înlăturarea dominaţiei minorităţii albe din Africa de Sud. ANC a fost interzis de Guvernul sud-african în 1960, iar liderii săi au fost închişi sau obligaţi să plece în exil.

SURSA-http://www.mediafax.ro/…/semnificatii-istorice-pentru-ziua-…