BIBLIOTECA JUDETEANA "OVID DENSUSIANU"

HUNEDOARA- DEVA
Se afișează postările cu eticheta POVESTEA DE SEARĂ.... Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta POVESTEA DE SEARĂ.... Afișați toate postările

luni, 27 aprilie 2020

POVESTEA DE SEARĂ ....

POVESTEA IEPURAȘULUI PETER
🐰de Beatrix Potter 🐰

Au fost odată ca niciodată 4 iepurași : Flopsy, Mopsy, Codița de Bumbac și Peter.
Ei trăiau împreună cu mama lor într-o vizuină, la adapostul unui copac mare.
Într-o bună zi, mama lor le explica regulile pe care ei trebuie să le respecte:
„Dragii mei, puteți să mergeți pe câmp sau pe potecă, dar nu vă duceți în gradina domnului McGregor. Tatal vostru acolo și-a găsit sfârșitul.
Hai, fugiți la joacă și nu faceți prostii! Eu plec la brutărie.”
Iepuroaica și-a luat coșulețul și umbrela și a plecat către brutărie, să cumpere o pâine mare și 5 chifle.
Flopsy, Mops și Codița de Bumbac, care erau 3 iepurași foarte cuminți, au plecat pe potecă să culeagă mure.
Însă Peter, care era obraznic din fire, s-a avântat fix în gradina domnului McGregor, unde s-a strecurat pe sub gard.

La început a mâncat câteva frunze de salată și niste boabe de fasole, apoi a incercat niste ridichi.
Apoi, când simțea că i se cam apleacă, a plecat prin grădină în cautare de pătrunjel. Însă când îi era lumea mai dragă a dat nas în nas cu domnul McGregor.

Domnul McGregor era în genunchi, planta varza, iar când l-a văzut pe Peter a sărit ca ars și a început sa-l alerge prin grădină amenințându-l cu grebla și strigand „HOȚUL!” după el.
Peter era îngrozit! A traversat toata gradina haotic, căci nu mai știa cum să se întoarcă la poartă. Și-a pierdut un pantof prin varză, iar altul prin cartofi.
După ce și-a pierdut pantofii, Peter a început să alerge pe toate cele 4 labuțe și poate chiar ar fi scăpat, dacă unul din nasturii de la jacheta sa albastră nu s-ar fi prins într-o plasă care susținea murele.
Văzând în ce încurcătură a intrat, Peter a început să plângă tare. Din fericire, niște rândunici prietenoase l-au auzit și au venit în ajutorul lui, încurajându-l să iasă din plasa în care era prins.
Domnul McGregor tocmai ieșise din casă cu o plasă, cu care avea de gand să îl prindă pe Peter. În ultima clipă însă, Peter s-a descheiat la jachetă și a lăsat-o în urmă, fugind cât îl țineau picioarele.
A reușit să se adăpostească în magazia de unelte, într-un butoi cu apă. Ar fi fost o ascunzătoare bună, dacă apa n-ar fi fost așa rece.
Domnul McGregor a început să-l caute prin magazie și, văzând că nu-l găsește, era cât pe ce să se dea bătut.
Din senin însă, Peter strănută și se dă de gol. Văzând că i-a dat de știre domnului McGregor că e încă acolo, Peter a sărit pe geam, deranjând 3 plante în calea lui.

McGregor s-a dat bătut și nu l-a mai alergat, intorcandu-se la treaba sa.
Peter, care era tare ud și habar n-avea în ce direcție s-o apuce, a început sa meargă agale, lipa-lipa.
A stat și a contemplat, gândind pe unde ar putea să scape. A incercat sa traverseze iar grădina, însă pe cât încerca, pe-atat era mai nedumerit.
Se întorcea în magazia de unelte, când, dintr-o data aude zgomotul scartait al unei porți S-a cocoțat pe un butoi și s-a uitat pe un gemuleț: poarta era extrem de aproape, însă în calea lui era domnul McGregor, care aduna buruiana de lângă ceapă, cu spatele la Peter. Fix in fața lui era și poarta.
Iepurașul Peter s-a dat cu grija jos de pe butoi și a început să fugă cât a putut de repede, pe de-a dreptul. Domnul McGregor l-a zărit, însă lui Peter nici că-i mai păsa. S-a strecurat pe sub poarta și în sfârșit era în siguranță, în pădurea de lângă grădină.
Peter nu s-a oprit din alergat până cand a ajuns acasă, la scorbura din copac. Era atat de obosit, că s-a întins imediat pe podeaua de nisip.
Mama lui era ocupată cu gatitul, însă s-a întrebat oare ce s-a întâmplat cu hainele lui Peter. Era deja a doua jacheta și a doua pereche de pantofi pe care Peter le pierduse în doua saptamani.
Îmi pare rău să vă spun că Peter nu s-a simțit prea grozav în acea seară.
Mama lui l-a băgat direct în pat, cu puțin ceai de mușețel : „O lingură, înainte de culcare”.
Însă Flopsy, Mopsy și Codița de Bumbac au primit pâine, laptic și mure la cină.

duminică, 26 aprilie 2020

POVESTEA DE SEARĂ...

ELIZA ȘI APA MAGICĂ DIN POIANA ZÂNELOR
     🧚‍♀️de Teodora Năstase 🧚‍♀️


Eliza este o fetiță de 6 ani cu multă imaginație. Se folosește de ea, în fiecare zi, pentru a inventa noi jocuri cu păpușile sau personaje de poveste. Astăzi stă însă în pat, deoarece a răcit. Părinții i-au spus că trebuie să se odihnească, dacă vrea să se facă bine cât mai repede.
– Cum să îmi petrec ziua? se întreabă ea. Hmm… știu.
Eliza aranjează frumos patul ca să le facă loc păpușilor. Apoi așază fiecare păpușă de o parte și de alta a ei.
– Dragele mele prietene, astăzi vom face un picnic și vom bea ceaiul în grădină. Este așa de frumos afară! Dar mai întâi, să ne pregătim ținutele.
Eliza începe să îmbrace și să pieptene fiecare păpușică. Curând însă, i se face somn din cauza răcelii și adoarme.
Se face că a ajuns într-o poiană foarte frumoasă. Soarele strălucește printre ramurile copacilor. Păsărelele ciripesc zglobiu. Albinele zumzăie vesele din floare în floare și praf magic plutește în aer.

– Cât este de frumos! zise Eliza entuziasmată. Îmi doresc să trăiesc și eu aici.
– O poți face dacă vrei, spuse o voce ca un clopoțel.
– Cine este acolo? întrebă curioasă Eliza.
– Eu sunt Albăstrica, răspunse vocea. În fața fetiței apăru o zână zglobie, mică cât un pumn. Era îmbrăcată într-o rochiță albastră, avea aripioare transparente și împrăștia sclipici magic în jurul ei.
– Oau! Tu ești… ești o zână! Nu îmi vine să cred! aproape că țipă de fericire fetița. Pe mine mă cheamă Eliza.
– Îmi pare bine să te cunosc, Eliza, zise Albăstrica. Îmi place mult rochița ta.
Eliza se uită în jos. Își dădu seama că era îmbrăcată cu o rochiță roz, ca cea pe care o purta una dintre păpușile ei preferate.
– Îți mulțumesc. Și a ta este foarte drăguță, zise Eliza și se întrebă în gând când a avut timp să se îmbrace cu rochița roz. Albăstrico, poți să îmi spui unde sunt? Mă plimbam prin pădure și cred că m-am rătăcit.
– Te afli în Poiana Zânelor, spuse mândră Albăstrica. Aici totul este magic.
– Oau! Să știi că pare magică. De la ce îi vine magia? De la praful vostru de zâne?
– Poiana este magică pentru că apa care curge în râulețul de acolo este una magică.
Eliza de abia acum observă că, puțin mai la dreapta, curgea un mic râu. Se apropie de el. Albăstrica continuă:

– Apa aceasta are puterea de a vindeca orice boală. Cine bea din ea, se face bine pe loc. Mulți oameni trec pe aici în fiecare zi și nu există unul care să nu plece vindecat, adăugă micuța Albăstrică.
– Pot să beau și eu puțin din ea? Poate mă ajută. Am răcit și mă cam supără gâtul.
– Sigur că da, Eliza. O să vezi că imediat te vei simți mai bine.
Eliza scufundă mâinile în apa limpede și bău. Era așa de bună. După câteva secunde, fața i se lumină și zâmbi din toată inima:
– Nu mă mai doare gâtul când înghit. Chiar că este magică!
– Ți-am spus, râse Albăstrica și îi făcu cu ochiul.
Eliza vru să mai bea puțină, dar poiana dispăru. Deschise ochii și văzu că se află din nou în camera ei.
– Ce vis magic am avut!
Fetița sări din pat și merse repede și le povesti părinților despre aventura ei:
– Mamă, tată, am avut un vis atât de frumos! Am ajuns într-o poiană minunată, cu apă magică. Era acolo Albăstrica, o zână care m-a lăsat să beau și eu din apă și m-am făcut bine pe loc, spuse fericită Eliza.
– Ne bucurăm că te simți mai bine, scumpo, zise mama încântată. Uneori ai o imaginație așa de bogată. Să nu o pierzi însă niciodată!

sâmbătă, 25 aprilie 2020

POVESTEA DE SEARĂ.....

MICA RAZĂ 💥
de Elia David


A fost odată o fetiță care, ȋn fiecare zi, pleca cȃte puțin de acasă, pentru a călători prin lumea poveștilor.
Nu trebuia decȃt să deschidă o minunată carte cu poze, să citească două-trei rȃnduri și gata, era departe… Atȃt de departe, ȋncȃt nu mai vedea și nu mai auzea nimic din lumea din care tocmai plecase.
Pe acel tărȃm fermecat al poveștilor, mica cititoare hoinărea fără frică.
Fiarele pădurii și vrăjitoarele nu aveau nicio putere asupra ei, ȋntrucȃt nu le stătea ȋn putere să se lupte cu oameni adevărați, ci doar să asculte de aceștia.
Atȃt de minunată era priveliștea oferită de fiecare poveste, ȋncȃt fetița căuta să o țină bine ȋn minte, printre gȃndurile sale tot mai viu colorate. Și, prin cȃte ȋntȃmplări noi trecea, din toate păstra cȃte un ȋnțeles, pentru cȃnd va fi să aibă nevoie de el.
Ȋntr-o zi, cum alerga după un ied prin poienița unui basm, cu cine ȋi fu dat să se ȋntȃlnească? Știu ce veți spune: cu un lup! Dar, nu, nu-i deloc așa, dădu nas ȋn nas cu un băiețel plecat și el, pentru puțină vreme, de acasă, pe firul aceleiași povești.

-Bună! Ce coincidență fericită! zise băiețelul.
-Chiar așa! zȃmbi fetița și culese o floare cu petale de aur pe care i-o oferi colegului său foarte mirat.
-Dar eu.. nu pot să-ți ofer nimic! se arătă el ȋndurerat, neștiind cum să culeagă o floare ȋntr-o poveste. Dacă ar fi fost pe cȃmp, ȋn lumea lui cu flori adevărate,i-ar fi fost destul de ușor, dar aici pe el florile nu ȋl ascultau…
-Dacă o să revii, o să-ți dai seama foarte curȃnd cum stau lucrurile ȋn lumea poveștilor.
-O să revin! promise băiatul și se ȋntoarse iute acasă, deoarece avea de jucat o partidă de fotbal.
Fetița ȋși continuă plimbarea, lăsȃnd iedul și ținȃndu-se după un iepure de cȃmp, care tocmai ajunse la ușa vizuinei sale, pe care o deschise larg, invitȃndu-și micuța musafiră ȋnăuntru.
-Mulțumesc, Domnule Iepure! grăi ea respectuos. Am citit multe despre dumneavoastră.
Iepurele se aplecă, ducȃnd o lăbuță la spate, apoi scoase un morcov dintr-un joben și-l ȋntinse fetiței, căreia se vedea că ȋi era cam foame.
La despărțire, după cȃteva minute de ȋmpărtășit impresii din Țara Minunilor și rețete pe bază de legume, musafira ȋși luă rămas bun.
Avea mult de colindat. Foarte mult. Timp să se ȋntoarcă ȋn lumea ei nu-și prea găsea. Și, parcă, nici chef.
-Mai bine rămȃn aici! se gȃndi.

La ce bun să mă mai ȋntorc? Acolo nimic nu este la fel de frumos. Toate sunt amestecate. Binele nu se mai deosebește de rău, nici adevărul de minciună… Măcar știu că sunt ȋn lumea poveștilor. Și că am primit, ȋn sfȃrșit, puterea de a crede ȋn ele, cu care pot ȋnfăptui orice!
Ȋn acea clipă, ca din senin, se ivi Zȃna Copilăriei:
-Nu, draga mea. Deși ai putea rămȃne aici pentru totdeauna, pentru că ești cu adevărat un suflet curat și frumos, nu este de dorit să lași lumea ta. Dacă toți cei buni s-ar refugia ȋn povești, cine ar mai schimba-o? Cine ar mai lupta cu răul, cu minciuna, cu urȃtul și cine i-ar mai ȋnvinge? Dacă soarele ar străluci doar ȋn basme, cine ar mai lumina zilele vieții de pe pămȃnt?
Du-te ȋnapoi, mică rază, și oferă lumii tale tot ce ai ȋnvățat citind! Noi nu avem puterea oamenilor de a trece de pe un tărȃm pe altul, de a pune ȋn faptă gȃndurile, oricȃt de frumoase și de nobile ar fi. Aceasta, numai copiii ca tine o pot face. Ia tot ce ȋți este de folos. Cheamă-ne cȃnd ȋți va fi o greu. Ȋntoarce-te cȃnd ȋți va fi dor. Dar nu rămȃne aici.
Viața, draga mea copilă, să fie povestea ta!
Bineȋnțeles că fetița ascultă spusele Zȃnei Copilăriei și se ȋntoarse ȋn lumea ei.
Nu după multă vreme, ȋn pauzele de ȋnvățat, se apucă să scrie ceva ȋntr-un caiet, ȋn care eu n-am putut să mă strecor din cauza unui lăcățel de argint. Dar simt și cred că acolo ȋncepea o nouă poveste…

SURSA - cosuletulcupovesti.blogspot.com
SURSA foto- Pinterest

vineri, 24 aprilie 2020

POVESTEA DE SEARĂ...


ȘORICELUL DE BIBLIOTECĂ 🐭
                            de Elia David

A fost odată un şoricel de bibliotecă.
Era un şoricel de bibliotecă fiindcă aşa dorise mama lui.
Ea îl trezea dimineaţă devreme şi îi arăta rafturile pline de cărţi ce trebuiau devorate.
Şoricelul nu ştia de ce trebuiau devorate, dar îi făcea mamei pe plac, deoarece, la sfȃrşitul unei zile petrecute în compania cărţilor groase, primea un păhărel - cȃt un degetar - cu lapte nespus de dulce.
Înainte de a roade paginile cărţilor, şoricelul avea datoria de a le citi; pare-se pentru a aduna multe cunoştinţe şi a deveni, astfel, primul savant din lumea rozătoarelor. Evident, după exemplul strălucit (şi, mai ales, bine plătit) al şoricelului bucătar.

Însă, un lucru nu prea mergea în toată afacerea asta: rȃvna mititelului nu era pe măsura rȃvnei mamei sale, care începuse deja să dea interviuri în faţa unui ciob de oglindă:
-Fiul meu a dat gata, pȃnă acum, trei rafturi de bibliotecă. E specialist în matematică şi astronomie, în chimie şi botanică. Germana o chiţăie cursiv, la fel şi engleza. Doar partiturile pentru pian nu le-a putut digera încă … Sărăcuţul, nici să doarmă nu mai are timp, dar îl înţeleg: este atȃt de studios şi de ambiţios!
În timpul acesta, ceilalţi şoricei alergau netulburaţi prin podul casei, printre jucării vechi şi manuale şcolăreşti, apoi ieşeau în cȃmp, unde li se pierdea urma pentru cȃte o zi întreagă. Seara se întorceau acasă, “prăpădiţi şi la fel de proşti”, după cum li se dădea de înţeles, fără însă a le fi refuzată porţia de caşcaval, furat cu mare demnitate din cămara proprietarilor.
Păhărelul cu lapte, îl primea, se înţelege, doar şoricelul de bibliotecă, deoarece se trudea nespus pentru o carieră de succes, cȃt mai departe de hotarele acelei case modeste, care îi ţinea pe toţi.

Într-o zi, însă, ce să vezi? Proprietarul cel bătrȃn, care nu mai dădu prin bibliotecă de vreun an de zile, intră pentru a căuta o carte cu poveşti. Cȃnd să o apuce, prinse coada micuţului savant, care nu avu nici timp, nici pricepere să scape, şi acum se legăna cu capul în jos, chiţăind după ajutor.
-Ce-mi faci dumneata aici? îl întrebă omul mirat, cu ochii la rafturile de pe care dispăruseră cărţile sale cele mai scumpe.
-Eu? Studiez! răspunse şoricelul de bibliotecă, nutrind speranţa că omul îl va elibera pentru totdeauna de această corvoadă!
-Sper că nu mi-ai mȃncat şi cartea cu poveşti! Dacă mi-ai mȃncat-o şi pe aceasta, nu scapi viu de aici!
-Nu, pe asta nu! zise el uşurat. Mama a zis că nu-mi este de niciun folos acolo unde vreau eu să ajung!
-Bine, atunci îţi dau drumul! rȃse omul. Spune-i mamei tale că biblioteca mea este prea mică pentru un şoricel atȃt de ambiţios ca tine. De aceea, ar fi bine să vă mutaţi într-o casă mai mare.

-O să-i spun, domnule! Dar, vă rog, la plecare, puteţi să-mi daţi si mie să citesc ceva… mai uşor?
Aşa se face că micul rozător de bibliotecă primi cartea cu poveşti, descoperi pasiunea cititului, apoi pe a scrisului şi, în ciuda mamei sale, care îl voia savant, deveni un simplu şi fericit şoricel scriitor.

SURSA- cosuletulcupovesti.blogspot.com
FOTO -Pinterest