BIBLIOTECA JUDETEANA "OVID DENSUSIANU"

HUNEDOARA- DEVA

luni, 27 aprilie 2020

POVESTEA DE SEARĂ ....

POVESTEA IEPURAȘULUI PETER
🐰de Beatrix Potter 🐰

Au fost odată ca niciodată 4 iepurași : Flopsy, Mopsy, Codița de Bumbac și Peter.
Ei trăiau împreună cu mama lor într-o vizuină, la adapostul unui copac mare.
Într-o bună zi, mama lor le explica regulile pe care ei trebuie să le respecte:
„Dragii mei, puteți să mergeți pe câmp sau pe potecă, dar nu vă duceți în gradina domnului McGregor. Tatal vostru acolo și-a găsit sfârșitul.
Hai, fugiți la joacă și nu faceți prostii! Eu plec la brutărie.”
Iepuroaica și-a luat coșulețul și umbrela și a plecat către brutărie, să cumpere o pâine mare și 5 chifle.
Flopsy, Mops și Codița de Bumbac, care erau 3 iepurași foarte cuminți, au plecat pe potecă să culeagă mure.
Însă Peter, care era obraznic din fire, s-a avântat fix în gradina domnului McGregor, unde s-a strecurat pe sub gard.

La început a mâncat câteva frunze de salată și niste boabe de fasole, apoi a incercat niste ridichi.
Apoi, când simțea că i se cam apleacă, a plecat prin grădină în cautare de pătrunjel. Însă când îi era lumea mai dragă a dat nas în nas cu domnul McGregor.

Domnul McGregor era în genunchi, planta varza, iar când l-a văzut pe Peter a sărit ca ars și a început sa-l alerge prin grădină amenințându-l cu grebla și strigand „HOȚUL!” după el.
Peter era îngrozit! A traversat toata gradina haotic, căci nu mai știa cum să se întoarcă la poartă. Și-a pierdut un pantof prin varză, iar altul prin cartofi.
După ce și-a pierdut pantofii, Peter a început să alerge pe toate cele 4 labuțe și poate chiar ar fi scăpat, dacă unul din nasturii de la jacheta sa albastră nu s-ar fi prins într-o plasă care susținea murele.
Văzând în ce încurcătură a intrat, Peter a început să plângă tare. Din fericire, niște rândunici prietenoase l-au auzit și au venit în ajutorul lui, încurajându-l să iasă din plasa în care era prins.
Domnul McGregor tocmai ieșise din casă cu o plasă, cu care avea de gand să îl prindă pe Peter. În ultima clipă însă, Peter s-a descheiat la jachetă și a lăsat-o în urmă, fugind cât îl țineau picioarele.
A reușit să se adăpostească în magazia de unelte, într-un butoi cu apă. Ar fi fost o ascunzătoare bună, dacă apa n-ar fi fost așa rece.
Domnul McGregor a început să-l caute prin magazie și, văzând că nu-l găsește, era cât pe ce să se dea bătut.
Din senin însă, Peter strănută și se dă de gol. Văzând că i-a dat de știre domnului McGregor că e încă acolo, Peter a sărit pe geam, deranjând 3 plante în calea lui.

McGregor s-a dat bătut și nu l-a mai alergat, intorcandu-se la treaba sa.
Peter, care era tare ud și habar n-avea în ce direcție s-o apuce, a început sa meargă agale, lipa-lipa.
A stat și a contemplat, gândind pe unde ar putea să scape. A incercat sa traverseze iar grădina, însă pe cât încerca, pe-atat era mai nedumerit.
Se întorcea în magazia de unelte, când, dintr-o data aude zgomotul scartait al unei porți S-a cocoțat pe un butoi și s-a uitat pe un gemuleț: poarta era extrem de aproape, însă în calea lui era domnul McGregor, care aduna buruiana de lângă ceapă, cu spatele la Peter. Fix in fața lui era și poarta.
Iepurașul Peter s-a dat cu grija jos de pe butoi și a început să fugă cât a putut de repede, pe de-a dreptul. Domnul McGregor l-a zărit, însă lui Peter nici că-i mai păsa. S-a strecurat pe sub poarta și în sfârșit era în siguranță, în pădurea de lângă grădină.
Peter nu s-a oprit din alergat până cand a ajuns acasă, la scorbura din copac. Era atat de obosit, că s-a întins imediat pe podeaua de nisip.
Mama lui era ocupată cu gatitul, însă s-a întrebat oare ce s-a întâmplat cu hainele lui Peter. Era deja a doua jacheta și a doua pereche de pantofi pe care Peter le pierduse în doua saptamani.
Îmi pare rău să vă spun că Peter nu s-a simțit prea grozav în acea seară.
Mama lui l-a băgat direct în pat, cu puțin ceai de mușețel : „O lingură, înainte de culcare”.
Însă Flopsy, Mopsy și Codița de Bumbac au primit pâine, laptic și mure la cină.

SAMUEL F.B. MORSE- 229 DE ANI DE LA NAȘTERE

Samuel F.B. Morse, având numele complet: Samuel Finley Breese Morse (născut la 27 aprilie 1791, Charlestown, Massachusetts, SUA – trecut la cele veșnice pe 2 aprilie 1872, la New York), a fost un pictor și inventator american care independent de eforturile similare din Europa, a dezvoltat telegraful electric (1832-1835). În 1838 a inventat Codul Morse.
El a fost fiul distinsului geograf și cleric congregațional, Jedidiah Morse. De la Academia Phillips din Andover, Massachusetts, unde a fost un student problematic și excentric, părinții lui l-au trimis la Colegiul Yale (acum Universitatea Yale) din New Haven, Connecticut. Deși era un student indiferent, interesul său a fost provocat de prelegerile pe subiectele puțin cunoscute atunci ale electricității. Spre mâhnirea părinților săi austeri, îi făcea deasemenea plăcere să picteze și portrete în miniatură.

După ce a absolvit Yale în 1810, Morse a devenit vânzător pentru un editor de carte din Boston. Pictura a continuat să fie principala lui activitate, iar în 1811 părinții l-au ajutat să meargă în Anglia pentru a studia aceasta artă cu pictorul american Washington Allston. În timpul războiului din 1812, dintre Marea Britanie și Statele Unite, Morse a reacționat la disprețul englezesc față de americani devenind un pro-american înflăcărat. Totuși, la fel ca majoritatea americanilor din vremea sa, el a acceptat standardele artistice engleze, inclusiv stilul „istoric” al picturii – romantica zugrăvire a legendelor și a evenimentelor istorice, cu personalități surprinse în prim plan în pozitii grandioase și culori strălucitoare.
La întoarcerea acasă în 1815, Morse a descoperit că americanii nu-și apreciau tablourile istorice, apelând din nou la portrete pentru a-și câștiga existența. A început ca pictor voiajor în New England, New York și Carolina de Sud. După 1825, după stabilirea sa în New York, a pictat câteva dintre cele mai bune portrete realizate vreodată de un artist american. El a combinat competența tehnică și o interpretare îndrăzneață a personalitatii subiecților săi cu o atingere a romantismului pe care îl captase în Anglia.
Deși adesea sărac în acei ani de început, Morse era sociabil și familiar cu intelectuali, bogați, religioși ortodocși și conservatori din punct de vedere politic. În plus, el era înzestrat cu darul prieteniei. Printre prietenii săi, în anii lui de mijloc, se numara un erou francez al Revoluției Americane, marchizul de Lafayette, ale cărui încercări de promovare a reformei liberale în Europa, Morse le-a aprobat cu ardoare; un alt prieten a fost și romancierul James Fenimore Cooper.

Morse și Cooper au împărtășit câteva trăsături: ambii erau republicani arzători din SUA, deși ambii aveau gusturi sociale aristocratice și ambii sufereau de preferința americană pentru arta europeană.
Morse a avut, de asemenea, și darul conducerii. Ca parte a unei campanii împotriva imoralității teatrului, el a ajutat la lansarea, în 1827, a revistei New York Journal of Commerce, care a refuzat publicarea reclamelor din teatru. De asemenea, a fost fondatorul Academiei Naționale de Design, concepută pentru a spori respectul pentru pictori în S.U.A., fiind și primul președinte al Academiei în perioada 1826-1845.
În 1832, în timp ce se întorcea cu vaporul de la studiul artei din Europa, Morse a conceput ideea unui telegraf electric la auzul unei conversații despre electromagnetul nou descoperit. Deși ideea unui telegraf electric a fost prezentată înainte de 1800, Morse a crezut că a fost primul care a descoperit-o. Cel mai probabil că și-a făcut primul model de lucru până în 1835. Între timp, încă își consacra cea mai mare parte a timpului picturii, predării artei la Universitatea orașului New York (mai târziu Universitatea New York) precum și politicii (el a candidat pentru primăria orașului New York în anii 1836 si 1841, contra partidelor anti-imigrante și cele aparținând Bisericii Romano-Catolice. Dar, până în 1837, el și-a îndreptat întreaga atenție asupra noii invenții.
Un coleg de la universitate, chimistul Leonard Gale, i-a prezentat lui Morse lucrarea lui Joseph Henry despre electromagnetism, iar un prieten, Alfred Vail, s-a oferit să furnizeze materiale și forță de muncă pentru a construi modele în fierariile familiei sale din Morristown, New Jersey. Gale și Vail au devenit parteneri cu Morse în drepturile de invenție ale telegrafului. Pana în 1838 el și Vail au dezvoltat sistemul de puncte și liniuțe care au devenit cunoscute în întreaga lume ca fiind Codul Morse. În 1838, dupa încercarea fără success de a capta atenția Congresului Statelor Unite în construirea unei linii telegrafice, el l-a caștigat pe Congresmanul de Maine, F.O.J. Smith ca partener suplimentar. După ce a eșuat în construcția unei linii Morse în Europa, numai Morse dintre partenerii săi a perseverat în promovarea telegrafului, iar în 1843 a reușit în cele din urmă să obțină sprijin financiar de la Congres pentru prima linie telegrafică din Statele Unite, de la Baltimore la Washington. În 1844 linia a fost finalizată, iar la 24 mai a trimis primul mesaj, devenit celebru: “What hath God wrought.”( „Ceea ce a lucrat Dumnezeu.”).

Morse a fost imediat implicat în revendicari/pretenții legale emise de partenerii și inventatorii săi rivali. Un polemist natural ca și tatăl său, el a luptat energic pentru a-și susține cauza, precum și în alte controverse, cum ar fi cele din artă cu pictorul John Trumbull, în religie cu unitarienii și romano-catolicii, în politica cu irlandezii și aboliționiștii și în arta fotografica – unde se numara printre primii practicieni din America – cu elevul lui Louis-Jacques-Mandé Daguerre, François Gouraud.
Luptele legale asupra telegrafului au culminat într-o hotărâre a Curții Supreme a SUA din 1854 , unde s-a stabilit că drepturile de brevet ale telegrafului aparțin lui Morse. Pe măsură ce liniile de telegraf s-au prelungit pe ambele maluri ale Atlanticului, bogăția și faima lui au crescut. În 1847, Morse a cumpărat Locust Grove, o proprietate cu vedere la râul Hudson, lângă Poughkeepsie, New York, unde, la începutul anilor 1850, a construit un conac italian în stil vilă. Își petrecea vara acolo cu familia sa mare alcătuită din copii și nepoți, revenind în fiecare sezon de iarnă la casa sa de cărămidă din New York .
La bătrânețe, Morse, un bătrân venerabil cu barbă mare, a devenit un filantrop. El a făcut donații cu generozitate către colegiul Vassar, al cărui fondator și mandatar era; a făcut donații către Colegiului Yale, unde a studiat în tinerețe precum și la biserici, seminarii teologice, societăți biblice, societăți de misiune și societăți de abstinență, precum și artiștilor săraci.
Chiar și în timpul vieții lui Morse, lumea a fost mult schimbată de telegraf. După moartea sa în 1872, faima sa ca inventator al telegrafului a fost umbrită de inventarea telefonului, a radioului, a televiziunii și a internetului, în timp ce reputația sa de artist a crescut. Pe atunci el nu și-ar fi dorit să rămână în amintirea oamenilor ca portretist, dar portretele sale puternice și sensibile, printre care și cele ale lui Lafayette, ale scriitorului american William Cullen Bryant și ale altor bărbați proeminenți, au fost larg expuse în Statele Unite.
Numărul operatorilor de telegrafie Morse a scăzut drastic, dar memoria sa este perpetuată generațiilor viitoare de către Morse Telegraph Club (1942), o asociație dedicată istoriei telegrafiei. Instrumentul său telegrafic din 1837 este păstrat de Muzeul Național de Istorie al Instituției Smithsonian din Washington, D.C., în timp ce proprietatea sa, Locust Grove, este acum un punct de reper în istoria națională a Statelor Unite ale Americii.

LEGENDA MARGARETEI

Simbol al simplităţii, prospeţimii şi purităţii, margaretele sunt un adevărat compliment adus frumuseţii.
În creştinism, margareta este considerată a fi floarea Sfintei Maria Magdalena, fiind numită şi "magdalena" sau "floarea inocenței".
În secolul al XV, margareta devine în iconografie şi un simbol al inocenței copilului Iisus.
Margaretele sunt şi stelele pământului. Se spune că, cu multe milioane de ani în urmă, stelele trăiau pe pământ.
Într-o noapte însă, din motive neştiute, stelele au dispărut pentru a apărea mai apoi pe bolta cerească. În locul lor au apărut margarete, considerate de atunci ca fiind stele ale pământului.În simbologia crestină, pajiştile pline cu margarete înflorite reprezintă Paradisul, inocența şi eterna candoare a lui Iisus și a Fecioarei Maria .

O altă legendă spune că Margareta era o prințesă deosebit de frumoasă care fusese promisă la naștere Împăratului Florilor. La vârsta de 16 ani, Margareta se îndragostește de un prinț nespus de frumos și de viteaz. Cei doi se iubesc și plănuiesc să fugă împreună pentru a se putea căsători și pentru a scăpa de promisiunea făcută Împăratului Florilor.
Împăratul Florilor află și îl provoacă pe prinț la duel. Cei doi se bat în săbii și paloșe 3 zile și 3 nopți și in final prințul este ucis. Speriată și îndurerată, Margareta se retrage în munți, iar Împăratul Florilor fuge pe urmele ei.Dându-și seama că nu are scăpare, Margareta se roagă, plângând, să moară mai bine decât să fie a Împăratului Florilor. 
Ruga îi este ascultată și Margareta moare, iar lacrimile ei sunt transformate într-un șirag de perle
Ȋndurerat și dậndu-și seama de greșeala fǎcutǎ, Ȋmpǎratul Florilor o transformǎ pe Margareta ȋntr-o floare albǎ, pentru ca aceasta sǎ poatǎ trǎi veșnic fǎrǎ ca cineva sǎ o poatǎ atinge. Simbol al simplităţii, prospeţimii şi purităţii, margaretele sunt un adevărat compliment adus frumuseţii.

SURSA- universdecopil.ro

ISTORIA ZILEI DE 27 APRILIE

1521: A murit Ferdinand Magellan, navigator portughez (n. 1480;
1667: Poetul John Milton, sărac și orb, este nevoit să vândă drepturile de autor pentru poemul Paradisul pierdut. Suma primită: 10£;
1791: S-a născut Samuel Morse, inventatorul codului Morse (d. 1872);
1820: S-a născut Herbert Spencer, filosof englez (d. 1903)
1872: A murit Ion Heliade Rădulescu, poet, prozator, ziarist și om politic român (n. 1802)
1931: George Enescu a terminat orchestrația operei „Oedip”, creație pe care a dedicat–o Mariei Rosetti–Tescanu;
1968: S-a născut Cristian Mungiu, regizor român
1992: Este proclamată Republica Federală Iugoslavia, care cuprinde Serbia și Muntenegru;
2002: Prof. dr. Andrei Pleșu, fondator și rector al Institutului de studii avansate New Europe College din București, a primit Premiul „Joseph–Bech" pe anul 2001;
2014: Ziua celor patru Papi - Papii Ioan al XXIII-lea și Ioan Paul al II-lea sunt declarați sfinți de Papa Francisc în prima canonizare papală din 1954. La ceremonie a participat și Papa Benedict al XVI-lea.


SURSA-WIKIPEDIA

duminică, 26 aprilie 2020

POVESTEA DE SEARĂ...

ELIZA ȘI APA MAGICĂ DIN POIANA ZÂNELOR
     🧚‍♀️de Teodora Năstase 🧚‍♀️


Eliza este o fetiță de 6 ani cu multă imaginație. Se folosește de ea, în fiecare zi, pentru a inventa noi jocuri cu păpușile sau personaje de poveste. Astăzi stă însă în pat, deoarece a răcit. Părinții i-au spus că trebuie să se odihnească, dacă vrea să se facă bine cât mai repede.
– Cum să îmi petrec ziua? se întreabă ea. Hmm… știu.
Eliza aranjează frumos patul ca să le facă loc păpușilor. Apoi așază fiecare păpușă de o parte și de alta a ei.
– Dragele mele prietene, astăzi vom face un picnic și vom bea ceaiul în grădină. Este așa de frumos afară! Dar mai întâi, să ne pregătim ținutele.
Eliza începe să îmbrace și să pieptene fiecare păpușică. Curând însă, i se face somn din cauza răcelii și adoarme.
Se face că a ajuns într-o poiană foarte frumoasă. Soarele strălucește printre ramurile copacilor. Păsărelele ciripesc zglobiu. Albinele zumzăie vesele din floare în floare și praf magic plutește în aer.

– Cât este de frumos! zise Eliza entuziasmată. Îmi doresc să trăiesc și eu aici.
– O poți face dacă vrei, spuse o voce ca un clopoțel.
– Cine este acolo? întrebă curioasă Eliza.
– Eu sunt Albăstrica, răspunse vocea. În fața fetiței apăru o zână zglobie, mică cât un pumn. Era îmbrăcată într-o rochiță albastră, avea aripioare transparente și împrăștia sclipici magic în jurul ei.
– Oau! Tu ești… ești o zână! Nu îmi vine să cred! aproape că țipă de fericire fetița. Pe mine mă cheamă Eliza.
– Îmi pare bine să te cunosc, Eliza, zise Albăstrica. Îmi place mult rochița ta.
Eliza se uită în jos. Își dădu seama că era îmbrăcată cu o rochiță roz, ca cea pe care o purta una dintre păpușile ei preferate.
– Îți mulțumesc. Și a ta este foarte drăguță, zise Eliza și se întrebă în gând când a avut timp să se îmbrace cu rochița roz. Albăstrico, poți să îmi spui unde sunt? Mă plimbam prin pădure și cred că m-am rătăcit.
– Te afli în Poiana Zânelor, spuse mândră Albăstrica. Aici totul este magic.
– Oau! Să știi că pare magică. De la ce îi vine magia? De la praful vostru de zâne?
– Poiana este magică pentru că apa care curge în râulețul de acolo este una magică.
Eliza de abia acum observă că, puțin mai la dreapta, curgea un mic râu. Se apropie de el. Albăstrica continuă:

– Apa aceasta are puterea de a vindeca orice boală. Cine bea din ea, se face bine pe loc. Mulți oameni trec pe aici în fiecare zi și nu există unul care să nu plece vindecat, adăugă micuța Albăstrică.
– Pot să beau și eu puțin din ea? Poate mă ajută. Am răcit și mă cam supără gâtul.
– Sigur că da, Eliza. O să vezi că imediat te vei simți mai bine.
Eliza scufundă mâinile în apa limpede și bău. Era așa de bună. După câteva secunde, fața i se lumină și zâmbi din toată inima:
– Nu mă mai doare gâtul când înghit. Chiar că este magică!
– Ți-am spus, râse Albăstrica și îi făcu cu ochiul.
Eliza vru să mai bea puțină, dar poiana dispăru. Deschise ochii și văzu că se află din nou în camera ei.
– Ce vis magic am avut!
Fetița sări din pat și merse repede și le povesti părinților despre aventura ei:
– Mamă, tată, am avut un vis atât de frumos! Am ajuns într-o poiană minunată, cu apă magică. Era acolo Albăstrica, o zână care m-a lăsat să beau și eu din apă și m-am făcut bine pe loc, spuse fericită Eliza.
– Ne bucurăm că te simți mai bine, scumpo, zise mama încântată. Uneori ai o imaginație așa de bogată. Să nu o pierzi însă niciodată!

LEGENDA FERIGII

Se crede că feriga aduce ploaie, protecție, noroc, bogății, tinerețe veșnică, sănătate. Din acest motiv, feriga este o plantă adesea crescută în casă sau cultivată în grădina. Ca plantă de apartament este foarte îndrăgită. Feriga reprezintă cunoștințele vechi și arhaismul.
Legenda spune că semințele de ferigă te fac invizibil dacă sunt culese în seara de Sânzâiene. De asemenea se spune că feriga este o plantă a nemuririi.
Limba cucului este deosebit de eficientă dacă este culeasă la lumina lunii. Această ferigă ajută la deschiderea încuietorilor și la ruperea farmecelor, este folosită în ritualurile pentru dragoste și are reputația alchimică de a transforma mercurul în argint. Poate fi folosită pentru a evoca bani.


Frunzele de frigă de sex masculin, uscate și arse în casă crează un zid de protecție foarte puternic. Arse în afara casei, aduc ploaia.
Druizii clasificau ferigile ca fiind copaci sacrii. Frunzele desfăcute ale ferigii comune erau adunate de Sânzâiene, uscate și purtate pentru a aduce noroc. Datorită regenerării misterioase a ferigilor se credea, în credința străveche, că semințele de ferigă pot conferi invizibilitate. Rădăciile de ferigă se adaugă în poțiuni pentru dragoste și frunzele sunt mestecate de cei care pornesc în căutarea dragostei.
Se utilizau pentru iubire, eliberare, exorcism, protecție.

Feriga crește mai ales în pădurile de munte și se deosebește de altele prin aceea că nu înflorește.
Totuși, legenda spune, că ea înflorește în noaptea de 24 iunie pentru doar 2 ore.
Floarea ei este albă și are formă de stea, dar dispare la primul cântat al cocoșilor.
Ea poate fi văzută doar de doi frați sau veri fără de prihană, care în noaptea de Sânzâiene sunt îmbrăcați în haine albe și care nu vorbesc, nu dorm, nu șed. Ei stau de pază până când feriga înflorește și strălucește ca soarele. Ei o învelesc într-o pânză și o pun la icoană.
Cel care posedă floarea de ferigă va avea noroc toată viața .
SURSA- jorjette.ro
Foto - Pinterest

ISTORIA ZILEI DE 26 APRILIE

121: S-a născut Marcus Aurelius, împărat roman (d. 180);
1731:A murit Daniel Defoe, scriitor britanic (n.1660)
1775: În urma convenției încheiate între Imperiul Otoman și Austria, Bucovina intra în componența Imperiului Habsburgic;
1798: S-a născut Ferdinand Victor Eugene Delacroix, pictor francez (d. 1863)
1877: Ca urmare a bombardării orașelor românești de la Dunare de catre artileria turcă, armata româna deschide focul asupra Vidinului;
1898: S-a născut Vicente Aleixandre, poet spaniol, distins cu Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1977 (d. 1984)
1920: Înființarea, la Cluj Napoca, a primului Institut speologic din lume;
1922: S-a născut Ștefan Augustin Doinaș, poet, membru al Academiei Române, președinte de onoare al Uniunii Scriitorilor (d. 2002);
1933: S-a înființat Gestapo, poliția secretă a Germaniei naziste;
1945: A fost adoptată Carta Națiunilor Unite (a intrat în vigoare la 24 octombrie 1945);
1963: A murit Vasile Voiculescu, poet, prozator și dramaturg român (n. 1884)
1976: Decernarea premiului "Pomme d'or" al Federației internaționale a ziariștilor și scriitorilor de turism (FIJET), zonei turistice Bucovina din România;
1986: S–a produs accidentul de la Centrala Nucleară de la Cernobâl, aflată la 200 km de Kiev;
1992: Regele Mihai efectuează prima vizită în România după 1989; a fost primit cu entuziasm la București.
1993: Curtea Constituțională a decis că Academia Română are competența de a stabili normele ortografice ale limbii române. Are loc revenirea la grafia cu litera „â” în loc de „î”, în anumite poziții din cuvânt și la scrierea cu „sunt”, „suntem”, sunteți” în loc de „sînt, sîntem, sînteți”.
2005: Răpitorii celor trei jurnaliști români au prelungit pînă pe 27 aprilie, la ora 18.00, ultimatumul dat autorităților române cu privire la retragerea trupelor din Irak

ZIUA MONDIALĂ A PROPRIETĂȚII INTELECTUALE.
SURSA-WIKIPEDIA

sâmbătă, 25 aprilie 2020

POVESTEA DE SEARĂ.....

MICA RAZĂ 💥
de Elia David


A fost odată o fetiță care, ȋn fiecare zi, pleca cȃte puțin de acasă, pentru a călători prin lumea poveștilor.
Nu trebuia decȃt să deschidă o minunată carte cu poze, să citească două-trei rȃnduri și gata, era departe… Atȃt de departe, ȋncȃt nu mai vedea și nu mai auzea nimic din lumea din care tocmai plecase.
Pe acel tărȃm fermecat al poveștilor, mica cititoare hoinărea fără frică.
Fiarele pădurii și vrăjitoarele nu aveau nicio putere asupra ei, ȋntrucȃt nu le stătea ȋn putere să se lupte cu oameni adevărați, ci doar să asculte de aceștia.
Atȃt de minunată era priveliștea oferită de fiecare poveste, ȋncȃt fetița căuta să o țină bine ȋn minte, printre gȃndurile sale tot mai viu colorate. Și, prin cȃte ȋntȃmplări noi trecea, din toate păstra cȃte un ȋnțeles, pentru cȃnd va fi să aibă nevoie de el.
Ȋntr-o zi, cum alerga după un ied prin poienița unui basm, cu cine ȋi fu dat să se ȋntȃlnească? Știu ce veți spune: cu un lup! Dar, nu, nu-i deloc așa, dădu nas ȋn nas cu un băiețel plecat și el, pentru puțină vreme, de acasă, pe firul aceleiași povești.

-Bună! Ce coincidență fericită! zise băiețelul.
-Chiar așa! zȃmbi fetița și culese o floare cu petale de aur pe care i-o oferi colegului său foarte mirat.
-Dar eu.. nu pot să-ți ofer nimic! se arătă el ȋndurerat, neștiind cum să culeagă o floare ȋntr-o poveste. Dacă ar fi fost pe cȃmp, ȋn lumea lui cu flori adevărate,i-ar fi fost destul de ușor, dar aici pe el florile nu ȋl ascultau…
-Dacă o să revii, o să-ți dai seama foarte curȃnd cum stau lucrurile ȋn lumea poveștilor.
-O să revin! promise băiatul și se ȋntoarse iute acasă, deoarece avea de jucat o partidă de fotbal.
Fetița ȋși continuă plimbarea, lăsȃnd iedul și ținȃndu-se după un iepure de cȃmp, care tocmai ajunse la ușa vizuinei sale, pe care o deschise larg, invitȃndu-și micuța musafiră ȋnăuntru.
-Mulțumesc, Domnule Iepure! grăi ea respectuos. Am citit multe despre dumneavoastră.
Iepurele se aplecă, ducȃnd o lăbuță la spate, apoi scoase un morcov dintr-un joben și-l ȋntinse fetiței, căreia se vedea că ȋi era cam foame.
La despărțire, după cȃteva minute de ȋmpărtășit impresii din Țara Minunilor și rețete pe bază de legume, musafira ȋși luă rămas bun.
Avea mult de colindat. Foarte mult. Timp să se ȋntoarcă ȋn lumea ei nu-și prea găsea. Și, parcă, nici chef.
-Mai bine rămȃn aici! se gȃndi.

La ce bun să mă mai ȋntorc? Acolo nimic nu este la fel de frumos. Toate sunt amestecate. Binele nu se mai deosebește de rău, nici adevărul de minciună… Măcar știu că sunt ȋn lumea poveștilor. Și că am primit, ȋn sfȃrșit, puterea de a crede ȋn ele, cu care pot ȋnfăptui orice!
Ȋn acea clipă, ca din senin, se ivi Zȃna Copilăriei:
-Nu, draga mea. Deși ai putea rămȃne aici pentru totdeauna, pentru că ești cu adevărat un suflet curat și frumos, nu este de dorit să lași lumea ta. Dacă toți cei buni s-ar refugia ȋn povești, cine ar mai schimba-o? Cine ar mai lupta cu răul, cu minciuna, cu urȃtul și cine i-ar mai ȋnvinge? Dacă soarele ar străluci doar ȋn basme, cine ar mai lumina zilele vieții de pe pămȃnt?
Du-te ȋnapoi, mică rază, și oferă lumii tale tot ce ai ȋnvățat citind! Noi nu avem puterea oamenilor de a trece de pe un tărȃm pe altul, de a pune ȋn faptă gȃndurile, oricȃt de frumoase și de nobile ar fi. Aceasta, numai copiii ca tine o pot face. Ia tot ce ȋți este de folos. Cheamă-ne cȃnd ȋți va fi o greu. Ȋntoarce-te cȃnd ȋți va fi dor. Dar nu rămȃne aici.
Viața, draga mea copilă, să fie povestea ta!
Bineȋnțeles că fetița ascultă spusele Zȃnei Copilăriei și se ȋntoarse ȋn lumea ei.
Nu după multă vreme, ȋn pauzele de ȋnvățat, se apucă să scrie ceva ȋntr-un caiet, ȋn care eu n-am putut să mă strecor din cauza unui lăcățel de argint. Dar simt și cred că acolo ȋncepea o nouă poveste…

SURSA - cosuletulcupovesti.blogspot.com
SURSA foto- Pinterest

VINDECAREA

VINDECAREA
de Kathleen O'Meara
Și oamenii au rămas acasă
și au citit cărți și au ascultat,
Și s-au odihnit și au făcut exerciții
și au făcut artă și s-au jucat
și au învățat noi moduri de a fi
și s-au oprit
și au ascultat mai atent
cineva medita
cineva se ruga
cineva dansa
cineva și-a întâlnit umbra
iar oamenii au început să gândească altfel
Si oamenii s-au vindecat.
Și în lipsa oamenilor care trăiau
în mod stupid,
periculos,
fără sens și fără inimă,
Pământul începu să se vindece
iar când pericolul se sfârși,
iar oamenii se regăsiră,
se întristară pentru morți
și au făcut noi alegeri
și au visat la noi orizonturi
și au creat noi moduri de a trăi
și au vindecat complet pământul
la fel cum ei fuseseră vindecați.

LEGENDA FLORII DE MAC

O legendă povestește că și florile l-au plâns pe Iisus când a fost răstignit. Când au văzut mulțimea care îl urma pe drumul spre Golgota, ele au ridicat petalele, curioase să afle ce se întâmplă.
Macul, care era alb imaculat la acea vreme, a aflat de la un fluturaș ce se întâmplă și le-a spus și celorlalte flori.
– Răutatea oamenilor nu are limite. Fiul Domnului va fi răstignit.
Iisus a trecut chiar atunci pe lângă câmpul cu flori, iar din trupul Său a căzut o picătură de sânge. De atunci, macul și-a schimbat culoarea și a devenit roșu.

O altă legendă ne spune cum în Sâmbăta Mare, când toate florile s-au hotărât să privegheze, numai macul somnoros a adormit, venindu-șI în fire la strigătele de bucurie ale semenelor: "Hristos a inviat!"
Atunci, macul s-a rușinat așa de tare încât a devenit din alb, așa cum era înainte, roșu aprins.
Cam toate popoarele au legende despre apariția macului in lume.
Romanii credeau că floarea de mac vindecă rănile sufletului rănit din dragoste și utilizau planta în poțiuni magice pentru descântece și vrăji.
Culoarea roșu-sângeriu a macului i-a putut convinge ușor despre aceasta putere vindecătoare, pentru că roșul e culoarea pasiunii și a energiei vitale, e culoarea sângelui care circulă prin vene, susținând esența omului. Macul roz, o nuanță delicată de roșu, reprezintă pasiunile mai domolite iar macul alb simbolizează inocența și puritatea, este culoarea gândirii și a conștiinței superioare.

AL PACINO ÎMPLINEȘTE ASTĂZI 80 DE ANI!

Viața lui Al Pacino, de la puștiul corigent la școală, la tânărul ce dormea pe stradă și până la rolul lui Michael Corleone și unul dintre cei mai buni actori de la Hollywood
Un actor genial, cu un stil unic, Pacino, a stabilit repere cu aproape fiecare film în care a jucat. Fermecător și atrăgător, tânărul Pacino nu a fost unul dintre acei actori care credeau că aspectul fizic frumos este asociat doar rolurilor pozitive. A ales să joace personaje atrăgătoare, cu înfățișare frumoasă, carismatice, dar malefice.
Viața lui Al Pacino, probabil unul dintre cei mai apreciați actori de la Hollywood, începe pe 25 aprilie 1940 în East Harlem, cartier al New York-ului.

Fără vreo legătură cu locul nașterii, Al Pacino a fost adesea solicitat să joace rolurile unora dintre cele mai ticăloase personaje de la Hollywood, dat fiind faptul că are o abilitate excelentă de a face față oricărui rol negativ.
Însă nu doar rolurile negative i s-au potrivit perfect. Al Pacino a arătat că că poate fi în stare să transmită enorm de multă emoție într-un film romantic sau poate fi foarte amuzant într-o comedie.
Un actor genial, cu un stil unic, Pacino, a stabilit repere cu aproape fiecare film în care a jucat. Fermecător și atrăgător, tânărul Pacino nu a fost unul dintre acei actori care credeau că aspectul fizic frumos este asociat doar rolurilor pozitive. A ales să joace personaje atrăgătoare, cu înfățișare frumoasă, carismatice, dar malefice.
Al Pacino aparține generației de actori care au contestat convențiile și au schimbat fața cinematografiei moderne, prin strălucirea și munca lor. Dar cum a ajuns Al Pacino primul pe listele de casting și cum arată viața lui?
Al Pacino s-a născut în East Harlem, New York, într-o familie mixtă italiano-americană, formată dintr-o mamă americană și un tată emigrant italian. Părinții lui au divorțat când el avea numai doi ani.
În copilărie, porecla lui Al Pacino era Sonny, așa îl strigau prietenii de la școală și, mai apoi, de la liceu. Mai târziu, când își dorea și se pregătea să devină jucător de baseball, unii dintre colegi îl porecliseră „Actorul”.
La școală a picat examenele la aproape toate materiile, cu excepția limbii engleze, motiv pentru care a renunțat la cursuri și s-a retras la vârsta de 17 ani. Mama sa nu a fost deloc de acord cu decizia lui și, după o ceartă aprigă, Al Pacino a fugit de acasă.

A fost nevoit să-și ia tot felul de slujbe, de la curier, la funcționar, consilier și lucrător poștal, doar pentru a-și finanța cursurile de actorie. În această perioadă a început să joace și în piese mediocre în teatrul subteran al New York-ului și a fost respins de Studioul Actorilor.
S-a alăturat Herbert Bergh of Studio (HB Studio) unde l-a cunoscut pe profesorul lui de actorie, Charlie Laughton, care i-a devenit mentor și cel mai bun prieten.
În timpul acelor zile de formare și învățare, Al Pacino era adesea asemenea unui om al străzii, fără adăpost și fără job. De multe ori era nevoit să doarmă pe străzi, în teatre sau în casele prietenilor.

Curând după acea experiență traumatizantă a traiului fără adăpost, Al pacino a început să joace în producții de teatru și, în 1969, a avut un rol important în piesa de „Does A Tiger Wear a Necktie?” ce s-a jucat pe Broadway. Pentru această interpretare a primit un premiu Tony. A mai jucat un rol mic în scurtmetrajul „Me, Natalie”.
A fost apoi ales să joace rolul lui Bobby din filmul „The Panic in Needle Park”. Filmul nu a avut foarte mare succes, însă prestația lui actoricească a atras atenția.
Marea lovitură a dat-o în 1972, o faimă fără precedent câștigată cu filmul „The Godfather”, producție ce a câștigat trei premii Oscar.
În 1973 a jucat rolul lui Francis Lionel în filmul „Scarecrow”, rol de i-a adus Palme d’Or la Festivalul de film de la Cannes. În același an a fost nominalizat la Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol principal cu filmul Serpico. Filmul spunea povestea reală a unui polițist din New York, Frank Serpico.
În 1974 Al Pacino apare în partea a doua a trilogiei Godfather.
În 1975, cu „Dog Day Afternoon”, Pacino dă din nou lovitura în lumea cinematografică și primește a doua nominalizare la Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal.
În anii ’80 cariera lui intră într-un con de umbră și majoritatea filmelor în care a jucat au fost îndelung criticate și nici nu au avut mare succes la public.
Însă, în 1990 apare în ultima parte a trilogiei Godfather, pentru care este nominalizat drept cel mai bun actor la Globurile de aur.
În anii ’90, Al Pacino joacă în câteva filme excepționale, inclusiv „Frankie and Johnny” (1991), „Glengarry Glen Ross” (1992), „Scent of a Woman” (1992, „heat” (1995), „Donnie Brasco” (1997) sau „The Devil’s Advocate” (1997).
În anul 2000 regizează și joacă în filmul „Chinese Coffee”, la un deceniu după ce a jucat o parte a aceleiași piese pe Broadway.
Urmează „Insomnia”, „Ocean’s Thirteen” și o serie de critici pentru rolul lui Dr. Jack Kevorkian, un avocat al sinuciderii asistate, din serialul „You Don’t Know Jack”.
În 2011 a regizat un film bazat pe romanul lui Oscar Wilde, „Wilde Salome”.
În 2019 apare pentru a doua oară alături de Robert de Niro într-un film regizat de Martin Scorseze, „The Irishman”, o producție specială Netflix.
Viața și realizările lui Al Pacino
După 21 de ani de la prima nominalizare la Oscar, Al Pacino a câștigat primul său trofeu pentru cel mai bun actor în rol principal jucându-l pe colonelul orb, Flank Slade, în filmul „Parfum de femeie”. Filmul a fost un succes extraordinar, cu încasări de peste 134 de milioane de dolari în toată lumea.
Pentru seriile „Godfather”, a fost nominalizat și ca cel mai bun actor în rol principal, și ca cel mai bun actor în rol secundar, însă nu a obținut distincțiile. „Michael Corleone”, personajul pe care l-a jucat cu multă finețe, a fost recunoscut drept cel de-al 11-lea cel mai iconic răufăcător din istoria filmului, de către American Film Institute.
VIAȚA PERSONALĂ

Al Pacino nu s-a căsătorit niciodată, însă are trei copii. Cel mai mare dintre ei este Julie Marie, fiica pe care Pacino a avut-o împreună cu profesoara sa de actorie, Jan Tarrant.
Ceilalți doi copii, Anton James și Olivia Rose (gemeni), au fost născuți dintr-o relație pe care Al Pacino a avut-o cu actrița Beverly D’Angelo între anii 1996 și 2003.
Al Pacino a mai avut o relație amoroasă cu Diane Keaton, actrița alături de care a jucat în trilogia „The Godfather”
Curiozități din viața lui:
În 1990, Al Pacino a refuzat rolul principal din filmul „Pretty Woman”.
Într-un interviu acordat revistei Playboy, el a menționat că, la un moment dat, a fost concediat din funcția de ajutor la cinema pentru că a fost surprins în timp ce se admira în oglinda de pe peretele scărilor pe care trebuia să le urce.
Acest mare star de cinema, Al Pacino, suferă teribil, de ani buni, de insomnie
SURSA- life.ro

ISTORIA ZILEI DE 25 APRILIE

1599 - S-a născut Oliver Cromwell, om politic englez (d. 1658)
1719 -Este publicată „Robinson Crusoe” a lui Daniel Defoe.
1859 - A început construirea Canalului Suez. Construcţia s-a încheiat la 17 noiembrie 1869
1874 - S-a născut inginerul şi fizicianul Guglielmo Marconi, inventatorul telegrafiei fără fir şi a antenei de emisie legate la pamânt. A fost distins cu Premiul Nobel pentru Fizică în 1909. (m. 20 iulie 1937)
1901 - New York a devenit primul stat american în care posesorii de automobile au fost obigați să-și monteze plăcuțe de înmatriculare pe mașini
1917 - S-a născut cântăreaţa de jazz Ella Fitzgerald. A primit de 13 ori cunoscuta distincţie Grammy Award. A apărut în filmele muzicale "Pete Kelly's Blues" (1955), "St. Louis Blues" (1958), "Let No Man Write My Epitaph". (m 15 iunie 1996)
1932 - S-a născut atleta Lia Manoliu, olimpică la aruncarea cu discul şi fost preşedinte al Comitetului Olimpic Român. (m. 9 ianuarie 1998)
1940 - S-a născut Al Pacino, actor american
1945 - Are loc liberarea Italiei de sub ocupaţia fascistă.
1983 - Pioneer 10 călătorește dincolo de orbita lui Pluto.
1994 - Comitetul Ministerial al Consiliului Europei, întrunit la nivel de delegaţi, a adoptat Protocolul 11 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin care se instituia un tribunal unic şi permanent pentru aceste probleme.
1995 - A încetat din viaţă Ginger Rogers, actriță și dansatoare americană (n. 1911)
2006 - A încetat din viaţă scriitoarea americană Jane Jacobs, autoare a mai multor cărţi de urbanism şi filosofie. A condus o îndelungată campanie pentru un urbanism modern şi pentru refacerea centrelor din marile oraşe, devastate de politica defectuoasă de modernizare din anii '60 şi '70. Prima şi, în opinia multora, cea mai bună carte a sa, este "Moartea şi viaţa oraşelor americane". (născută în Canada la 4 mai 1916)
2007 - Funeraliile de stat ale lui Boris Elțîn – primele care au loc cu participarea și sprijinul Bisericii Ortodoxe Ruse, care nu s-a mai implicat în ceremoniile funerare ale unui lider rus de la decesul țarului Alexandru al III-lea, în 1894.

vineri, 24 aprilie 2020

POVESTEA DE SEARĂ...


ȘORICELUL DE BIBLIOTECĂ 🐭
                            de Elia David

A fost odată un şoricel de bibliotecă.
Era un şoricel de bibliotecă fiindcă aşa dorise mama lui.
Ea îl trezea dimineaţă devreme şi îi arăta rafturile pline de cărţi ce trebuiau devorate.
Şoricelul nu ştia de ce trebuiau devorate, dar îi făcea mamei pe plac, deoarece, la sfȃrşitul unei zile petrecute în compania cărţilor groase, primea un păhărel - cȃt un degetar - cu lapte nespus de dulce.
Înainte de a roade paginile cărţilor, şoricelul avea datoria de a le citi; pare-se pentru a aduna multe cunoştinţe şi a deveni, astfel, primul savant din lumea rozătoarelor. Evident, după exemplul strălucit (şi, mai ales, bine plătit) al şoricelului bucătar.

Însă, un lucru nu prea mergea în toată afacerea asta: rȃvna mititelului nu era pe măsura rȃvnei mamei sale, care începuse deja să dea interviuri în faţa unui ciob de oglindă:
-Fiul meu a dat gata, pȃnă acum, trei rafturi de bibliotecă. E specialist în matematică şi astronomie, în chimie şi botanică. Germana o chiţăie cursiv, la fel şi engleza. Doar partiturile pentru pian nu le-a putut digera încă … Sărăcuţul, nici să doarmă nu mai are timp, dar îl înţeleg: este atȃt de studios şi de ambiţios!
În timpul acesta, ceilalţi şoricei alergau netulburaţi prin podul casei, printre jucării vechi şi manuale şcolăreşti, apoi ieşeau în cȃmp, unde li se pierdea urma pentru cȃte o zi întreagă. Seara se întorceau acasă, “prăpădiţi şi la fel de proşti”, după cum li se dădea de înţeles, fără însă a le fi refuzată porţia de caşcaval, furat cu mare demnitate din cămara proprietarilor.
Păhărelul cu lapte, îl primea, se înţelege, doar şoricelul de bibliotecă, deoarece se trudea nespus pentru o carieră de succes, cȃt mai departe de hotarele acelei case modeste, care îi ţinea pe toţi.

Într-o zi, însă, ce să vezi? Proprietarul cel bătrȃn, care nu mai dădu prin bibliotecă de vreun an de zile, intră pentru a căuta o carte cu poveşti. Cȃnd să o apuce, prinse coada micuţului savant, care nu avu nici timp, nici pricepere să scape, şi acum se legăna cu capul în jos, chiţăind după ajutor.
-Ce-mi faci dumneata aici? îl întrebă omul mirat, cu ochii la rafturile de pe care dispăruseră cărţile sale cele mai scumpe.
-Eu? Studiez! răspunse şoricelul de bibliotecă, nutrind speranţa că omul îl va elibera pentru totdeauna de această corvoadă!
-Sper că nu mi-ai mȃncat şi cartea cu poveşti! Dacă mi-ai mȃncat-o şi pe aceasta, nu scapi viu de aici!
-Nu, pe asta nu! zise el uşurat. Mama a zis că nu-mi este de niciun folos acolo unde vreau eu să ajung!
-Bine, atunci îţi dau drumul! rȃse omul. Spune-i mamei tale că biblioteca mea este prea mică pentru un şoricel atȃt de ambiţios ca tine. De aceea, ar fi bine să vă mutaţi într-o casă mai mare.

-O să-i spun, domnule! Dar, vă rog, la plecare, puteţi să-mi daţi si mie să citesc ceva… mai uşor?
Aşa se face că micul rozător de bibliotecă primi cartea cu poveşti, descoperi pasiunea cititului, apoi pe a scrisului şi, în ciuda mamei sale, care îl voia savant, deveni un simplu şi fericit şoricel scriitor.

SURSA- cosuletulcupovesti.blogspot.com
FOTO -Pinterest