BIBLIOTECA JUDETEANA "OVID DENSUSIANU"

HUNEDOARA- DEVA

luni, 12 februarie 2018

ISTORIA ZILEI DE 12 FEBRUARIE

1804- A murit filozoful german Immanuel Kant, considerat unul din cei mai mari filozofi din istoria culturii apusene. Prin fundamentarea idealismului critic, a exercitat o enormă influenţă asupra dezvoltării filozofiei în timpurile moderne. Una dintre lucrările cele mai importante ale lui Kant, care cuprinde întreg spectrul filozofiei sale, o constituie "Critica raţiunii pure" (Kritik der reinen Vernuft, 1781), opera sa capitală, în care cercetează bazele procesului de cunoaştere. (n. 22 aprilie 1724)
1809 - S-a născut Abraham Lincoln, al 16-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, cel care a abolit sclavia (d. 1865)
1809 - S-a născut Charles Darwin, autorul teoriei despre evoluţia speciilor prin selecţie naturală.
1818 - Proclamarea independenţei de stat a Republicii Chile.
1862 - S-a născut dramaturgul şi omul de teatru Alexandru Davila, fiul doctorului Carol Davila. A fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti şi regizor al companiei de teatru. Capodopera lui este drama istorică în versuri "Vlaicu Vodă" (1902) (d. 19 octombrie 1929).
1864 - Parlamentul votează proiectul de lege pentru organizarea puterii armate în România (12/24)
1881 - S-a născut balerina rusă Anna Pavlovna Pavlova (“Frumoasa din pădurea adormită”, “Silfidele”, “Giselle”, “Moartea lebedei”) (m. 23 ianuarie 1931).
1892 - Pentru prima oară în istoria tehnicii, o invenţie - aparatul de cronofotografie al francezului Leon Bouly – este denumită cinematograf
1894 - S-a născut poeta şi scriitoarea Otilia Cazimir: "Fluturi de noapte", "Baba iarna intră-n sat", "Grădină cu amintiri", "Prietenii mei, scriitorii" (d. 8 iunie 1967).
1899 - S-a născut romancierul Isac Peltz („Foc la Hanul cu Tei”, „Nopţile domniţei Mili”) (m. 1980)
1901 - S-a născut actorul, regizorul şi scenaristul de film Jean Georgescu, pionier al cinematografului românesc (d. 8 aprilie 1994)
1924: La New York are loc premiera lucrării simfonice Rapsodia albastră de George Gershwin.
1961 - A fost lansată prima staţie interplanetară automată în direcţia planetei Venus - "Venus - 1".
1994 - Una dintre cele mai faimoase picturi ale lumii, „Ţipătul”, realizată de Edvard Munch a fost furată dintr-un muzeu norvegian.
1996 - Yasser Arafat a depus jurămîntul în calitate de prim preşedinte ales (20 ianuarie 1996) al Autorităţii Naţionale Palestiniene.
1999 - Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Bill Clinton, a fost găsit nevinovat în procesul cu privire la afacerea Monica Lewinsky
2002 - Slobodan Miloşevici s-a prezentat în faţa Tribunalului Penal Internaţional de la Haga, unde s-a deschis un proces excepţional prin amploarea, durata şi miza sa. Fostul preşedinte iugoslav, în vîrstă de 60 de ani, este acuzat că ar fi principalul responsabil de crime de o amploare neegalată în Europa după cel de-al doilea război mondial.
2004 - Cercetătorii sud-coreeni au reuşit să producă prin clonare un embrion uman şi să extragă de la acesta celule suşe identice din punct de vedere genetic cu persoana clonată, ceea ce constituie o premieră mondială.
2006 - A încetat din viaţă scriitorul american Peter Benchley, al cărui roman "Jaws" a fost adaptat într-unul dintre cele mai de succes filme de la Hollywood, regizat de Steven Spielberg. Jurnalist, Benchley era la un moment dat cel care îi scria discursurile preşedintelui Lyndon B Johnson. (n. 8 mai 1940)

luni, 5 februarie 2018

ISTORIA ZILEI DE 5 FEBRUARIE



1851 - S-a născut Ştefan Hepites, fizician şi meteorolog, membru al Academiei Române. În 1878, a înfiinţat prima staţie meteorologică românească, iar în 1884 a creat prima staţiune meteorologică la Bucureşti. (m. 15 septembrie 1922)
1852 - Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, Rusia, unul dintre cele mai mari şi vechi muzee din lume, este deschis publicului.
1858 - A încetat din viaţă scriitorul Alecu Russo, unul dintre ideologii generaţiei de la 1848 (n. 1819)
1861 - S-a constituit, la Sighet, Asociaţia pentru cultura poporului român din Maramureş, al cărei scop era propăşirea cultural-naţională a românilor aserviţi monarhiei habsburgice
1867 - Este încheiat acordul austro-ungar privind crearea statului dualist Austro-Ungaria, în cadrul căruia Marele Principat al Transilvaniei era dizolvat şi încorporat Ungariei, desfiinţându-i-se autonomia.
1876 - A apărut prima revistă românească de medicină din Transilvania, "Higiena şi şcoala" (pînă în 1882), editată de Paul Vasici-Unzureanu
1884 - S-a născut biochimistul american de origine poloneză Czimir Funk (1911), cel care a dat termenul "vitamina" (m. 20 noiembrie 1967)
1919 - A fost creată compania United Artists (UA), unele dintre cele mai mari studiouri cinematografice ale secolului trecut de cătreCharlie Chaplin, Mary Pickford, Douglas Fairbanks şi D.W. Griffith.
1928 - S-a născut Hristu Cândroveanu, critic literar şi poet
1939 - A încetat din viaţă Gheorghe Ţiţeica, matematician, deschizător de drumuri în geometria diferenţială, membru al Academiei Române (n. 1873)
1946 - Anglia şi SUA au recunoscut guvernul condus de Petru Groza şi au reluat legăturile diplomatice cu România
1953 - Iuliu Maniu, om politic şi preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc, a încetat din viaţă în temniţa din Sighet (n. 1873)
1965 - S-a născut Gheorghe Hagi, fotbalist român
1971 - A avut loc aselenizarea navei americane "Apollo-14".
1990 - La Tribunalul Militar Bucureşti s-a înregistrat (Decizia civilă nr. 27) cel de-al 27-lea partid politic: Frontul Salvării Naţionale. Preşedintele noului partid era Ion Iliescu
1990 - S-a înfiinţat Muzeul Ţăranului Român, director fiind numit pictorul Horia Bernea
2002 - A murit, la New York, sculptorul Constantin Antonovici, ucenic al lui Constantin Brâncuşi în perioada 1947-1951 (n. 18 februarie 1911)
2004 - A încetat din viaţă John Hench, desenatorul oficial al celebrului personaj animat Mickey Mouse (n. 29 iunie 1908)
2004 - România a devenit membră de facto a NATO, toate cele 19 state membre ale Alianţei ratificând 
2015 - A încetat din viaţă Val Logsdon Fitch, fizician american, laureat Nobel (n. 1923)
2015 -Tabloul Nafea Faa Ipoipo ("Când te vei căsători?"), pictat de francezul Paul Gauguin în 1892 şi care prezintă două fete din Tahiti, a fost vândut pentru 300 de milioane de dolari, devenind cea mai scumpă operă de artă din istorie.