BIBLIOTECA JUDETEANA "OVID DENSUSIANU"

HUNEDOARA- DEVA

marți, 31 martie 2015

" LECTURA ESTE MUZICA GANDURILOR SCRISE " -Claudiu Ovidiu Tofeni




  • Oricât de ocupat ai fi, trebuie să găsești timp ca să citești. Altfel vei capitula în fața ignoranței. – Confucius
  • Nu e alta mai frumoasă şi de folos în toată viaţa omului zăbavă decât cititul cărţilor. – Miron Costin
  • O carte e ca o grădină pe care o duci în buzunar – Proverbe despre carte Arabe
  • Nu toți cei care care citesc devin lideri. Însă toți liderii citesc. – Harry S. Truman
  • O carte aleasă e un bun prieten. – Proverbe despre cărți, România
  • Mai bine să stai desculț, decât fără carte. – Proverb despre carte, Islanda
  • Orice carte care ajută un copil să-și formeze obiceiul de a citi, să facă din citit o nevoie adâncă și continuă pentru toată viața sa, este bună. – Maya Angelou
  • Cărțile sunt prieteni reci, dar siguri. – Proverb
  • O carte este un dar, pe care il poți deschide iar și iar.  – Proverb
  • Televizorul este pentru mine un mod foarte bun de a mă educa. De fiecare dată când cineva pornește televizorul, mă duc în altă cameră ca să citesc o carte. – Groucho Marx
  • Cartea este precum o oglindă: dacă se privește în ea un măgar, n-are cum să vadă un apostol. – Proverbe despre carte
  • Când întâlnești un om cu un personalitate deosebită ar trebui să-l întrebi ce cărți citește. – Ralph Waldo Emerson
  • Viața e o carte, iar noi o filă din ea. – Proverbe despre cărți
  • Nu judeca o carte dupa copertă. – Proverbe despre cărți
  • Cred că viața este precum o carte bună. Cu cât o parcurgi mai mult, cu atât începe să aibă sens. – Harold Kushner (vezi și citatele despre viață)
  • Omul învăţat își poartă mereu averea cu dânsul. – Proverb
  • Unde o şcoală se iveşte, pământul se-mbogăţeşte. – Proverb
  • Unele cărți ar trebui gustate, altele devorate, însă doar câteva ar trebui mestecate și digerate pe îndelete. – Cornelia Funke
  • Să nu treci prin carte ca gâsca prin apă. – Proverbe despre carte
  • Nu vi se pare ciudat că eu, care am scris doar cărți nepopulare, sunt un tip așa de popular? – Albert Einstein
  • Învăţătura e cea mai bună avuţie. – Proverb despre carte
  • Să nu termini de citit o carte doar pentru că ai început-o. – John Witherspoon
  • Nu citi pentru a contrazice şi combate, nici pentru a găsi ceva pe care să-l critici şi de care să vorbeşti de rău, ci pentru a cântări şi cerceta. – Proverbe despre carte
  • În cărți există mai multe comori decât în toate cufărele piraților de pe Insula Comorii. – Walt Disney
  • Este fericit cel ce are cărți, dar și mai fericit este cel care nu mai are nevoie de ele. – Proverbe despre carte, China
  • De citit, citeam la întîmplare, pe apucate, şi n-am studiat nimic serios. Singura mea specialitate adevărată era plictiseala pe care mi-o provoca învăţătura sistematică. Îmi pregăteam însă cu grijă totdeauna cîteva citate pe care la momentul oportun le debitam ca din întâmplare, ca să forţez o impresie favorabilă. Și au fost câţiva profesori care s-au lăsat înşelaţi, ba chiar au văzut în mine o speranţă, ceea ce mă făcea să rîd în sinea mea cu recunoştinţă deoarece, sărmanii de ei, îmi dădeau fără voie încredere. – Octavian Paler
  • O carte închisă este doar o bucată de hârtie. – Proverbe despre carte, China
  • O carte interzisă e dorită de toți, iar asta o face să fie și mai citită. – Proverbe despre carte, Italia
  • Un profesor este mai bun decât oricâte cărți. – Proverb despre carte, Germania
  • Cărţile sunt cărăuşii civilizaţiei. Fără cărţi, istoria e mută, literatura nu are glas, ştiinţa paralizată, iar gândirea şi meditaţia suspendate. – Barbara Tuchman
  • Cărţile care te ajută cel mai mult sunt cele care te fac să gândeşti cel mai mult. Cel mai greu înveţi când citeşti cărţi uşoare; însă o carte extraordinară care vine de la un gânditor remarcabil este o corabie a gândirii, plină la refuz cu adevăr şi frumuseţe. – Theodore Parker
  • De mic copil am fost pasionat de lectură, iar toți bănuții pe care îi primeam îi cheltuiam pe cărți. – Benjamin Franklin
  • Vine o clipă când va trebui să alegi între a întoarce pagina și a închide cartea. – Josh Jameson
  • Există o diferență între o carte care are două sute de pagini și una care din opt sute de pagini este rescrisă la două sute de pagini. Cele șase sute de pagini sunt tot acolo. Doar că nu le vezi. – Elie Wiesel
  • Există două tipuri de cititori: cei care citesc ca să-și amintească și cei care citesc ca să uite. – William Lyon Phelps
  • Să citim și să dansăm; aceste două distracții nu vor face niciodată rău lumii. – Voltaire
  • O piatră prețioasă nu valorează nimic dacă nu e șlefuită; un om nu valorează nimic până când se educă. – Proverbe despre Carte, China
  • SURSA- http://florinrosoga.ro/blog/citate-proverbe-despre-carte/#ixzz3VyDgURoN

    ZIUA INTERNATIONALA A CARTII PENTRU COPII

    Biblioteca Judeteana "Ovid Densusianu" Hunedoara-Deva organizeaza manifestarea cultural-educativa "Ziua Internationala a Cartii pentru Copii", editia a X-a, in cadrul careia se vor premia castigatorii concursurilor "Daca as fi scriitor" si "Daca as fi ilustrator".
    Decernarea premiilor va avea loc in ziua de 2 aprilie 2015, ora 10.00, in Sala Mare a Centrului Cultural "Dragan Muntean" din Deva. 
    De cativa ani, a intrat in traditia Bibliotecii Judetene sa organizeze aceste atractive concursuri pentru elevii din ciclul primar, o incitanta competitie ce are ca scop principal formarea deprinderii de a citi, dezvoltarea imaginatiei, stimularea creativitatii si cultivarea talentului literar si artistic. 
    Concursul "Daca as fi scriitor" consta in mai multe etape: cu cateva luni inainte, elevilor din ciclul primar li se comunica titlurile unor povesti din literatura romana si universala, cunoscute si indragite, pe care copiii sunt invitati sa le reciteasca si, pe baza lor, sa scrie propria lor poveste, sa-si puna fantezia la incercare si sa rescrie povestea pe care au ales-o din cele recomandate. In felul acesta, aflati in ipostaza de scriitor, copiii refac povestirea, regandesc intamplarile si conduc firul actiunii fiecarei povesti dupa cum le dicteaza talentul si imaginatia. Ceea ce rezulta este o noua varianta a povestii. Juriul, format din bibliotecari, citeste toate aceste creatii ale copiilor si le premiaza. 
    Concursul "Daca as fi scriitor" are doua sectiuni: 
    a) pentru clasele I si a II-a;
    b) pentru clasele a III-a si a IV-a. 
    Anul acesta, au fost selectate opt povesti:
    Doi feti cu stea in frunte
    Frumoasa din padurea adormita
    Jack si vrejul de fasole
    Lebedele
    Printul broscoi
    Prostia omeneasca
    Ridichea uriasa
    Scufita Rosie
    Criteriile pe care se bazeaza decizia juriului sunt legate de originalitate, imaginatie, creativitate, fara a neglija aspectele legate de corecta folosire a limbii romane. De asemenea, se urmareste exprimarea cursiva, coerenta, cu folosirea unor figuri de stil adecvate si cu pastrarea elementelor specifice basmului. 
    Cu acelasi prilej, se organizeaza si concursul "Daca as fi ilustrator", care se adreseaza tot micilor cititori din ciclul primar si consta in realizarea unei coperti de carte cu titlul uneia dintre povestile mentionate mai sus. Lucrarile prezentate trebuie sa contina o ilustratie reprezentativa pentru povestea aleasa si elementele de identificare a unei carti. Este o modalitate in plus de a atrage copiii spre lectura si de a le dezvolta imaginatia artistica. 
    Concursul "Daca as fi ilustrator..." are doua sectiuni: 
    a) pentru clasele pregatitoare, I si a II-a;
    b) pentru clasele a III-a si a IV-a. 
    Festivitatea de premiere se va incheia, ca de fiecare data, cu o frumoasa parada a costumelor reprezentand personaje din povestile aflate in concurs si cu decernarea de diplome din partea juriului.


    Sursa-http://www.bibliotecadeva.ro/viitoare.htm

    NICHITA STANESCU -82 DE ANI DE LA NASTERE

       Nichita Stănescu, numele la naştere Nichita Hristea Stănescu, (n. 31 martie 1933, Ploieşti, judeţul Prahova — d. 13 decembrie, Bucureşti, 1983) a fost un poet, scriitor şi eseist român, ales post-mortem membru al Academiei Române.
       Tatăl poetului, Nicolae Hristea Stănescu, a fost ţăran prahovean care mai târziu a devenit meşteşugar şi comerciant ploieştean. Mama sa, Tatiana Cereaciuchin era parte a unei familii nobile din Rusia.

    În perioada 1944 - 1952 a urmat Liceul “Sf. Petru şi Pavel”, devenit “Mihai Viteazul”din Ploieşti, pentru ca ulterior, între 1952 - 1957 să urmeze cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti.
    În 1952, s-a căsătorit cu a doua dragoste a sa din adolescenţă, Magdalena Petrescu, dar cei doi se vor despărţi după un an. În 1962 s-a căsătorit cu poeta şi eseista Doina Ciurea, din a cărei dragoste se va plămădi tema volumului "O viziune a sentimentelor". Ulterior, fiind împreună cu poeta şi autoarea Gabriela Melinescu, se vor inspira reciproc în a scrie şi a construi universuri abstracte. În 1982 se căsătoreşte cu Todoriţa (Dora) Tărâţă .
    Nichita şi-a adunat poeziile sale “băşcălioase”, scrise, după propriile sale cuvinte,“fără mamă, fără tată”, într-un volum numit "Argotice"— cântece la drumul mare şi publicat foarte târziu, după moartea sa, în 1992, de Doina Ciurea.
         Este pentru scurt timp corector şi apoi redactor la secţia de poezie a Gazetei literare. În 1963 are loc prima călătorie peste hotare a poetului în Cehoslovacia. Trei ani mai târziu publică la Editura Tineretului un volum cu 11 elegii. Tipăreşte Necuvintele, care primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor. Mai apare şi volumul de poezii "Un pământ numit România". Este numit redactor-şef adjunct al revistei "Luceafărul”, alături de Adrian Păunescu. În 1970 devine redactor-şef adjunct la "România literară”, revistă condusă de Nicolae Breban. Publică două noi volume de poezii: "Belgradul în cinci prieteni" şi "Măreţia frigului". Pentru volumul de eseuri "Cartea de recitire" obţine pentru a treia oara Premiul Uniunii Scriitorilor.

        Un an mai târziu obţine pentru ultima oară Premiul Uniunii Scriitorilor şi i se atribuie Premiul internaţional Johann Gottfried von Herder. Devine publicist comentator la"România literară”. Se mută în ultima sa locuinţă, din Str. Piaţa Amzei nr. 9. În faţa geamului apartamentului său creşte celebrul salcâm Gică.
    La 4 martie 1977 poetul încearcă, în zadar, să-l salveze pe prietenul său Nicolae Ştefănescu, şi este lovit de un zid care s-a prăbuşit după cutremur. În urma şocului suferă o paralizie de scurtă durată a părţii stângi a corpului care va lăsa ceva sechele şi după vindecare.
    În 1978 publică volumul de poezii Epica Magna, care primeşte în acelaşi an premiul"Mihai Eminescu” al Academiei Române.
    În august 1981 are prima criză hepatică. Aceste crize vor continua în toamnă şi poetul se internează la spitalul Fundeni. După ce este externat ascunde faţă de toţi semnele maladiei sale, afişându-se optimist, iar medicii se declară uimiţi de rezistenţa şi vitalitatea sa extraordinară. La 31 martie, la împlinirea a 50 de ani de viaţă, poetului i se organizează o sărbătorire naţională.
         În timpul unei călătorii în Iugoslavia are o criză foarte gravă, ce necesită intervenţia medicilor.
    Pe 12 decembrie, durerile din zona ficatului devin îngrozitoare şi este adus la Spitalul de urgenţă unde crizele sunt extrem de violente şi poetul se stinge din viaţă fix la orele două şi zece minute. Ultimele sale cuvinte au fost: "Respir, doctore, respir”.
         A fost laureat al Premiului Herder şi nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură (1980).

    Considerat atât de critica literară cât şi de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuşi o denumea“Dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparţine temporal, structural şi formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970. Ca orice mare scriitor, însă, Nichita Stănescu nu se aseamănă decât cu el însuşi, fiind considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu şi Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime şi intensitate remarcabile, făcând parte din categoria foarte rară a inventatorilor lingvistici şi poetici.
         "Ceea ce putem spune, până toate acestea se vor lămuri, este că poetul Nichita Stănescu continuă o serie mare de poeţi din secolul al XX-lea (Bacovia, Arghezi, Blaga, Barbu) şi că el însuşi este un mare poet care cu închipuirile, jocurile, teoriile, stările şi abilităţile lui a schimbat faţa poeziei româneşti. Un mare poet român într-o istorie imposibilă (epoca totalitarismului), un mare liric european aproape necunoscut ..."
    (Eugen Simion
    SURSA-http://www.istoria.md/articol/534/Nichita_St%C4%83nescu,_biografie


    ISTORIA ZILEI DE 31 MARTIE

    1437- A izbucnit la Bobâlna, în Transilvania, o răscoala ţărănească ce a fost înfrântă în 1438.
    1476 - Papa Sixtus IV îi scrie lui Ştefan cel Mare, lăudîndu-i vitejia care “a adus atîta strălucire numelui tău, că eşti în gura tuturor şi lăudat cu deosebire de toţi în unire de simţiri”
    1596 - S-a născut Rene Descartes (d.1650), filosof şi matematician francez, care, prin instituirea sistemului de coordonate carteziene, a pus bazele geometriei moderne
    1685- S-a născut Johann Sebastian Bach, compozitor german (d. 1750)
    1727 - A încetat din viaţă Isaac Newton, fizician, astronom, matematician, autorul teoriilor care stau la baza mecanicii. Cea mai importantă descoperire a sa, “legea atracţiei universale”, a fost formulată în 1687 (n. 4 ian 1642)
    1732 - S-a născut Joseph Haydin (d. 1809), compozitor clasic austriac, considerat părintele simfoniei şi părintele cvartetului cu coarde
    1778- Exploratorul englez James Cook a ajuns pe Insula Vancouver și a revendicat-o în numele Regatului Marii Britanii.
    1854 - Semnarea tratatului de la Kanagawa de către SUA şi Japonia, prin care imperiul nipon este obligat să deschidă comerţului porturile Shimoda şi Hakodate, semnifică sfîrşitul izolării pe care o impuseseră Japoniei shogunii Tokugawa la începutul sec. XVII
    1855 - A încetat din viaţă Charlotte Bronte (n. 1816), una din surorile Bronte, cunoscută prin romanul ’’Jane Eyre’’ (1847)
    1885 - Marea Britanie îşi impune protectoratul asupra Bechualandului, dependenţă care se va încheia cu proclamarea independenţei în 1966 sub numele de Botswana
    1889 - Inaugurarea Turnului Eiffel, construit din 7000 t oţel între 1887-1889 de inginerul francez Gustav Eiffel (1832-1923), ce va deveni cu înălţimea sa de 300 m un simbol al capitalei Franţei
    1891 - S-a născut Ion Pillat (1945), poet şi membru corespondent al Academiei
    1893 - Congresul de constituire al Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România, sub influenţa marxismului socialist al vremii
    1914 - S-a născut Octavio Paz (d.1998), diplomat, traducător şi scriitor mexican, laureat al Premiului Cervantes în 1981 şi al Premiului Nobel pentru Literatură în 1990
    1917 - Intră în vigoare pentru prima dată ora de vară în SUA
    1917 - A încetat din viaţă Emil von Behring, medic german laureat al primului Premiul Nobel pentru medicină în 1901, ce i-a fost acordat pentru descoperirea serului pentru tratarea difteriei
    1917 - SUA intră în posesia Insulelor Virgine din Marea Caraibelor, după ce au achitat în ianuarie Danemarcei suma de 25 de milioane dolari, pentru a preveni transformarea lor într-o bază de submarine a Germaniei
    1933 - S-a născut Nichita Stănescu (d.1983 ), poet al generaţiei ’60 şi academician postmortem
    1938 - Regele Carol II a dizolvat partidele politice, prin exercitarea puterilor excepţionale ce-i fuseseră acordate de Constituţia adoptată la 10 februarie, şi a înfiinţat Consiliul de Coroană
    1966 - Lansarea navei spaţiale sovietice fără echipaj uman Luna 10, primul vehicul spaţial care intră pe orbita satelitului natural al Terrei
    1980 - A încetat din viaţă Jesse Owens, atlet american de culoare, cvadruplu campion olimpic de alergări în ediţia desfăşurată la Berlin în 1936, în epoca nazistă
    1993 - Actorul Brandon Lee, fiul celebrului actor şi maestru de arte marţiale Bruce Lee, este împuşcat mortal accidental în timpul turnării filmului Crow
    1994 - Revista ştiinţifică britanică Nature (apărută în 1869) anunţă descoperirea în Etiopia a primului craniu întreg de Australopithecus afarensis
    1995- Zborul 371 al TAROM s-a prăbușit lângă localitatea Balotești, la scurt timp după decolarea de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă.
    1996 - Circa cinci mii de catolici din cadrul Arhidiocezei Bucureşti au participat la o amplă procesiune religioasă, care a reluat o tradiţie catolică întreruptă, în 1948, de regimul comunist
    1997 - A încetat din viaţă poetul Gheorghe Tomozei, la vîrsta de 61 de ani
    2009 - A încetat din viaţă actriţa Marga Barbu ("Haiducii", "Mărgelatu") (n. 24 februarie 1929);
    2012- A încetat din viaţă Ion Lucian, actor român (n. 1924)

    luni, 30 martie 2015

    VINCENT VAN GOGH--162 DE ANI DE LA NASTERE

        "Acest om a fost ori nebun, ori i-a depasit pe toti, dar nu exclud sa fi fost si una si alta", declara Pissao multi ani dupa ce Van Gogh trecuse in nefiinta. Aceasta este o caracterizare foarte potrivita care i s-a facut acestui om, care a iubit atat de mult pictura, incat a ajuns pana la nebunie si moarte pentru ea. 

       Vincent Van Gogh s-a nascut la Groot Zundert, in Olanda, pe 30 martie 1853, fiind cel mai mare dintre cei cinci copii al preotului Theodorius.
       Vincent Van Gogh a inceput sa picteze in ultimii cinci ani de viata, astazi fiind considerat unul dintre cei mai de seama artisti ai tuturor timpurilor, picturile sale vanzandu-se in zilele noastre in schimbul a adevarate averi. Acest lucru constrasteaza puternic cu modul de viata al artistului, care s-a zbatut toata viata in saracie, singurul sau venit constituindu-l ajutorul venit din partea fratelui sau mai mic, Theo, care a reprezentat intotdeauna un sprijin pentru artist.
       Van Gogh si-a vandut un singur tablou reprezentand o vie din Arles la ptetul de 400 de franci, cu putin inainte de a muri in 1890. Nu l-au interesat niciodada banii, dar pictura era pentru el un mod de a fugi de lumea exterioara si il facea fericit, sufletul revarsandu-i-se pe panze. 
    Cercul de pictori format de Auguste Renoir, Eduard Manet si Camille Pisarro nu dorea reproducerea imaginilor artificiale din interiorul atelierelor cu aer imbacsit. Iesau in aer liber si pictau peisaje adevarate, drept care contemporanii ii numeau ironic "impresionisti", din cauza faptului ca acestia reproduceau doar anumite aspecte care ii impresionasera dintr-o imagine. Acestia au influentat foarte mult activitatea lui Van Gogh, care nu s-a oprit, insa, la a picta doar imagini si forme exacte, incercand sa exprime senzatii si sentimente. Datorita acestui fapt a fost numit "postimpresonist", deoarece a creat dupa impresionisti. 

        Intreaga viata a lui Van Gogh a fost foarte dezordonata, incercand sa termine facultatea de teologie, sa aduca pe calea cea buna o prostituata (se numea Sien si au locuit o perioada impreuna), dar nu-i reuseste decat scopul de a exprima prin pictura modul in care vedea el lumea. In 1887 reuseste sa-si expuna tablourile in cabaretul Tambourin din Paris. 
       Dupa multe accese de furie si nemultumire generala, in ziua de duminica 27 iulie 1890 se hotareste sa se sinucida si se impusca in piept. A reusit sa se intoarca in camera lui unde isi petrece noaptea fumandu-si pipa. Marti la ora 1 noaptea, la varsta de 37 de ani, rana ii provoaca moartea. 
       Ironic este faptul ca, desi in zilele noastre este considerat unul dintre cei mai de seama pictori ai secolului al XIX-lea, el a trait si a murit intr-o saracie profunda si nimeni nu i-a recunoscut talentul, ramanand toata viata sa un necunoscut. 

        Este oare opera lui Van Gogh expresia nebuniei? Aceasta intrebare a fost pusa de multi critici, insa e greu de gasit un nebun care sa se caute atat pe el insusi cat si legile nescrise ale lumii in pictura.


    SURSA-http://www.clopotel.ro/enciclopedia/Pictura_Vincent_van_Gogh-90.html

    ISTORIA ZILEI DE 30 MARTIE

    1392 - Prima atestare documentară a oraşului Roman în timpul lui Roman I Muşat al Moldovei
    1492 - Regii spanioli Ferdinand Catolicul şi Isabella semnează, după eliberarea întregii ţări de sub dominaţie maură decretul privind expulzarea evreilor şi maurilor în cazul refuzului convertirii
    1633 - S-a născut cronicarul moldovean Miron Costin (m. 1691), care a afirmat în opera sa istorică originea latină comună a moldovenilor, muntenilor şi ardelenilor
    1746 - S-a născut pictorul spaniol Francisco Jose de Goya (d. 16 apr. 1828)
    1811 - S-a născut chimistul german Robert Bunsen (d. 16 aug. 1899), coautor al lămpii cu gaz care îi poartă numele, pe baza unui proiect din 1855 al colegului său britanic Michael Faraday.
    1830 - S-au încheiat elaborarea de către Comisiile Divanurilor Moldovei şi Ţării Româneşti a Regulamentelor Organice, primele legi fundamentale ale Ţărilor Române.
    1844 - S-a născut poetul liric francez Paul Verlaine (d. 8 ian. 1896)
    1853 - S-a născut pictorul olandez Vincent van Gogh (m. 19 iul. 1890), promotor al expresionismului şi abstracţiunii în pictura modernă, al cărui nume este purtat de un muzeu dedicat lui în Amsterdam
    1856 - Semnarea Tratatului de pace de la Paris, ce consfinţea înfrângerea Rusiei în faţa Marii Britanii, Franţei, Turciei şi Piemontului (Milano) în Războiul Crimeii, declanşat de ea în 1853
    1858 - Americanul Hyman Lipman din Philadephia înregistrează patentul creionului cu gumă de şters, la 88 de ani după ce inginerul englez Edward Naime l-a realizat pentru prima dată
    1867 - SUA cumpără de la Imperiul Rus teritoriul Alaska pentru suma de 7.200.000 $ (2 cenţi/acru), acţiune denumită de media americană ’’Nebunia lui Seward (secretarul de stat)’’.
    1879 - A fost înfiinţată Academia Română
    1889 - S-a înfiinţat Agenţia Telegrafică Română (azi ROMPRES)
    1894 - S-a născut Serghei Iliuşin (d.1977), pilot în primul război mondial şi proiectant al seriei de avioane Iliuşin 2 şi 4 (al doilea război mondial), respectiv 18 şi 62 (comerciale)
    1899 - A încetat din viaţă politicianul conservator Lascăr Catargiu (n. 1 nov. 1823), fost prim-ministru al României pentru patru mandate
    1912 - A încetat din viaţă scriitorul german Karl May (n. 25 feb. 1842), autor al seriei de romane de aventuri în Vestul american ce au ca eroi pe căpetenia apaşilor Winnetou şi prietenul său alb Old Shatterhand
    1912 - Franţa îşi impune protectoratul prin tratat asupra celei mai mari părţi a Regatului Marocului, dependenţă externă care va dura pînă la obţinerea independenţiei în 1956
    1939 - A fost inaugurată linia telefonică directă Bucureşti-Budapesta
    1951 - UNIVAC 1 (Universal Automatic Computer 1), primul computer comercial din lume, este livrat de firma Remington Rand (autori J. Eckert şi J. Mauchly) Oficiului de Recensămînt al SUA
    1981 - Preşedintele american Ronald Reagan este împuşcat în piept de John Hinckley, în timp ce părăsea Hilton Hotel din Washington, atentat în care au fost rănite alte trei persoane oficiale, atentatorul, apropiat familiei vicepreşedintelui George Bush, fiind declarat ulterior iresponsabil
    1987 - Tabloul ’’Irişii’’, pictat în 1888 de olandezul Vincent van Gogh, este vîndut cu 53,9 milioane de dolari de casa de licitaţii de opere de artă Sotheby’s din New York
    1989 - A încetat din viaţă Nicolae Steinhardt (n. 29 iul. 1912), esiest şi prozator a cărui valoare literară i-a fost recunoscută după moarte, cînd i s-a publicat ’’Jurnalul fericirii’’ (1991)
    2003 - A încetat din viaţă actriţa de comedie Vasilica Tastaman (n. 6 oct. 1933)
    2004 - A încetat din viaţă actorul de teatru şi film Aurel Giurumia (n. 14 mar. 1931)

    Sursa-http://www.mediafax.ro/cultura-media/semnificatii-istorice-pentru-data-de-30-martie-14079389

    sâmbătă, 28 martie 2015

    EUGEN IONESCO -21 DE ANI DE LA MOARTE

      Eugen Ionescu (n. 26 noiembrie 1909Slatina - d. 28 martie 1994Paris), cunoscut în afara României sub numele de Eugène Ionesco, conform ortografiei franceze, a fost un scriitor de limbă franceză originar din România, protagonist al teatrului absurdului și membru al Academiei Franceze .      Obișnuia să declare că s-a născut în anul 1912, ori din pură cochetărie, ori din dorința de a crea o legătură între nașterea lui și moartea marelui său precursor Ion Luca Caragiale.

        Tatal lui Eugen Ionescu era avocat si se numea tot Eugen Ionescu, lucru destul de rar, ca sa zici ca si acest amanunt tine tot de absurd.
      Mama se numise Marie-Therese Ipcar si era nascuta la Paris, probabil de religie luterana. In orice caz, prin casatorie, a trecut la religia ortodoxa, in spiritul careia a fost botezat si copilul. Eugen Ionescu-fiul a respectat riturile religiei ortodoxe in intreaga sa viata, in ciuda conceptiilor sale metafizice.
      N-avea decat 4 ani cand familia a hotarat sa se instaleze in Franta, de unde s-a intors in Romania in 1924. Tanarul Eugen a absolvit Colegiul National Sfantul Sava din Bucuresti, apoi Facultatea de Litere, ajungand, in cele din urma, profesor la Cernavoda.
       A debutat in revista Bilete de papagal, editata de Tudor Arghezi, apoi a continuat cu versuri si eseuri, care i-au conferit premiul "scriitorilor romani needitati", acordat de un juriu, prezidat de Tudor Vianu.
       In 1938, obtine o bursa de studii si pleaca la Paris. Ramane acolo definitiv si total anonim, timp de zece ani, pana cand, in anul 1948, fantezia creatoare ii sugereaza ideea unui gen nou. Eugen Ionescu tatona nonconformismul in arta dramatica.
       Prima piesa a fost scrisa in limba romana si intitulala "Engleza fara profesor". Nu este exclus sa fi fost destinata initial unei reprezentari la Bucuresti. Dar nici nu era posibil teatrul absurd intr-o tara din care tancurile sovietice nu plecasera inca.
       Ca urmare, Eugen Ionescu si-a tradus singur piesa in limba franceza, oferind-o micutului "Theatre de la Huchette", unde la 11 mai 1950, urma sa aiba loc premiera celui mai controversat gen de teatru al contemporaneitatii.
        Schimbarea titlului s-a produs intamplator la una din repetitii, cand unul dintre actori s-a balbait si, in loc sa pronunte expresia "institutrice blonde" (invatatoarea blonda), a pronuntat "cantatrice chauve" (cantareata cheala). Autorul a strigat "Evrika!", gasind ca titlul este genial si genial a ramas definitiv.


       Absurdul   Obsedat de faptul banal in viata societatii, Eugen Ionescu si-a cautat replicile din sintagme prefabricate, gasite intr-un manual de invatare a limbilor straine fara profesor. Acolo, banalitatea este in elementul ei.
       Replicile, desi de o platitudine ucigatoare, deveneau insa captivante prin ineditul lor si prin alaturarea termenilor neasteptati, dar percutanti. Sunt replici de genul "tavanul e sus" sau "podeaua e jos", care, in contextul a ceea ce insusi autorul numea "actiune lipsita de actiune", dau imaginea absurdului.
       Eugen Ionescu isi comenta piesa ca fiind o parodie a stilului mic burghez britanic, dar marturisea ca intentia lui nu fusese asta. Intentia era "de a transmite contemporanilor adevarurile esentiale asupra carora manualul de conversatie franco-englez ma facuse sa devin constient".
      Debutul a fost fara egal, iar urmatoarele piese - Lectia, Scaunele, Ucigas fara simbrie, Rinocerii, Regele si altele - aveau sa-i aduca gloria.
       Romanul Ionescu, devenit Ionesco, a primit cetatenia franceza in anul 1950 odata cu premiera piesei "Cantareata cheala". A fost membru al Academniei Franceze si nu putine Academii i-au decernat titlul de membru honoris causa.
       Enciclopedia franceza "Larousse" i-a inserat numele cu explicatia "scriitor francez de origina romana". Explicatii asemanatoare apar si in alte enciclopedii de referinta.
       Eugene Ionesco a intrat in nefiinta la 28 martie 1994, cu care ocazie slujba funerara s-a tinut in ritul ortodox al romanilor. A fost depus in cimitirul Montparnasse din Paris.


    SURSA-http://www.ziare.com/articole/eugene+ionesco+piese

    ISTORIA ZILEI DE 28 MARTIE

    1791 - Este trimis Curţii imperiale Habsburgice de la Viena ’’Supplex Libellus Valachorum’’, primul program politic naţional al românilor din Transilvania
    1862 - S-a născut politicianul socialist francez Aristide Briand (m.1932), de patru ori prim-ministru în perioada 1909-1922 şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1926
    1868 - S-a născut la Nijni Novgorod scriitorul rus Alexei Maximovici Peşkov (Maxim Gorki), decedat în circumstanţe neelucidate la Moscova în 1936, în timpul marii terori staliniste
    1888 - S-a născut la Piteşti dramaturgul Alexandru Kiriţescu (m.1961)
    1910 - Francezul Henri Fabre experimentează cu succes primul hidroavion pe apele Mediteranei, lîngă Martigues, în apropiere de Marsilia
    1926 - S-a născut Ion Ioanid, redactor al postului de radio ’’Europa Liberă’’, după 1968. (1926-2003)
    1930 - Regimul republican turc condus de Mustafa Ataturk schimbă oficial numele oraşelor Angora şi Constantinopol în Ankara (anticul ’’Ancyra’’) şi, respectiv, Istanbul
    1936 - S-a născut scriitorul şi politicianul peruvian Mario Vargas Llosa, format sub influenţa filozofului Jean Paul Sarte, a scriitorului William Faulkner şi a politicianului Margaret Thatcher
    1937 - S-a născut jucătorul şi antrenorul de fotbal român Emerich Jenei, care a condus echipa Steaua Bucureşti la cîştigarea pentru România a singurului titlu de campioană a Europei în 1986
    1939 - Cucerirea Madridului de către generalul naţionalist Francesco Franco semnifică încheierea războiului civil, declanşat de acesta în 1936 prin revolta împotriva guvernului republican
    1943 - A încetat din viaţă muzicianul rus Serghei Rahmaninov
    1949 - A încetat din viaţă compozitorul român Grigoraş Dinicu (n. 1889)
    1957 - A încetat din viaţă Gheorghe Tătărăscu, fost academician şi prim-ministru liberal al României (1934-1937) şi deţinut politic în timpul regimului comunist
    1969 - A încetat din viaţă generalul Dwight Eisenhower, coautor al victoriei Naţiunilor Unite împotriva Germaniei naziste (1942-1945), primul comandant suprem al NATO (1952) şi preşedinte republican al SUA (1953-1961).
    1974- Marea Adunare Naţională (parlamentul RSR) instituie funcţia de preşedinte al României comuniste şi-l alege în această funcţie pe secretarul general al PCR, Nicolae Ceauşescu.
    1979 - Accidentul de la centrala nucleară Three Mile Island (Pennsylvania), cauzat de o defecţiune a sistemului de răcire ce a condus la supraîncălzirea miezului reactorului
    1986-S-a născut Lady Gaga, cântăreață americană
    1994 - A încetat din viaţă la Paris dramaturgul francez de origine română Eugen Ionesco (n. 1912, Slatina), pionier al teatrului absurdului
    1997 - A încetat din viaţă scriitorul şi publicistul român Gheorghe Tomozei (n. 1936)
    2002 - A încetat din viaţă regizorul Bill Wilder, laureat a şase Premii Oscar pentru comedii (n. 1906)
    2004 - A încetat din viaţă actorul britanic Peter Ustinov, laureat al Premiului Oscar şi membru al Academiei de arte frumoase din Paris. (n.1921)
    2005 - Opinia publică a aflat de răpirea în Irak de către grupări paramilitare a jurnaliştilor Marie-Jeanne Ion şi Sorin Mişcoci de la Prima Tv şi lui Ovidiu Ohanesian de la România Liberă. Aceştia au stat în detenţie 55 de zile
    2006 - A încetat din viaţă pilotul italian de deltaplan Angelo D'Arrigo, recordman mondial de zbor liber la altitudine, într-un accident aviatic, după prăbuşirea avionului cu care călătorea în timpul unei demonstraţii
    2007 - Faustino Oramas, legendă a muzicii cubaneze, cunoscut sub numele de scenă El Guayabero, a murit. (n. 1911)
    2012- A încetat din viaţă Ștefan Radof, actor român (n. 1934).


    miercuri, 25 martie 2015

    ZIUA POLITIEI ROMANE

    Ziua Poliției Române se sărbătorește din anul 2002, la 25 martie, odată cu sărbătoarea creștină Buna Vestire. Ziua Poliției este cuprinsă și în Legea privind organizarea și funcționarea Poliției Române (legea nr. 218/ 23 aprilie 2002, publicată în M.O. nr. 305 din 9 mai 2002).
    În 1822, primul domnitor pământean, Grigorie Dimitrie Ghica, a înmânat Agiei (fosta poliție) un steag galben având pe o parte icoana Maicii Domnului și pe alta însemnele poliției.
    În acel an a fost reformată boierimea mică din Muntenia și s-a stabilit, printr-un proiect de lege, organizarea poliției. Vechiul drapel, uitat timp de 60 de ani, a fost redescoperit în 1938 și readus în actualitate de generalul de jandarmi pensionar Ioan P. Suciu, care a găsit în arhive un document ce atestă preluarea steagului la 25 martie 1822.
    Înainte de 2002, începând cu anul 1996, Ziua Poliției s-a aniversat la data de 8 iulie, pentru că la 8 iulie 1929 a fost adoptată de Parlament 'Legea privind reorganizarea poliției generale a Statului', prima lege modernă de organizare a Poliției Române.
    Anul acesta, au avut loc manifestări prilejuite de Ziua Poliției Române, duminică, 22 martie, în parcul Lumea Copiilor din Capitală, dar și în alte orașe din țară.

    SURSA-http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2015/03/25/ziua-politiei-romane-07-23-26

    BUNA VESTIRE TRADITII SI SUPERSTITII

    Pe 25 martie, crestinii ortodocsi sarbatoresc Buna Vestire sau Blagovestenia. Exista o sumedenie de traditii si obiceiuri legate de aceasta frumoasa sarbatoare care  cinsteste  ziua in care Fecioara Maria este instiintata de arhanghelul Gabriel ca il va naste pe Domnul Iisus. 
        Este interzis sa dormi prea mult in aceasta zi caci in caz contrar vei fi somnoros de-a lungul intregului an.
       O alta superstitie spune ca nu este bine sa cauti pasarile de oua in aceasta zi sau sa le pui sub closca caci altfel puii vor iesi schimonositi, cu doua capete, sau se vor imbolnavi. Totodata, ouale ouate de Buna Vestire nu se pastreaza si nici nu se consuma.
        Evita sa te certi in aceasta zi ori altfel vei avea parte de galcevi de-a lungul intregului an.
          In unele zone ale tarii, exista obiceiul de a face un foc in curte, in dreptul usii, si a se pune pe langa foc 3 strachini cu apa, sare si paine care mai tarziu sunt date de pomana. In alte parti, conform traditiei, se asaza pe pragul usii 3 farfurioare cu paine si sare spre a potoli foamea ingerilor. Acestia, in schimb, vor pazi si veghea locuinta respectiva.
           Un obicei stravechi din popor spune ca acea craca pe care a cantat cucul de ziua sa trebuie taiata si agata la scaldatoarea fetelor pentru ca acestora sa le mearga bine in dragoste si sa fie placute de flacai.
          Conform unui obicei din Apuseni, de Buna Vestire se stropesc cu vin radacinile vitei de vie si cu tuica radacinile pomilor fructiferi, “amenintandu-i ca vor fi taiati daca nu rodesc. In acelasi timp, pomii fructiferi se afuma cu canepa si cu tamaie. Se crede ca astfel pomii vor fi binecuvantati prin belsug si vor da roade multe.
         Chiar daca este zi de miercuri si zi de post din Postul Pastelui, de Buna Vestire este dezlegare la peste. Se spune chiar ca este bine sa mananci peste in aceasta zi caci vei fi sanatos si vioi tot timpul anului.


    ISTORIA ZILEI DE 25 MARTIE

    101 - Împăratul Traian a părăsit Roma, îndreptându-se spre Moesia Superior pentru a începe luptele cu dacii conduşi de regele Decebal. Această dată marchează începutul primului război daco-roman (101-102)

    1245 - O scrisoare a Papei Innocenţiu al IV-lea (1234-1254) menţionează existenţa românilor în spaţiul danubiano-pontic
    1646 - Tratatul de alianţă dintre principatele Transilvaniei, Gh. Rackoczi I şi domnul Moldovei, Vasile Lupu (1634 - 1653)
    1655 - Titan, cea mai mare lună al lui Saturn, este descoperită de Christian Huygens - matematician şi fizician german
    1807 - A fost abolit comerţul cu sclavi în Anglia
    1918 - A încetat din viaţă Claude Debussy, compozitor francez (n. 1862)
    1821 - Incepe razboiul de independenta al Greciei fata de Imperiul Otoman, incheiat in 1829.
    1924 - Proclamarea republicii în Grecia. Sărbătoare naţională
    1939 - Cardinalul Eugenio Pacelli devine papa Pius al XII-lea
    1942- S- nascut Ana Blandiana, poetă română
    1947- S- nascut Elton John, cântăreț și compozitor britanic
    1949 - S-a constituit Uniunea Scriitorilor din România prin fuziunea Societăţii Scriitorilor Români cu Societatea Autorilor Dramatici
    1957 - Franţa, Germania, Italia, Olanda, Belgia şi Luxemburg au semnat Tratatul de la Roma prin care s-au creat cele trei Comunităţi Economice Europene.
    1998 - Comisia Europeană recomandă adoptarea monedei unice, Euro, de către 11 ţări
    1999 - Georgia a devenit cel de-al 41-lea membru al Consiliului Europei, în urma unei decizii a Comitetului de Miniştri, organul executiv al Consiliului Europei.
    1999- Iugoslavia a introdus starea de război şi a rupt relaţiile diplomatice cu Statele Unite, Marea Britanie, Germania şi Franţa.
    1999 - Revoltă anti NATO la Skopje. Aproximativ 10.000 de protestatari au atacat cu cockteiluri Molotov ambasadele Statelor Unite, Germaniei şi Marii Britanii, precum şi Hotelul Aleksander (unde erau găzduiţi verificatorii OSCE evacuaţi din Kosovo) şi Hotelul Continental, sediul NATO la Skopje, provocînd pagube clădirilor şi incendiind automobilele diplomatice.
    2001 - Aproximativ 24 de milioane de norvegieni, danezi, suedezi finlandezi şi islandezi pot călători fără paşapoarte în celelalte zece ţări UE semnatare ale Convenţiei de la Schengen.
    2002 - A avut loc, la Bucureşti, summitul Grupului de la Vilnius (Primăvara noilor aliaţi) ce a adus în discuţie extinderea Alianţei către Estul Europei şi aderarea statelor candidate la NATO, după evenimentele din 11 septembrie 2002 în care s-a confirmat interesul strategic pe care îl reprezintă zona Mării Negre (25-26)
    2002 - Marea Britanie avertizează că îşi rezervă dreptul de a declanşa un atac nuclear asupra Irakului, în cazul în care arme chimice sau biologice sunt lansate asupra trupelor sau civililor britanici.
    2002 - Astronomul britanic John Chambers, fost angajat al NASA, a descoperit că sistemul solar a cuprins odinioară o planetă asemănătoare cu Pământul, dar care a fost "înghiţită" de Soare, estimând că acea planetă era mai mică decât Terra şi gravita în jurul lui Marte.
    2004 - Papa Ioan Paul al II-lea a primit în mod excepţional premiul german Carol cel Mare, care se decernează unei personalităţi ce şi-a adus contribuţia la unitatea Europei.
    2006 - Pugilistul Lucian Bute a înregistrat prima sa victorie la puncte după trecerea la profesionism, învingându-l pe sportivul sud-african Andre Thysse, într-un meci pentru titlul continental american la categoria supermijlocie, versiunea WBC
    2007 - Premierul armean, Andranik Margarian, a murit în urma unui atac de cord. Margarian a devenit premier în anul 2000 (n. 1951)
    2008 - Arbitrul Alexandru Deaconu a fost decorat de preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul Sportiv Clasa a III-a. Deaconu a suspendat un meci Rapid-Steaua, în minutul 74, la scorul de 1-0, după ce a fost lovit cu un obiect aruncat din tribună
    2010 - A încetat din viaţă cercetătorul şi exploratorul Teodor Negoiţă, primul român care a ajuns la Polul Nord (n. 27 septembrie 1946)
    BUNA VESTIRE.
    ZIUA POLITIEI ROMANE.
    TOLKIEN READING DAY
    SURSA-MEDIAFAX

    marți, 24 martie 2015

    LEGENDA SI SIMBOLISTICA FLORII DE LILIAC

       Se spune ca liliacul este simbolul iubirii inocente si ca cine isi impartaseste dragostea in preajma florilor de liliac, va ramane cu acea persoana pentru tot restul vietii. 

    Mitologia greaca ne poveste ca zeul padurilor si campiilor, tanarul Pan, a intalnit-o intr-o dimineata pe frumoasa nimfa Syringa. Acesta a ramas fascinat de gratia nimfei. Insa, in momentul in care a incercat sa vorbeasca cu Syringa, aceasta s-a speriat si a fugit.

       Captivat de frumusetea ei, el a urmarit-o, a rapit-o si a ascuns-o intr-o padure. Syringa era foarte speriata si ca sa scape de zeul Pan s-a transformat intr-un arbust cu flori frumoase si placut mirositoare. Pan a fost foarte intristat si a inceput sa colinde singur padurile, facand bine tuturor celor care ii ieseau in cale. Asa a aparut liliacul pe pamant. Se spune ca de la aceasta legenda provine numele latin al florii de liliac. Liliacul alb simbolizeaza inocenta tineretii, iar liliacul mov, primele emotii ale iubirii. Tocmai de aceea liliacul infloreste primavara (aprilie-mai), in anotimpul iubirii.

       Intr-o alta legenda se spune că într-o vreme-ndepărtată au fost doi tineri ce se iubeau foarte mult şi doreau să-şi petreacă tot restul vieţii impreuna. Însă o boală l-a cuprins pe tanar şi cum atunci nu existau aşa multe leacuri, în scurt timp a murit. Nu trecea seară în care fata să nu stea lângă mormântul lui, plângându-l şi dorindu-l înapoi. Se ducea la el zi de zi, până când, odată, nici ea nu se mai putu ridica de pe mormântul lui. Se spune că în locul unde a rămas a răsărit o floare mov-albastră ca şi ochii ei, pe care oamenii au numit-o Liliac, de la numele fetei: Lili.

        Desi nu este o floarea, ci un arbust  liliacul este una dintre cele mai populare flori de primavara, cu un parfum delicat, subtil si persistent. Mirosul sau ispititor, asemenea celui de trandafir, crin sau tuberoza, a devenit preferatul multor producatori de parfumuri sau cosmetice bucurandu-se de o faima internationala.
      Liliacul isi are originile in Europa si Asia Centrala, unde se si cultiva ca principala planta decorativa in gradinile imperiale din secolul al XVI-lea. 
    Liliacul este membru al familiei Oleaceae (maslini). Printre rudele sale se numara Forsythia, Iasomia (Jasminum) si Osmanthus. 
    Florile de liliac sunt produse de arbusti lemnosi ce pot atinge pana la 4,5 metri inaltime. Florile individuale sunt mici si in forma de stea iar cei mai multi il indragesc pentru parfumul sau dulce si nuantele sale de mov, purpuriu, roz si alb.
    Anual in lunile aprilie-mai, orasul Rochester (New York) gazduieste cel mai mare festival dedicat liliacului care dureaza doua saptamani. Pe un spatiu de 8 hectare veti gasi in aceasta perioada circa 500 de varietati de liliac aduse de pe tot mapamondul. 
    Ca si laleaua, liliacul se numara printre acele cadouri facute de Soliman al II-lea ambasadorilor Europei Occidentale. Cu asemenea prilej avea sa prinda radacini in sens propriu si in vestul batranului continent, acolo unde s-au obtinut la scurta vreme noi varietati. In Evul Mediu se considera ca liliacul adaposteste in ramurile sale spirite bune, care puteau indruma si calauzi pe cel care le chema.

    Supranumit "floarea memoriei", oamenii spun ca mirosul sau trezeste amintiri de mult uitate, care pot fi retraite in amanunt. Liliacul semnifica misterul iubirii, care poate face ca o persoana sa uite de sine in dragostea pentru altul. De aceea, in functie de culorile sale, liliacul poate sa transmita mesaje de dragoste sau sentimente prietenesti.
    Florile galbene semnifica o neliniste referitoare la sentimentele iubitei, si prin urmare necesita in mod obligatoriu un raspuns lamuritor. Florile roz sunt interpretate ca un repros iar cele mov sau lila-violet, folosite mai ales in cadrul logodnei,  ca o marturisire a increderii. Liliacul mai este si un simbol al atractiei irezistibile, de aceea traditia populara spune ca trebuie purtat de fetele care vor sa se casatoreasca pentru a chema ursitul.
    Liliacul este floarea nuntilor si aniversarilor, a petrecerilor in aer liber. Pentru ca un arbust de liliac are o viata destul de lunga, el mai semnifica traditia, familia, mostenirea spirituala putand fi daruit mamei, parintilor si rudelor. 

     

    ELISABETA I -412 ANI DE LA MOARTE

    A FOST o legendă încă din timpul vieţii sale. Prozatori, poeţi, dramaturgi, dar şi cineaşti i-au sporit faima prin creaţiile lor. În ultimii ani, a făcut subiectul a nenumărate cărţi şi expoziţii. Un sondaj internaţional o plasa între cele mai de seamă personalităţi britanice din istorie.
    De ce îi fascinează atât de mult pe oameni regina Elisabeta I, căci despre ea este vorba? A fost cu adevărat o epocă de aur domnia acestei suverane, cunoscute în vremea ei ca „Regina Fecioară“ sau „buna regină Bess“?

    Elisabeta Tudor a văzut lumina zilei în 1533, spre marea dezamăgire a tatălui ei, Henric al VIII-lea, care îşi dorea cu orice preţ un fiu moştenitor. Anne Boleyn, mama Elisabetei şi cea de-a doua soţie a lui Henric, nu i-a putut dărui decât o fiică. În baza unor acuzaţii cel mai probabil născocite, Henric a ordonat decapitarea lui Anne. Elisabeta avea pe atunci doar doi ani.
    Henric rupsese orice legătură cu papa de la Roma, declarându-se Capul suprem al Bisericii Angliei. După moartea lui, în 1547, consilierii religioşi ai tânărului Eduard al VI-lea, fiul care i-a urmat la tron, au încercat să facă din Anglia o ţară protestantă prin excelenţă. Însă, după numai şase ani, Eduard a murit. Apoi, sub scurta şi sângeroasa domnie a Mariei I*, sora vitregă a Elisabetei, poporul a trecut din nou la credinţa romano-catolică. În 1558, când Elisabeta a fost încoronată la vârsta de 25 de ani, Anglia era sfâşiată de conflicte religioase şi ajunsese în pragul sărăciei. Îşi pierduse şi ultimele posesiuni din Franţa, iar Spania era o ameninţare cât se poate de reală.
    Încă de la început, Elisabeta şi-a ales consilieri capabili, unii urmând să-i rămână alături aproape până la sfârşitul domniei sale de 44 de ani. Mai întâi, regina a abordat problema religiei. Muzeul Maritim al Angliei face următoarea remarcă: „[Suverana a dorit] să reinstituie Reforma şi să creeze o Biserică a Angliei care să nu fie nici catolică, nici protestantă la modul extrem“. Pentru a-i mulţumi pe cei care nu ar fi putut accepta o femeie în fruntea Bisericii, ea nu şi-a luat titlul de „Cap suprem“, ci de „Guvernator suprem“ al Bisericii. Parlamentul a promulgat apoi Legea uniformităţii, care prevedea convingerile şi practicile Bisericii Anglicane, păstrând însă unele ritualuri catolice. După cum era de aşteptat, nici catolicii, în marea lor majoritate, nici puritanii, protestanţii mai stricţi, nu au fost dispuşi să adopte această „cale de mijloc“.
    Pe Elisabeta o mai preocupa ceva. Se întreba cum avea să câştige respectul şi devotamentul unei naţiuni care încă resimţea efectele dezastruoasei domnii a Mariei I. Prin urmare, s-a hotărât să transforme apartenenţa ei la sexul feminin într-un atu. Istoricul Christopher Haigh explică: „Pentru popor, Elisabeta era Regina Fecioară, pentru Biserică, mamă, pentru nobili, mătuşă, pentru consilieri, soţie cicălitoare, iar pentru curteni, femeie seducătoare“. Secretul ei era să-şi asigure în permanenţă poporul de dragostea neasemuită ce i-o purta. Supuşii o iubeau şi ei, sau cel puţin regina le-o spusese de atâtea ori încât au ajuns s-o creadă.
    Parlamentul exercita mari presiuni asupra Elisabetei să se căsătorească şi să aibă un moştenitor protestant. De-a lungul timpului, mulţi pretendenţi de viţă regală au cerut mâna reginei. De fiecare dată, Elisabeta se prefăcea interesată, purtând negocieri cu ei luni la rând, ba chiar ani, ca apoi să le întrerupă când interesul politic dicta acest lucru.
    Deoarece a promovat o cale religioasă „de mijloc“, Elisabeta a devenit ţinta conspiraţiilor. O primejdie o constituia chiar verişoara ei catolică, Maria Stuart, considerată de Europa catolică succesoarea de drept a Mariei I. Ameninţarea a crescut simţitor în 1568, când Maria a fost silită să renunţe la tronul Scoţiei şi a fugit în Anglia. Deşi aici era prizoniera Elisabetei, Maria a devenit în scurt timp forţa motrice a numeroase comploturi ce urmăreau detronarea reginei protestante. Totuşi, Elisabeta nu voia cu nici un chip să condamne la moarte un alt monarh. În 1570, papa Pius al V-lea a emis bula de excomunicare a Elisabetei, prin care îi dezlega supuşii de datoria de a-i da ascultare. Succesorul său, papa Grigore al XIII-lea, a mers chiar mai departe, declarând că, dacă cineva ar invada Anglia şi ar înlătura-o cu forţa pe regină, nu ar comite niciun păcat. Situaţia a atins punctul culminant odată cu descoperirea complotului ucigaş al lui Anthony Babington, în care era implicată şi Maria. Elisabeta s-a văzut nevoită să ia o hotărâre. Îndemnată de Parlament, ea a încuviinţat în cele din urmă execuţia Mariei, în 1587. Indignarea catolicilor din întreaga Europă — mai cu seamă a regelui spaniol Filip al II-lea — era acum fără margini.
    În dorinţa de a păstra viu catolicismul în Anglia, Filip, cel mai puternic conducător european al acelei vremi, a cerut-o în căsătorie pe Elisabeta la scurt timp după încoronarea ei. Ea însă l-a refuzat. Ani la rând, corsarii englezi au prădat corăbiile şi porturile Spaniei, ameninţându-i supremaţia colonială. Ca şi când nu era de ajuns, Elisabeta le-a acordat sprijin olandezilor în lupta de eliberare de sub dominaţia spaniolă. Execuţia Mariei a fost un ultim act de sfidare care l-a determinat pe Filip să treacă în sfârşit la acţiune. La îndemnul papei, el a dat ordin Armadei, o flotă uriaşă de peste 130 de vase, să pornească spre Ţările de Jos, să ia la bord trupele de soldaţi care aşteptau acolo şi apoi să traverseze Marea Mânecii pentru a invada Anglia. Pe când flota era în toiul pregătirilor, spionii englezi au aflat ce puneau la cale spaniolii. Elisabeta i-a cerut lui sir Francis Drake să se îndrepte cu 30 de nave spre portul spaniol Cádiz. Odată ajuns la destinaţie, Drake a distrus cele mai frumoase galere de război ale spaniolilor, întârziind plecarea Armadei cu un an.
    În 1588, când aceasta a pornit în sfârşit la drum, flota engleză era pregătită să o întâmpine. Deşi atacate, vasele spaniole au traversat Marea Mânecii fără să sufere mari pagube şi au ancorat în apropierea portului francez Calais. În noaptea următoare, englezii au trimis împotriva lor opt corăbii incendiare.* Într-o panică generală, navele spaniole s-au împrăştiat şi, după lupte cumplite, au fost împinse de vântul dinspre sud-vest către nord, spre ţărmurile Scoţiei. Furtunile năprasnice din acea zonă şi de pe coasta de vest a Irlandei au desăvârşit victoria englezilor, transformând jumătate din galioanele spaniole în epave. Restul corăbiilor s-au întors cu greu în Spania.
    Când Elisabeta a urcat pe tron, Anglia nu avea nicio posesiune peste hotare. În schimb, pentru Spania vastele teritorii cucerite în America de Nord, Centrală şi de Sud reprezentau o sursă inepuizabilă de bogăţii. Fireşte, şi Anglia dorea să-şi umple vistieriile. Drept urmare, exploratori ambiţioşi şi cu spirit de aventură s-au avântat pe întinderea oceanului în căutarea faimei, a averilor fabuloase şi a noi drumuri comerciale către China şi Extremul Orient. Sir Francis Drake a fost primul căpitan de navă care a călătorit în jurul lumii la cârma propriei corăbii. În drumul său de-a lungul coastei de vest a Americii de Sud şi de Nord, jefuia vase spaniole încărcate cu bogăţii. Refuzând să accepte monopolul spaniol asupra Lumii Noi, sir Walter Raleigh a finanţat încercarea înfiinţării unei colonii pe coasta de est a Americii de Nord. Teritoriului revendicat aici i-a dat numele „Virginia“, în onoarea Reginei Fecioare a Angliei. Cu toate că aceste tentative timpurii de colonizare au eşuat, ele au trezit interesul Angliei pentru expediţii similare. Odată cu înfrângerea „Invincibilei Armade“, Anglia a căpătat mai multă încredere în forţa ei maritimă, iar Elisabeta a susţinut financiar noi călătorii în scop comercial spre Antipozi, spre sud-estul Asiei. Se iveau astfel zorii Imperiului Britanic, care avea să întemeieze colonii pe tot cuprinsul globului.*
    În ţară învăţământul lua avânt. Noi şcoli îşi deschideau porţile, călăuzind paşii tot mai multor tineri spre lumea cărţilor. Pasiunea pentru literatură, dar şi progresul tehnicii de tipărire au dat naştere unei înfloriri culturale nemaiîntâlnite. Scena elisabetană a fost cea pe care şi-au făcut apariţia William Shakespeare şi alţi dramaturgi de excepţie. Publicul avid de spectacol umplea teatrele deschise de curând. Poeţii aşterneau sonete alese, iar compozitorii creau o muzică cu totul inovatoare. Pictori iscusiţi realizau splendide portrete în miniatură ale reginei şi ale curtenilor. Traduceri recente ale Bibliei stăteau la loc de cinste în biserici şi în casele oamenilor. Aceste vremuri bune însă n-au durat o veşnicie.
    Ultimii ani ai Elisabetei au fost plini de tumult. Întrucât cei mai de încredere consilieri ai ei muriseră, regina le-a acordat privilegii doar câtorva nobili, stârnind o aprigă rivalitate între curteni. Împotriva ei a survenit chiar o rebeliune, care nu a avut însă sorţi de izbândă. Regatul era din nou teatrul conflictelor religioase. Catolicii refuzau să asiste la ceremoniile oficiate de protestanţi şi prin urmare erau tot mai persecutaţi. Până la încheierea domniei Elisabetei, circa 200 de preoţi şi laici şi-au găsit sfârşitul pe eşafod. Puritanii erau şi ei întemniţaţi şi condamnaţi la moarte. Irlandezii se răzvrăteau împotriva stăpânirii engleze, iar războiul cu Spania continua. Patru ani la rând, recoltele slabe au făcut ca oamenii să nu mai aibă ce munci, iar vagabondajul a devenit o plagă. Poporul protesta împotriva preţurilor ridicate la alimente. Marea popularitate a Elisabetei dispăruse. Anglia nu îşi mai iubea Regina Fecioară.
    Elisabeta, ultimul suveran din dinastia Tudor, şi-a pierdut treptat dorinţa de a trăi şi s-a stins din viaţă în 24 martie 1603. Naţiunea era fără grai. Totuşi, chiar în seara acelei zile, englezii aprindeau focuri în aer liber şi petreceau pe străzi, sărbătorindu-şi noul monarh. Aveau în sfârşit un rege, pe Iacob al VI-lea al Scoţiei, fiul protestant al Mariei Stuart. Devenit Iacob I al Angliei, el a realizat ceea ce Elisabeta nu a putut realiza: unificarea celor două regate sub un singur conducător. În scurt timp însă, entuziasmului i-a luat locul dezamăgirea. Oamenii se gândeau acum cu nostalgie la vremurile când domnea „buna regină Bess“.
    Cu adevărat o epocă de aur?
    Istoricii vremii au ridicat-o în slăvi pe Elisabeta. La câţiva ani după moartea ei, William Camden i-a înfăţişat domnia drept o epocă de aur a progresului, pe parcursul căreia regina a insuflat poporului credinţa într-un destin măreţ. Opinia lui nu a fost contestată timp de secole. De fapt, prestigiul Elisabetei a crescut şi mai mult spre sfârşitul veacului al XIX-lea, când i s-a atribuit meritul de a fi fondat Imperiul Britanic. Acesta ocupa pe atunci o pătrime din suprafaţa pământului.
    Totuşi, istoricii din zilele noastre nu prezintă domnia Elisabetei într-o lumină atât de favorabilă. În lucrarea The Oxford Illustrated History of Britain se afirmă: „Reputaţia postumă a Elisabetei depăşeşte cu mult realizările ei efective. Este evident că, amăgiţi de propaganda pe care şi-a făcut-o, . . . poate pur şi simplu de longevitatea ei, de coincidenţa domniei sale cu momentul shakespearian şi de înfrângerea norocoasă a Armadei, cu toţii am ajuns s-o venerăm, ignorând faptul că, încet, dar sigur, ea a făcut din Anglia o ţară de neguvernat“. Haigh, citat anterior, explică de ce unii istorici au elogiat-o: „În 1603, pentru poporul care aştepta cu nerăbdare un rege din dinastia Stuart, Elisabeta era o bătrână care îşi pierduse minţile. Prin 1630 însă, după ce regii din această dinastie îi dezamăgiseră pe oameni, ea a devenit etalonul tuturor virtuţilor princiare“.
    Orice s-ar spune despre Elisabeta, nimeni nu poate nega că a fost o femeie excepţională într-o lume a bărbaţilor. Inteligentă şi hotărâtă, avea ceea ce am putea numi astăzi un remarcabil simţ al relaţiilor cu publicul. Ajutorul miniştrilor îi era nepreţuit în acest sens. Ei îi regizau cu mare grijă discursurile şi apariţiile în public şi se asigurau că vestimentaţia ei şi portretele ce i se făceau îi preamăreau calitatea de suveran şi perpetuau mitul epocii de aur.
    SURSA-http://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/102010008