BIBLIOTECA JUDETEANA "OVID DENSUSIANU"

HUNEDOARA- DEVA

sâmbătă, 25 aprilie 2020

AL PACINO ÎMPLINEȘTE ASTĂZI 80 DE ANI!

Viața lui Al Pacino, de la puștiul corigent la școală, la tânărul ce dormea pe stradă și până la rolul lui Michael Corleone și unul dintre cei mai buni actori de la Hollywood
Un actor genial, cu un stil unic, Pacino, a stabilit repere cu aproape fiecare film în care a jucat. Fermecător și atrăgător, tânărul Pacino nu a fost unul dintre acei actori care credeau că aspectul fizic frumos este asociat doar rolurilor pozitive. A ales să joace personaje atrăgătoare, cu înfățișare frumoasă, carismatice, dar malefice.
Viața lui Al Pacino, probabil unul dintre cei mai apreciați actori de la Hollywood, începe pe 25 aprilie 1940 în East Harlem, cartier al New York-ului.

Fără vreo legătură cu locul nașterii, Al Pacino a fost adesea solicitat să joace rolurile unora dintre cele mai ticăloase personaje de la Hollywood, dat fiind faptul că are o abilitate excelentă de a face față oricărui rol negativ.
Însă nu doar rolurile negative i s-au potrivit perfect. Al Pacino a arătat că că poate fi în stare să transmită enorm de multă emoție într-un film romantic sau poate fi foarte amuzant într-o comedie.
Un actor genial, cu un stil unic, Pacino, a stabilit repere cu aproape fiecare film în care a jucat. Fermecător și atrăgător, tânărul Pacino nu a fost unul dintre acei actori care credeau că aspectul fizic frumos este asociat doar rolurilor pozitive. A ales să joace personaje atrăgătoare, cu înfățișare frumoasă, carismatice, dar malefice.
Al Pacino aparține generației de actori care au contestat convențiile și au schimbat fața cinematografiei moderne, prin strălucirea și munca lor. Dar cum a ajuns Al Pacino primul pe listele de casting și cum arată viața lui?
Al Pacino s-a născut în East Harlem, New York, într-o familie mixtă italiano-americană, formată dintr-o mamă americană și un tată emigrant italian. Părinții lui au divorțat când el avea numai doi ani.
În copilărie, porecla lui Al Pacino era Sonny, așa îl strigau prietenii de la școală și, mai apoi, de la liceu. Mai târziu, când își dorea și se pregătea să devină jucător de baseball, unii dintre colegi îl porecliseră „Actorul”.
La școală a picat examenele la aproape toate materiile, cu excepția limbii engleze, motiv pentru care a renunțat la cursuri și s-a retras la vârsta de 17 ani. Mama sa nu a fost deloc de acord cu decizia lui și, după o ceartă aprigă, Al Pacino a fugit de acasă.

A fost nevoit să-și ia tot felul de slujbe, de la curier, la funcționar, consilier și lucrător poștal, doar pentru a-și finanța cursurile de actorie. În această perioadă a început să joace și în piese mediocre în teatrul subteran al New York-ului și a fost respins de Studioul Actorilor.
S-a alăturat Herbert Bergh of Studio (HB Studio) unde l-a cunoscut pe profesorul lui de actorie, Charlie Laughton, care i-a devenit mentor și cel mai bun prieten.
În timpul acelor zile de formare și învățare, Al Pacino era adesea asemenea unui om al străzii, fără adăpost și fără job. De multe ori era nevoit să doarmă pe străzi, în teatre sau în casele prietenilor.

Curând după acea experiență traumatizantă a traiului fără adăpost, Al pacino a început să joace în producții de teatru și, în 1969, a avut un rol important în piesa de „Does A Tiger Wear a Necktie?” ce s-a jucat pe Broadway. Pentru această interpretare a primit un premiu Tony. A mai jucat un rol mic în scurtmetrajul „Me, Natalie”.
A fost apoi ales să joace rolul lui Bobby din filmul „The Panic in Needle Park”. Filmul nu a avut foarte mare succes, însă prestația lui actoricească a atras atenția.
Marea lovitură a dat-o în 1972, o faimă fără precedent câștigată cu filmul „The Godfather”, producție ce a câștigat trei premii Oscar.
În 1973 a jucat rolul lui Francis Lionel în filmul „Scarecrow”, rol de i-a adus Palme d’Or la Festivalul de film de la Cannes. În același an a fost nominalizat la Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol principal cu filmul Serpico. Filmul spunea povestea reală a unui polițist din New York, Frank Serpico.
În 1974 Al Pacino apare în partea a doua a trilogiei Godfather.
În 1975, cu „Dog Day Afternoon”, Pacino dă din nou lovitura în lumea cinematografică și primește a doua nominalizare la Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal.
În anii ’80 cariera lui intră într-un con de umbră și majoritatea filmelor în care a jucat au fost îndelung criticate și nici nu au avut mare succes la public.
Însă, în 1990 apare în ultima parte a trilogiei Godfather, pentru care este nominalizat drept cel mai bun actor la Globurile de aur.
În anii ’90, Al Pacino joacă în câteva filme excepționale, inclusiv „Frankie and Johnny” (1991), „Glengarry Glen Ross” (1992), „Scent of a Woman” (1992, „heat” (1995), „Donnie Brasco” (1997) sau „The Devil’s Advocate” (1997).
În anul 2000 regizează și joacă în filmul „Chinese Coffee”, la un deceniu după ce a jucat o parte a aceleiași piese pe Broadway.
Urmează „Insomnia”, „Ocean’s Thirteen” și o serie de critici pentru rolul lui Dr. Jack Kevorkian, un avocat al sinuciderii asistate, din serialul „You Don’t Know Jack”.
În 2011 a regizat un film bazat pe romanul lui Oscar Wilde, „Wilde Salome”.
În 2019 apare pentru a doua oară alături de Robert de Niro într-un film regizat de Martin Scorseze, „The Irishman”, o producție specială Netflix.
Viața și realizările lui Al Pacino
După 21 de ani de la prima nominalizare la Oscar, Al Pacino a câștigat primul său trofeu pentru cel mai bun actor în rol principal jucându-l pe colonelul orb, Flank Slade, în filmul „Parfum de femeie”. Filmul a fost un succes extraordinar, cu încasări de peste 134 de milioane de dolari în toată lumea.
Pentru seriile „Godfather”, a fost nominalizat și ca cel mai bun actor în rol principal, și ca cel mai bun actor în rol secundar, însă nu a obținut distincțiile. „Michael Corleone”, personajul pe care l-a jucat cu multă finețe, a fost recunoscut drept cel de-al 11-lea cel mai iconic răufăcător din istoria filmului, de către American Film Institute.
VIAȚA PERSONALĂ

Al Pacino nu s-a căsătorit niciodată, însă are trei copii. Cel mai mare dintre ei este Julie Marie, fiica pe care Pacino a avut-o împreună cu profesoara sa de actorie, Jan Tarrant.
Ceilalți doi copii, Anton James și Olivia Rose (gemeni), au fost născuți dintr-o relație pe care Al Pacino a avut-o cu actrița Beverly D’Angelo între anii 1996 și 2003.
Al Pacino a mai avut o relație amoroasă cu Diane Keaton, actrița alături de care a jucat în trilogia „The Godfather”
Curiozități din viața lui:
În 1990, Al Pacino a refuzat rolul principal din filmul „Pretty Woman”.
Într-un interviu acordat revistei Playboy, el a menționat că, la un moment dat, a fost concediat din funcția de ajutor la cinema pentru că a fost surprins în timp ce se admira în oglinda de pe peretele scărilor pe care trebuia să le urce.
Acest mare star de cinema, Al Pacino, suferă teribil, de ani buni, de insomnie
SURSA- life.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu