EDOUARD MANET 130 DE ANI DE LA MOARTEA PICTORULUI

      

  

    Edouard Manet (n. 23 ianuarie 1832, Paris – d. 30 aprilie1883 'Paris) s-a născut într-o familie selectă şi putea deveni ministru sau chiar şef de guvern. Tatăl său, Auguste, era înalt magistrat ministerial, iar mama sa, Eugénie Fournier, fusese botezată de o prinţesă suedeză. De fapt, trebuie spus că naşul său era chiar regele Suediei.
     Împins de la spate spre o carieră juridico-diplomatică, adolescentul Manet a preferat rătăcirile. Absolvent de gimnaziu, Édouard este respins de Şcoala superioară de marină. Se îmbarcă însă temerar la bordul unui vas şi ia în piept Atlanticul, până în Brazilia.
Schiţează neîntrerupt mateloţi furioşi, beţi, dar plini de viaţă, şi talazurile unui ocean care-i şoptea că are altă vocaţie.
     Urmează rătăcirile pe uliţele irezistibile ale Louvrului. La 18 ani, intră în atelierul pictorului de scene istorice Thomas Couture, unde dă dovadă de aptitudini tehnice excepţionale dublate de refuzul convenţiilor academice.
     Susţinut din umbra de un unchi, în spiritul lui Manet se creiona întreaga perspectivă a unei cariere de pictor. Nesăţios, a rătăcit apoi prin muzeele olandeze, germane şi, inevitabil, italiene. Renaşterea îl emoţiona, dar şi îndrăznelile lui Courbet şi Delacroix i s-au cuibărit în suflet.
    Va prelua eclectic din fiecare şi va înfiinţa propria sa instituţie, a cărei etichetă o ştim astăzi: precursor al impresionismului.
   În 1861, este acceptat la Salon, cu lucrarea Guitarrero.
    În octombrie 1863, se căsătoreşte cu o tânără pianistă daneză numită Suzanne Leenhoff.
In jurul anului 1870, cercul impresionist îl adoptă ca pe un precursor. Influenţa impresionistă se manifestă în special prin adoptarea unor subiecte lejere.
    Moare de sifilis netratat, cu piciorul stâng amputat. Cu doi ani înainte, primise Legiunea de Onoare.
    Manet a învins, deoarece a intrat printre vechii maeștri și a rămas tot atât de actual ca și aceștia, ale căror tradiții le-a urmat, înscriindu-și pentru totdeauna numele în istoria artei.

SURSE:
WIKIPEDIA
http://istoriiregasite.wordpress.com