BIBLIOTECA JUDETEANA "OVID DENSUSIANU"

HUNEDOARA- DEVA

miercuri, 28 august 2013

STAND DE CARTE RAO CU VANZARE IN PERIOADA 29 AUGUST-29 SEPTEMBRIE ! REDUCERE 20 %

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva găzduiește în perioada 29 august-29 septembrie 2013 un stand de carte cu vânzare dedicat Grupului Editorial RAO. Standul va fi amenajat, ca de obicei, în incinta Secției de Artă și CarteFranceză a Bibliotecii.
Una dintre cele mai prestigioase, mai îndrăgite și mai bine cotate edituri din România, Editura RAO, devenită între timp Grupul Editorial RAO, a fost fondată în urmă cu 20 de ani, în 1993. Este structurată în două divizii editoriale: RAO International Publishing Company şi Enciclopedia RAO.
Încă de la început, Editura s-a concentrat pe traduceri de cărți importante din literatura universală, titlurile fiind selectate cu deosebită competență și cu dorința de a cuceri un număr cât mai mare de cititori.
Nu a fost neglijat nici aspectul grafic al cărților astfel încât publicul a apreciat ținuta excelentă și eleganța cărților editate de RAO.
RAO publică deopotrivă ficţiune şi nonficţiune, în serii de autor sau în serii tematice, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii şi tineri. În ultima vreme, numărul de titluri noi publicate s-a ridicat la câteva sute anual.
Colecțiile cele mai cunoscute și mai apreciate de cititori sunt: RAO Class, Opere XX/Clasici contemporani, RAO Contemporan, Thriller, Aventuri, Acțiune, Mystery.
Autorii publicați reprezintă și ei un punct de atracție: Denis Diderot, Stendhal, Charles Dickens, Lev Tolstoi și seriile de autor: Albert Camus, André Gide, Antoine de Saint- Exupéry, Jean-Paul Sartre, William Faulkner, John Steinbeck, Hermann Hesse, Franz Kafka, Thomas Mann, G. G. Márquez. De asemenea, sunt promovați autori noi, necunoscuți încă publicului român: Federico Andahazi, Julian Barnes, Joseph Heller, Marguerite Duras, Rosa Montero, Sandro Veronesi etc. Se remarcă, de asemenea, romanele polițiste și cărțile de acțiune semnate de Agatha Christie, Tom Clancy, John Grisham, David Baldacci, John le Carré, Colin Forbes, Frederick Forsyth, Anne Rice, John Saul, Dan Brown. Ficțiunea pentru copii și tineri deține și ea un loc important prin autori precum J.R.R. Tolkien, C.S.Lewis, Christopher Paolini și alții.
RAO este considerată editura cu cel mai important și mai prolific sector enciclopedic de pe piaţa românească; enciclopediile ilustrate RAO abordează o mare diversitate de subiecte, fiind adaptate gusturilor oricărui cititor.
Se remarcă, de asemenea, cărţile practice (grădinărit, medicină, management, reţete culinare), de cultură generală (istorie, religie, artă) şi de hobby şi divertisment.
Standul Editurii RAO își așteaptă publicul cititor din Deva, organizatorii oferind atractive reduceri de preț.


SURSA -https://www.facebook.com/events/419475824823955/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu