BIBLIOTECA JUDETEANA "OVID DENSUSIANU"

HUNEDOARA- DEVA

vineri, 25 martie 2016

ZIUA POLITIEI ROMANE

  Ziua Poliției Române se sărbătorește, începând cu anul 2002, la data de 25 martie, odată cu sărbătoarea creștină a Bunei Vestiri. Această zi a fost desemnată prin art. 50 din Legea privind organizarea și funcționarea Poliției Române (legea nr. 218/ 23 aprilie 2002, publicată în M.O. nr. 305 din 9 mai 2002).
   Potrivit site-ului oficial al Poliției Române, în 1822, domnitorul Grigorie Dimitrie Ghica (1822-1828), a înmânat marelui agă Mihăiță Filipescu, șef al poliției din acele timpuri, drapelul pe care era cusută sigla Agiei (poliția acelor vremuri). Alături de siglă, se afla o ghirlandă din aur, în interiorul căreia era prezentată Maica Domnului, înaintea îngerului ce-i aduce vestea cea bună (Buna Vestire). Simbolul creștin al Bunei Vestiri a fost preluat și pe actualul drapel al Poliției Române.
   Vechiul drapel, uitat timp de 60 de ani, a fost redescoperit în 1938 de generalul de jandarmi pensionar Ioan P. Suciu, care a găsit în arhive un document ce atestă preluarea steagului la 25 martie 1822.
   Primele atestări privind Poliția Română datează de pe vremea lui Neagoe Basarab (1512-1521) sau a lui Mihai Viteazul (1558-1601), când a fost creată instituția Agiei. Din 1806, organele de pază și ordine din Capitală au primit denumirea generică de POLIȚIE, iar în 1831, atribuțiile poliției au fost extinse, prin Regulamentele organice. La 9 iunie 1850, domnitorul Ghica Vodă a emis "Cronica polițienească", care a reprezentat momentul creării primei structuri centrale cu atribuții în organizarea și coordonarea activităților polițienești.
  Competențele organelor de poliție au fost extinse prin Legea de organizare a poliției a lui Alexandru Ioan Cuza (4 noiembrie 1860), urmată de Legea lui Vasile Lascăr (1 aprilie 1903) și de Legea pentru organizarea poliției generale a statului (8 iulie 1929), prima lege modernă de organizare a Poliției Române. De altfel, începând cu anul 1996, Ziua Poliției s-a aniversat la data de 8 iulie, amintind astfel data 8 iulie 1929.
  În anul 1949, s-a înființat Miliția, prin Decretul nr. 25 din 23 ianuarie 1949, apoi, prin Decretul — Lege nr. 2/27 decembrie 1989 s-a reînființat Poliția Română, ale cărei competențe aveau să fie reglementate, ulterior, prin Legea nr. 26 din 18 mai 1994 și prin Legea 218 din 23 aprilie 2002.

SURSA-http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2016/03/25/ziua-politiei-romane-07-25-54

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu