Celui care peste ani i s‑a spus „fratele Nicolae“ s‑a născut în familia arhitectului de origine evreiască Oscar Steinhardt, care s‑a remarcat în luptele de la Mărăşti din Primul Război Mondial. A absolvit Liceul „Spiru Haret“ (1929), unde a fost coleg, printre alţii, cu Mircea Eliade şi Constantin Noica. Îşi ia licenţa în Drept şi Litere la Universitatea din Bucureşti (1934), susţinându‑şi apoi doctoratul în drept constituţional. Primele sale apariţii editoriale sunt: „În genul... tinerilor“ (1934), „Essai sur la conception catholique du Judaisme“ (1935) şi „Illusion et réalités juives“ (1937 – Paris). Steinhardt s‑a „lepădat“ mai târziu de volumul său de debut „În genul... tinerilor“, în care‑i parodia pe Eliade, Cioran, Noica, dar şi pe stângistul Panait Istrati. În celelalte două lucrări, publicate în franceză, Steinhardt încerca să‑şi asume ca experienţă spirituală religia iudaică. Interesantă este una dintre concluziile la care ajunsese atunci şi pe care o consemnează în „Illusion et réalités juives“ („Iluzii şi realităţi evreieşti“): „Problema evreiască nu poate exista într‑un regim economic normal, ci numai într‑unul dominat de tirania statului“.
Timp de doi ani (1937-1939) călătoreşte prin Europa inclusiv în Austria, familia sa având legături de rudenie cu Sigmund Freud. Experienţele acumulate cu acest prilej vor contribui la desăvârşirea sa ca intelectual
Când revine în ţară (1939), Camil Petrescu îl ajută să capete un post de redactor la „Revista Fundaţiilor Regale“, însă un an mai târziu este îndepărtat din cauza originii sale evreieşti. Suportă privaţiuni pe motive etnice până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, însă în 1947, este din nou înlăturat de la „Revista Fundaţiilor Regale“, în urma unui denunţ al lui George Călinescu – spun „gurile rele“. În acelaşi an este exclus din tagma avocaţilor şi i se refuză publicarea textelor.
După ce se întreţine din slujbe mărunte câţiva ani buni, în 1959 este arestat în „lotul Noica“, al aşa‑zişilor „intelectuali mistico‑legionari“. La 31 decembrie 1959, Securitatea îi cere să fie martor al acuzării în procesul respectiv, iar pentru că refuză, este condamnat la 13 ani de muncă silnică. La 15 martie 1960, în închisoarea Jilava, ieromonahul basarabean Mina Dobzeu îl botează în credinţa creştin‑ortodoxă, naş fiindu‑i fostul şef de cabinet al Mareşalului Antonescu. Martori ai tainei au fost Alexandru Paleologu, doi preoţi romano‑catolici – unul fiind Monseniorul Ghica – doi preoţi greco‑catolici şi unul protestant.
Nicolae Steinhardt supravieţuieşte şi în mediile concentraţionare de la Gherla şi Aiud, iar în august 1964 este eliberat ca urmare a graţierii generale a deţinuţilor politici.
Nicolae Steinhardt supravieţuieşte şi în mediile concentraţionare de la Gherla şi Aiud, iar în august 1964 este eliberat ca urmare a graţierii generale a deţinuţilor politici.
După moartea tatălui său, Nicolae Steinhardt începe să caute o mănăstire unde să‑şi trăiască restul zilelor. În 1978, prin mijlocirea lui Constantin Noica, îşi petrece vara la Mănăstirea Rohia, pentru ca în anul următor să se stabilească definitiv acolo ca bibliotecar. La 16 august 1980 este tuns în monahism de către episcopul Iustinian Chira şi de către arhiepiscopul Teofil Herineanu. La Rohia pune în ordine cele peste 23.000 de volume ale mănăstirii, participă la slujbe, predică, dar îşi intensifică şi activitatea literară. La 30 martie 1989 se stinge în spitalul din Baia Mare, înmormântarea sa fiind supravegheată cu stricteţe de către Securitate.
10 sfaturi de la părintele Nicolae Steinhardt
1. Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoși.
2. Nimeni să nu silească pe aproapele său, nici măcar pentru a-i face bine.
3. Împrejurările sunt mai întotdeauna grele. Împrejurările nu pot fi scuză decât pentru ratați.
4. Prieten se numește omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement circumstanțial de timp sau de loc sau de mod.
5. Elementara deșteptăciune e o îndatorire.
6. Biruința nu-i obligatorie; obligatorie e lupta.
7. Ochii noștri nu sunt concepuți pentru dispreț, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căznește să iasă din sufletele noastre.
8. În viața noastră nu există profesori mai severi decât viciile și incapacitățile noastre.
9. Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalți de la înălțimea vulturilor aflați în zbor.
10. Dumnezeu iubește nevinovăția, nu imbecilitatea.
NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români R-Z (2002) şi site-ulwww.crestinortodox.ro menţionează ca dată a morţii 29 martie 1989
2. Nimeni să nu silească pe aproapele său, nici măcar pentru a-i face bine.
3. Împrejurările sunt mai întotdeauna grele. Împrejurările nu pot fi scuză decât pentru ratați.
4. Prieten se numește omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement circumstanțial de timp sau de loc sau de mod.
5. Elementara deșteptăciune e o îndatorire.
6. Biruința nu-i obligatorie; obligatorie e lupta.
7. Ochii noștri nu sunt concepuți pentru dispreț, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căznește să iasă din sufletele noastre.
8. În viața noastră nu există profesori mai severi decât viciile și incapacitățile noastre.
9. Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalți de la înălțimea vulturilor aflați în zbor.
10. Dumnezeu iubește nevinovăția, nu imbecilitatea.
NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români R-Z (2002) şi site-ulwww.crestinortodox.ro menţionează ca dată a morţii 29 martie 1989
SURSE-http://ortodox.md/10-sfaturi-de-la-parintele-nicolae-steinhardt/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu