Marcarea “Zilei internaționale a poeziei” este menită să încurajeze o revenire la tradiția orală, la susținerea recitalurilor de poezie, pentru a restabili un dialog între poezie și celelalte arte, precum teatru, dans, muzică și pictură, evidențiind astfel dictonul lui Delacroix: "Nu există nicio altă artă fără poezie".
Dupa anul 2009 ideea de a organiza manifestări dedicate “Zilei internaționale a poeziei” este preluată de tot mai multe asociații culturale, ligi și alte societăți ale scriitorilor din România.
Atât în instituțiile culturale din București cât și în alte orașe din țară această este marcată prin diverse evenimente culturale. Sunt organizate acțiuni de susținere și de prezentare a mai multor poeți care sunt privați de libertate, cenzurați și supuși suferinței în diverse părți ale lumii: Ashraf Fayadh, Mahvash Sabet, Liu Xia, Amanuel Asrat, Mohammed Ibn al-Dheeb al-Ajami, Fatima Naoot, Aron Atabek.
Ziua Internațională a Poeziei promovează eforturile editurilor, care încearcă să se afirme în acest domeniu publicând colecții ale poeților tineri. Și, nu în cele din urmă, este promovată imaginea poeziei în mass-media, astfel încât această formă de artă să nu mai fie considerată învechită, ci să fie văzută ca un mijloc de afirmare a identității unei societăți.
http://www.radiocraiova.ro/21-martie-ziua-internationala-a-poeziei/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu