Karl Friedrich May (n. 25 februarie 1842 la Ernstthal, d. 30 martie 1912 la Radebeul) a fost, timp de decenii, unul dintre scriitorii germani cei mai productivi și mai citiți, fiind cunoscut pentru romanele sale de aventuri. Mai cunoscute sunt romanele sale cu povestiri de călătorie din Orient sau de pe pe teritoriul SUA și al Mexicului. O mare parte din operele sale au fost ecranizate sau adaptate pentru piese de teatru.
Karl May provine dintr-o familie săracă de țesători, fiind al cincilea fiu dintr-o familie cu 14 copii, din care nouă mor la câteva luni după naștere. În 1844, probabil dintr-o carență de vitamina A, copilul contracterază o hemeralopie, boală care, cu timpul, se va înrăutăți, ajungând, după spusele scriitorului, la o „orbire funcțională”, tratată cu succes la vârsta de cinci ani.
Fiind un tânăr plin de fantezie, este sprijinit încă din școală să urmeze un curs privat de muzică. Din 1856 studiază la seminarul pedagogic din Waldenburg (Saxonia), de unde este exmatriculat, în 1859, pentru că a furat șase lumânări. În urma iertării păcatului său, i se admite urmarea cursului de la seminarul pedagogic din „Plauen” (Saxonia), curs pe care este nevoit să-l părăsească definiv după câteva zile, fiind reclamat că ar fi sustras ceasul de buzunar al unui coleg.
În următorii doi ani duce o viață grea, străduindu-se să-și câștige existența pe căi legale: va acorda consultații private, va scrie, va compune și va recita poezii.
Aceste ocupații nu i-au asigurat nevoile existențiale. Ca urmare, a fost nevoit din nou să recurgă la furturi, înșelăciuni, prezentându-se ca o persoană de vază, ceea ce face să fie urmărit de poliție. În 1865 este condamnat la patru ani de detenție și este pus să lucreze în „casa săracilor”. După obținerea libertății, eșuează toate încercările sale de a-și câștiga existența pe cale cinstită, fiind nevoit din nou să recurgă la furt și înșelătorii, de multe ori eforturile mari fiind răsplătite cu o pradă de valoare mică.
În 1870 este arestat în Niederalgersdorf (Boemia), pentru vagabondaj și după identificare este predat autorităților din Saxonia, unde, între anii 1870 și 1874, va sta în penitenciarul din Waldheim. În 1874, când se poate întoarce la casa părintească, începe să scrie „Die Rose von Ernstthal” (Trandafirul din Ernstthal). În 1879 primește o ofertă de la un cotidian catolic din Regensburg, pentru a-și publica povestirile la această publicație.
Cinci ani mai târziu, în 1879, este arestat cinci zile la Stollberg (Sachsen) pentru încercarea de înșelare a autorităților, prin declararea unei identități false. După căsătoria cu Emma Pollmer, în anul 1880, începe o viață normală, scriind cărțile care i-au adus succesul.
În 1880, Karl May începe să scrie povestirile din “Orientzyklus” (Ciclul Orient), care durează, cu mici întreruperi, până în 1888. În paralel, scrie și pentru alte cotidiane, în afară de cel din Regensburg, folosind pseudonime diferite pentru ca textele sale să fie onorate de mai multe ori. Până la moartea sa, a scris peste o sută de povestiri seriale. În 1892 îl va întâlni pe editorul Friedrich Ernst Fehsenfeld (1853-1933) care îi propune prezentarea narațiunilor sale în cărți. Astfel, va apare „Karl May’s Gesammelte Reiseromane” (Culegerea de romane de călătorie a lui Karl May), încununată de succes. Printre cele mai renumite volume se numără „Old-Shatterhand-Legende“ (Legenda lui Old-Shatterhand) unde apare figura indianului apaș Winnetou.
În anii următori, autorul primește nenumărate scrisori de la cititori și începe o serie de călătorii, încheind contracte în Germania și Austria. Devenind tot mai popular, se mută în „Villa Shatterhand“ din Radebeul (Saxonia), în care astăzi funcționează Muzeul Karl May.
În anii 1899-1900, scriitorul întreprinde călătorii în Orient, unde o cunoaște pe Klara Plöhn, ajungând până în Sumatra, unde a scris un jurnal de călătorie din care s-au păstrat doar fragmente. În ultimii ani de viață, scriitorul are faze de depresiuni nervoase și halucinații.
La 9 decembrie 1902, Karl May primește titlul de „Doctor honoris causa” de la „Universitas Germana-Americana” din Chicago, pentru operele din seria de povestiri „Im Reiche des Silbernen Löwen”, scriitorul fiind bănuit de istoricul literar Cristian Heermann că ar fi organizat această înscenare prin cea de a doua soție a sa, Klara Plöhn. Aceasta polemică, procesele și problemele familiare (moartea soției) ar fi dus la moartea prematură a scriitorului, cauzată de o paralizie cardiacă cu o bronșită acută astmatică.
SURSA-http://voxpublica.realitatea.net/freestyle/cine-l-citeste-o-data-piere-75083.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu