BIBLIOTECA JUDETEANA "OVID DENSUSIANU"

HUNEDOARA- DEVA

joi, 31 martie 2016

ISTORIA ZILEI DE 31 MARTIE

1437 - A izbucnit la Bobâlna, în Transilvania, o răscoala ţărănească ce a fost înfrântă în 1438.
1476 - Papa Sixtus IV îi scrie lui Ştefan cel Mare, lăudîndu-i vitejia care “a adus atîta strălucire numelui tău, că eşti în gura tuturor şi lăudat cu deosebire de toţi în unire de simţiri”
1596 - S-a născut Rene Descartes (d.1650), filosof şi matematician francez, care, prin instituirea sistemului de coordonate carteziene, a pus bazele geometriei moderne
1727 - A încetat din viaţă Isaac Newton, fizician, astronom, matematician, autorul teoriilor care stau la baza mecanicii. Cea mai importantă descoperire a sa, “legea atracţiei universale”, a fost formulată în 1687 (n. 4 ian 1642)
1732 - S-a născut Joseph Haydin (d. 1809), compozitor clasic austriac, considerat părintele simfoniei şi părintele cvartetului cu coarde
1854 - Semnarea tratatului de la Kanagawa de către SUA şi Japonia, prin care imperiul nipon este obligat să deschidă comerţului porturile Shimoda şi Hakodate, semnifică sfîrşitul izolării pe care o impuseseră Japoniei shogunii Tokugawa la începutul sec. XVII
1855 - A încetat din viaţă Charlotte Bronte (n. 1816), una din surorile Bronte, cunoscută prin romanul ’’Jane Eyre’’ (1847)
1885 - Marea Britanie îşi impune protectoratul asupra Bechualandului, dependenţă care se va încheia cu proclamarea independenţei în 1966 sub numele de Botswana
1889 - Inaugurarea Turnului Eiffel, construit din 7000 t oţel între 1887-1889 de inginerul francez Gustav Eiffel (1832-1923), ce va deveni cu înălţimea sa de 300 m un simbol al capitalei Franţei
1891 - S-a născut Ion Pillat (1945), poet şi membru corespondent al Academiei
1893 - Congresul de constituire al Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România, sub influenţa marxismului socialist al vremii
1914 - S-a născut Octavio Paz (d.1998), diplomat, traducător şi scriitor mexican, laureat al Premiului Cervantes în 1981 şi al Premiului Nobel pentru Literatură în 1990
1917 - Intră în vigoare pentru prima dată ora de vară în SUA
1917 - A încetat din viaţă Emil von Behring, medic german laureat al primului Premiul Nobel pentru medicină în 1901, ce i-a fost acordat pentru descoperirea serului pentru tratarea difteriei
1917 - SUA intră în posesia Insulelor Virgine din Marea Caraibelor, după ce au achitat în ianuarie Danemarcei suma de 25 de milioane dolari, pentru a preveni transformarea lor într-o bază de submarine a Germaniei
1933 - S-a născut Nichita Stănescu (d.1983 ), poet al generaţiei ’60 şi academician postmortem
1938 - Regele Carol II a dizolvat partidele politice, prin exercitarea puterilor excepţionale ce-i fuseseră acordate de Constituţia adoptată la 10 februarie, şi a înfiinţat Consiliul de Coroană
1966 - Lansarea navei spaţiale sovietice fără echipaj uman Luna 10, primul vehicul spaţial care intră pe orbita satelitului natural al Terrei
1980 - A încetat din viaţă Jesse Owens, atlet american de culoare, cvadruplu campion olimpic de alergări în ediţia desfăşurată la Berlin în 1936, în epoca nazistă
1993 - Actorul Brandon Lee, fiul celebrului actor şi maestru de arte marţiale Bruce Lee, este împuşcat mortal accidental în timpul turnării filmului Crow
1994 - Revista ştiinţifică britanică Nature (apărută în 1869) anunţă descoperirea în Etiopia a primului craniu întreg de Australopithecus afarensis
1996 - Circa cinci mii de catolici din cadrul Arhidiocezei Bucureşti au participat la o amplă procesiune religioasă, care a reluat o tradiţie catolică întreruptă, în 1948, de regimul comunist
1997 - A încetat din viaţă poetul Gheorghe Tomozei, la vîrsta de 61 de ani
2009 - A încetat din viaţă actriţa Marga Barbu ("Haiducii", "Mărgelatu") (n. 24 februarie 1929)
2012 - A încetat din viaţă Ion Lucian, actor român (n. 1924)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu