BIBLIOTECA JUDETEANA "OVID DENSUSIANU"

HUNEDOARA- DEVA

vineri, 22 aprilie 2016

LA MULTI ANI TUTUROR COLEGILOR BIBLIOTECARI !!!

    În fiecare an, pe data de 23 aprilie, sunt marcate două evenimente care au în centru cartea şi cititorii: este vorba despre Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor şi Ziua Bibliotecarilor.
   Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor este organizată de UNESCO în scopul promovării lecturii, publicării și a drepturilor de autor, prima manifestare de acest fel desfăşurându-se în anul 1995.
     Data de 23 aprilie nu a fost aleasă întâmplător, această zi marcând dispariţia a doi titani ai literaturii universale, William Shakespeare și Miguel de Cervantes, precum și a altor scriitori: scriitorul peruan Inca Garcilaso de la Vega (1616), poetul englez William Wordsworth (1850), scriitorul francez Jules Barbey d’Aurevilly (1889) și poetul englez Rupert Brooke (1915).
    Şi pentru că lectura nu poate fi concepută în afara bibliotecilor, prin Hotărârea de Guvern nr. 293 din 14 aprilie 2005, ziua de 23 aprilie a fost declarată „Ziua Bibliotecarului din România”, astfel că în România, începând cu 2005, pe data de 23 aprilie se sărbătorește și Ziua Bibliotecarului concomitent cu Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor.
    Primele demersuri în acest sens au fost făcute încă din anul 1998, când Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi a Bibliotecilor Publice a adăugat la sărbătoarea internaţională a cărţii din 23 aprilie şi Ziua Bibliotecarului.

Sursa-http://ziarulceahlaul.ro/ziua-internationala-a-cartii-si-ziua-bibliotecarului/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu