Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat a fost marcată pentru prima oară la 14 noiembrie 1991, din inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății și a Federației Internaționale de Diabet. A devenit zi oficială a Națiunilor Unite în 2007 prin adoptarea Rezoluției 61/225 la 20 decembrie 2006.
Potrivit Federației Internaționale de Diabet, în anul 2015 aproximativ 415 milioane de oameni sufereau de diabet la scară mondială, adică 8,3% din populația adultă. Numărul se estimează că va crește până la 642 de milioane până în anul 2040, ceea ce înseamnă că unul din zece adulți va avea diabet.
Numărul românilor care sunt bolnavi de diabet zaharat este în continuă creştere şi a ajuns la aproape 12 la sută din totalul populaţiei cu vârsta cuprinsă între 20 şi 79 de ani.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate atrage atenţia că între 2006 şi 2016 numărul pacienţilor cu diabets-a dublat.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate atrage atenţia că între 2006 şi 2016 numărul pacienţilor cu diabets-a dublat.
Ca şi factori favorizanţi sunt stilul de viaţă şi în special alimentaţia, alimentaţia bogată în dulciuri, alimentaţia bogată în grăsimi, pentru că foarte frecvent diabetul se complică cu tulburări ale metabolismului grăsimilor.
Astăzi, 14 noiembrie, de Ziua mondială de luptă împotriva diabetului, în mai multe oraşe din ţară au loc acţiuni pentru conştientizarea importanţei unui stil de viaţă sănătos. De asemenea, sunt organizate puncte unde se testează gratuit nivelul glicemiei.
SURSA-http://radiocluj.ro/2016/11/14/ziua-mondiala-de-lupta-impotriva-diabetului/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu