BIBLIOTECA JUDETEANA "OVID DENSUSIANU"

HUNEDOARA- DEVA

miercuri, 23 noiembrie 2016

ZIUA ECONOMISTULUI

    În fiecare an, Asociaţia Generală a Economiştilor din România (AGER) organizează, în data de 23 noiembrie, Ziua Economistului.
   Această dată semnifică deschiderea primului curs universitar de economie politică din ţară noastră, susţinut de profesorul Ion Ghica, la 23 noiemrie 1843, la Academia Mihăileană din Iaşi, cu tema "Despre importanţa (însemnătatea) economiei politice". Decizia desemnării acestei zile drept "Ziua economiştilor" a fost hotărâtă la cel de-al III-lea Congres al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România (AGER) în luna aprilie 1997.
 Lecţia cu tema "Despre importanţa (însemnătatea) economiei politice" predată de profesorul Ion Ghica a fost ulterior publicată pe 27 februarie 1844 în "Foaie ştiinţifică şi literară" nr. 8 (subtitlul revistei "Propăşirea", al cărei titlu fusese interzis de cenzură). Ion Ghica, mare dascăl economist şi mare om de cultură, a predat la Academia Mihăileană din Iaşi cursuri de geometrie descriptivă, de geologie şi mineralogie, primind pentru "sârguinţa şi buna întrebuinţare", din partea domnitorului Mihail Sturza, rangul de vel-spătar pe 17 februarie 1843. 
    Pe 7 septembrie, acelaşi an, este numit "profesor public în clasele înalte de economie politică", deşi există indicii că economia politică figura în planul de învătământ încă din 1842 - 1843, elevii fiind chestionaţi şi la această materie la examenele din martie 1843. 
    Astăzi, economistul, dincolo de a fi un bun contabil, un bun statician, cunoscător al legislaţiei fiscale, este în mare măsură un „vizionar”. Nu de puţine ori, în baza spuselor unor economişti o piaţă întreagă îşi construieşte un trand, o ţară este sau nu credibilă financiar. 
    Rolul economistului în circulaţia banilor pe piaţa monetară este unul major, iar rezultatele muncii unui economist se văd de cele mai multe ori în rezultatele financiare ale jucătorilor de pe piaţă. 


SURSA-http://www.ziaruldevrancea.ro/jurnalism-cetatenesc/1588837085-ast%C4%83zi-este-%E2%80%A6ziua-economi%C5%9Ftilor-din-rom%C3%A2nia.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu