BIBLIOTECA JUDETEANA "OVID DENSUSIANU"

HUNEDOARA- DEVA

joi, 14 ianuarie 2016

ISTORIA ZILEI DE 14 IANUARIE

1506 - A fost descoperită într-o podgorie apropiată de bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, grupul statuar grec Laocoon şi fiii săi, cu o înălţime de 2,42 de metri şi executat din marmură albă, aparţinând perioadei elenistice.
1557 - Apare, la Braşov, "Octoihul" în limba slavonă, prima carte tipărită de Diaconul Coresi, care va desfăşura, până la 1583, o bogată activitate de tipărire de cărţi în limba română
1742 - A încetat din viaţă astronomul englez Edmond Halley, cel care a descoperit cometa care îi poartă numele (n. 8 noiembrie 1656)
1825 - S-a născut poetul Dimitrie Bolintineanu (m. 20 august 1872)
1875 - S-a născut medicul Albert Schweitzer, om de cultură francez, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1952 (m. 4 sept. 1965)
1876 - Brevetarea telefonului. La aceasta dată, Alexander Graham Bell şi Elisha Gray au depus o cerere de brevet la Biroul pentru brevete din New York, primul la ora locala 12.00, iar al doilea la ora 14.00. Pe această diferenţă s–au bazat cei ce i–au adjudecat lui Bell invenţia în procesul ce i–a opus multă vreme pe cei doi inventatori.
1894 - S-a născut Ecaterina Teodoroiu, "eroina de la Jiu" căzută în luptele de la Mărăşeşti (m. 23 august 1917)
1898 - A încetat din viaţă scriitorul englez Lewis Carol (Charles Dogson), autorul celebrei povestiri "Alice în ţara minunilor"(n. 27 ianuarie 1832)
1900 - A avut loc premiera operei "Tosca" de Giacomo Puccini la Teatrul Constanzi din Roma, în rolul titular fiind soprana româncă Hariclea Darclee.
1934 - A încetat din viaţă medicul Ioan Cantacuzino, fondatorul şcolii româneşti de microbiologie şi medicină experimentală (n. 25 noiembrie 1863)
1941 - S-a născut Faye Dunaway, actriţă americană
1957 - A încetat din viaţă actorul Humphrey Bogart („Şoimul maltez”, „Casablanca”, „Regina africană”, etc.) (n. 25 decembrie 1899)
1972 - Regina Margareta a II-a a urcat pe tronul Danemarcei.
2006 - A încetat din viaţă actriţa americana Shelley Winters (Shirley Schrift), câştigătoare a două premii Oscar ("Jurnalul Annei Frank", "A Patch of Blue") (n. 18 august 1920)
2008 - A încetat din viaţă Barbu Brezianu, istoric şi critic de artă, poet, traducător român (n. 18 martie 1909)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu