EMINESCU......

 “Pe vremea cand Dumnezeu umbla cu Sf. Petru pe pamant, intr-o noapte ploioasa, au ajuns la marginea unui sat si abia au indraznit sa bata cu toiagul in prima poarta. Caini mari s-au repezit sa-i sfasie, dar numaidecat s-a auzit un glas barbatesc intreband:
– Cine bate?
– Oameni buni!
Atunci omul, potolind cainii, i-a poftit in casa, unde nevasta si copiii abia se trezisera din somn, si a inceput a da porunci, dar cu blandete.
– Mario, ia mai pune cateva vreascuri pe foc. Tudore, da fuga la fantana dupa o ciutura de apa proaspata. Ilenuta, ia vezi de o olita cu lapte proaspat.
Si le-a dat sa se spele si sa se stearga cu stergare albe si i-au ospatat, si i-au dus sa doarma intr-o odaie in care mirosea a gutuie si busuioc…..
A doua zi dimineata iar le-a dat sa se spele, i-a ospatat si le-a pus in traista niste mere cum nu mai vazusera si le-a urat drum bun.
Si cum au iesit din sat, Sf. Petru a inceput sa se roage de Dumnezeu:
– Doamne, fa ceva pentru oamenii astia, ca tare ne-au primit frumos!
– Ce-ai vrea sa fac Sf. Petre, c-ai vazut ca nu erau nevoiasi.
– Doamne, fa ceva ca sa-si vada macar o data sufletul!
– Sa-si vada sufletul spui Sf. Petre?
– Da, Doamne, sa-si poata vedea sufletul, asa cum vedem noi plopul cel de-acolo!
– Bine, Sf. Petre, a raspuns Dumnezeu, privind ganditor la satul din vale.
     Iar dupa o vreme, in neamul acela de oameni s-a nascut Mihai Eminescu”.
  
Geo Bogza