10 lucruri pe care s-ar putea să nu le cunoașteți despre J.R.R. Tolkien
Scriitorul englez J.R.R. Tolkien este cel mai bine cunoscut pentru cărțile sale fantastice Hobbitul și Stăpânul Inelelor. Ecranizarea recentă a acestor lucrări a fost un mare succes care a readus popularizarea lui Tolkien. Este foarte impresionant că peste tot în lume se găsesc mii și mii de fani devotați ale creațiilor sale cu peste 80 de societăți tolkieniene înființate. Totuși, există o mulțime de lucruri pe care chiar și cei mai înfocați fani ai lui John Ronald Reuel Tolkien nu le cunosc.
1. Îi plăceau gesturile teatrale
Fiind un pasionat expert în limba engleză veche și literatura nordică veche, Tolkien a activat în calitate de profesor la Universitatea Oxford din 1925 până 1959. Era o fire energică, inspirată și neobosită care preda între 70 și 136 de cursuri pe an, deși contractul său de muncă prevedea doar 36. Studenții săi erau foarte impresionați de modul în care se desfășurau orele. Deși liniștit și modest în public, Tolkien era departe de stereotipul profesorului Oxfordian – rezervat și greu de digerat. El a mers la o petrecere îmbrăcat ca un urs polar, a urmărit un vecin în timp ce era deghizat ca un războinic anglo-saxon înarmat cu un topor iar uneori, se răsplătea cu dinții săi falși la prăvăliile locale. Un student de-al său l-a caracterizat în felul următor: ”Era genul de om care putea transforma o sală de curs într-o festivitate”.
2. Considera că mulți dintre fanii lui erau ”nebuni” Tolkien se vedea savant și filolog iar scriitor doar pe plan secundar. Hobbitul și Stăpânul Inelelor au reprezentat o încercare a lui de a construi o lume mirifică, un mit. Nu era nicidecum conștient de succesul amețitor al cărților, era foarte surprins. De fapt, a petrecut ani întregi când respingea și critica adaptarea operei sale, care după părerea lui nu a reușit să transmită scopul nobil în toată splendoare complexității epice ai acesteia. De asemenea, era extrem de sceptic cu privire la majoritatea fanilor cărții Stăpânul Inelelor, pe care-i credea incapabili de a aprecia adevărata-i valoare.
3. Își iubea cu adevărat meseria
Pentru Tolkien, scrisul era pur și simplu un hobby. Lucrările pe care le considera cele mai importante au fost lucrările lui științifice inclusiv eseul Beowulf: Monștrii și Criticii, traducerea lucrării folclorice engleze al sec. XIV Sir Gawain și Cavalerul Verde și unVocabular de Limbă Engleză Veche.
4. A fost un romantic incurabil
La vârsta de 16 ani s-a îndrăgostit de o domnișoara cu trei ani mai mare, pe nume Edith Bratt. Tutorele său, un preot catolic, a fost îngrozit de faptul că tânărul John era interesat de o domnișoară de confesiune protestantă și i-a ordonat să nu o mai contacteze până când nu-și va atinge majoratul (21 de ani). Tolkien a intrat în ascultarea tutorelui său, inima tânjindu-i după Edith până în cea de-a 21 aniversare. Chiar de ziua sa de naștere s-a întâlnit cu ea lângă o cale ferată. Edith a rupt logodna cu un alt bărbat și s-a convertit la catolicism. Cei doi s-au căsătorit și au rămas împreună pentru tot restul vieții. La instrucțiunile lui Tolkien, piatra funerară comună a celor doi soți poartă inscripția Beren șiLuthien, un cuplu de îndrăgostiți despărțiți de multe încercări ale sorții dar destinați unul celuilalt – personaje create de Tolkien întâlnite în The Silmarillion și menționate în Stăpânul Inelelor.
5. Relația sa cu C.S. Lewis nu a fost atât de senină
Colegul său, profesor la Oxford C.S. Lewis (autorul Cronicile din Narnia) este adesea identificat ca cel mai bun prieten și cel mai apropiat confident a lui Tolkien. Adevărul este că cei doi au avut o relație mai tulburată. La început, au fost prieteni apropiați și anume Tolkien l-a convins pe Lewis să se întoarcă la creștinism. Însă viața personală scandaloasă (asocierea cu o americană divorțată), precum și inclinațiile percepute de Tolkien drept anti-catolice a lui Lewis din acea perioadă au pus distanță între cei doi prieteni. Deși relația de prietenie dintre cei doi profesori s-a răcit, Tolkien a regretat aceasta. După moartea lui C.S. Lewis, într-o scrisoare fiicei sale Tolkien a scris: ”Până acum am simțit … că sunt asemenea unui copac bătrân care își pierde toate frunzele pe rând – una câte una, iar acest eveniment se simte ca o lovitură de topor chiar lângă rădăcini”.
6. Era pasionat de cluburi
Ei bine, genul de cluburi extra-curriculare. Oriunde mergea, se implica în organizarea și formarea cluburilor literare și științifice. De exemplu, pe când era profesor la Universitatea din Leeds a format clubul Viking, iar stabilit la Oxford a înființat Inklings – un grup de discuții literare.
7. Scenele de luptă au fost inspirate din propria experiență
Tolkien a fost un veteran al primului război mondial și a servit ca al doilea locotenent în al 11-lea Batalion al Forței Britanice de Expediționari în Franța. A fost prezent la unele din cele mai sângeroase bătălii, cum ar fi cea de pe Somme. Drumul lui Frodo și Sam către Mordorși-ar fi putut avea originea în timpurile petrecute în tranșee, în care a contractat febră cronică de la o infestație de păduchi, din cauza căreia a fost forțat să se întoarcă acasă. Războiul i-a luat cei mai apropiați prieteni, doar unul a supraviețuind. Tema conștientizării acestei tragedii se întâlnește frecvent în cărțile sale.
8. Inventa limbi din plăcere
Filolog de meserie, Tolkien își antrena geniul prin inventarea unor limbi noi, cum ar fi limbile elfilor Quenya și Sindarin, pe care le-a folosit extensiv în operele sale. A scris cântece și poezii în limbile sale fictive. De asemenea, a lucrat foarte mult pentru a reconstrui și a scrie în limba velșă medievală, iar poemul său “BagmÄ” BlomÄ (în traducere Floare de copaci), ar putea fi prima lucrare originală scrisă în limba gotică din ultimul mileniu.
9. A fost publicat la fel de frecvent post-mortem ca și atunci când era în viață
Majoritatea scriitorilor sunt publicați în timpul vieții lor, dar nu și Tolkien. Jurnalele de-ale sale cu notițe aleatorii împreună cu manuscrise care nu au fost publicate au fost editate, revizuite, elaborate, redactate și publicate în zeci de volume după moartea sa. Cele mai multe dintre ele au fost prezentate de fiul său Christopher. Cea mai bine cunoscută publicare post-mortem a lui Tolkien este Silmarillion. Printre alte lucrări se numără Istoria Pământului de Mijloc, Povestiri neterminate, Copiii lui Hurin și Legenda lui Sigurd și Gudrun.
10. A fost impotriva nazismului
Doctrina lui Tolkien a limbii, culturii și istoriei vechi: nordice și germanice, a devenit foarte populară în rândul elitei naziste care era obsedată de recreare civilizației germanice vechi. Tolkien însă, era absolut dezgustat de Hitler și partidul nazist și nici nu a făcut un secret din acest lucru. După ce un editorial german în conformitate cu legislația nazistă ia cerut un document atestator că era de origine ”arian”, pentru a traduce și tipări Hobbitul în germană, Tolkien a considerat interzicerea traducerii. În schimb, el a scris o scrisoare în care afirma, printre altele, regretul că nu avea strămoși evrei. De asemenea, într-o scrisoare către fiul său își evidenția sentimentele sale: ”În acest război, ranchiuna pe care o port în suflet, m-ar face un soldat mai bun acum la 49 de ani, decât am fost cândva la 22. Ranchiuna împotriva acestui pitic rumen și ignorant Adolf Hitler… care distruge, otrăvește, distorsionează și condamnă la blestem etern acel spirit nordic nobil, acea contribuție supremă a Europei pe care am iubit-o și am încercat să o prezint în adevărată ei lumină”
Scriitorul englez J.R.R. Tolkien este cel mai bine cunoscut pentru cărțile sale fantastice Hobbitul și Stăpânul Inelelor. Ecranizarea recentă a acestor lucrări a fost un mare succes care a readus popularizarea lui Tolkien. Este foarte impresionant că peste tot în lume se găsesc mii și mii de fani devotați ale creațiilor sale cu peste 80 de societăți tolkieniene înființate. Totuși, există o mulțime de lucruri pe care chiar și cei mai înfocați fani ai lui John Ronald Reuel Tolkien nu le cunosc.
Fiind un pasionat expert în limba engleză veche și literatura nordică veche, Tolkien a activat în calitate de profesor la Universitatea Oxford din 1925 până 1959. Era o fire energică, inspirată și neobosită care preda între 70 și 136 de cursuri pe an, deși contractul său de muncă prevedea doar 36. Studenții săi erau foarte impresionați de modul în care se desfășurau orele. Deși liniștit și modest în public, Tolkien era departe de stereotipul profesorului Oxfordian – rezervat și greu de digerat. El a mers la o petrecere îmbrăcat ca un urs polar, a urmărit un vecin în timp ce era deghizat ca un războinic anglo-saxon înarmat cu un topor iar uneori, se răsplătea cu dinții săi falși la prăvăliile locale. Un student de-al său l-a caracterizat în felul următor: ”Era genul de om care putea transforma o sală de curs într-o festivitate”.
Pentru Tolkien, scrisul era pur și simplu un hobby. Lucrările pe care le considera cele mai importante au fost lucrările lui științifice inclusiv eseul Beowulf: Monștrii și Criticii, traducerea lucrării folclorice engleze al sec. XIV Sir Gawain și Cavalerul Verde și unVocabular de Limbă Engleză Veche.
La vârsta de 16 ani s-a îndrăgostit de o domnișoara cu trei ani mai mare, pe nume Edith Bratt. Tutorele său, un preot catolic, a fost îngrozit de faptul că tânărul John era interesat de o domnișoară de confesiune protestantă și i-a ordonat să nu o mai contacteze până când nu-și va atinge majoratul (21 de ani). Tolkien a intrat în ascultarea tutorelui său, inima tânjindu-i după Edith până în cea de-a 21 aniversare. Chiar de ziua sa de naștere s-a întâlnit cu ea lângă o cale ferată. Edith a rupt logodna cu un alt bărbat și s-a convertit la catolicism. Cei doi s-au căsătorit și au rămas împreună pentru tot restul vieții. La instrucțiunile lui Tolkien, piatra funerară comună a celor doi soți poartă inscripția Beren șiLuthien, un cuplu de îndrăgostiți despărțiți de multe încercări ale sorții dar destinați unul celuilalt – personaje create de Tolkien întâlnite în The Silmarillion și menționate în Stăpânul Inelelor.
Colegul său, profesor la Oxford C.S. Lewis (autorul Cronicile din Narnia) este adesea identificat ca cel mai bun prieten și cel mai apropiat confident a lui Tolkien. Adevărul este că cei doi au avut o relație mai tulburată. La început, au fost prieteni apropiați și anume Tolkien l-a convins pe Lewis să se întoarcă la creștinism. Însă viața personală scandaloasă (asocierea cu o americană divorțată), precum și inclinațiile percepute de Tolkien drept anti-catolice a lui Lewis din acea perioadă au pus distanță între cei doi prieteni. Deși relația de prietenie dintre cei doi profesori s-a răcit, Tolkien a regretat aceasta. După moartea lui C.S. Lewis, într-o scrisoare fiicei sale Tolkien a scris: ”Până acum am simțit … că sunt asemenea unui copac bătrân care își pierde toate frunzele pe rând – una câte una, iar acest eveniment se simte ca o lovitură de topor chiar lângă rădăcini”.
Tolkien a fost un veteran al primului război mondial și a servit ca al doilea locotenent în al 11-lea Batalion al Forței Britanice de Expediționari în Franța. A fost prezent la unele din cele mai sângeroase bătălii, cum ar fi cea de pe Somme. Drumul lui Frodo și Sam către Mordorși-ar fi putut avea originea în timpurile petrecute în tranșee, în care a contractat febră cronică de la o infestație de păduchi, din cauza căreia a fost forțat să se întoarcă acasă. Războiul i-a luat cei mai apropiați prieteni, doar unul a supraviețuind. Tema conștientizării acestei tragedii se întâlnește frecvent în cărțile sale.
Filolog de meserie, Tolkien își antrena geniul prin inventarea unor limbi noi, cum ar fi limbile elfilor Quenya și Sindarin, pe care le-a folosit extensiv în operele sale. A scris cântece și poezii în limbile sale fictive. De asemenea, a lucrat foarte mult pentru a reconstrui și a scrie în limba velșă medievală, iar poemul său “BagmÄ” BlomÄ (în traducere Floare de copaci), ar putea fi prima lucrare originală scrisă în limba gotică din ultimul mileniu.
Majoritatea scriitorilor sunt publicați în timpul vieții lor, dar nu și Tolkien. Jurnalele de-ale sale cu notițe aleatorii împreună cu manuscrise care nu au fost publicate au fost editate, revizuite, elaborate, redactate și publicate în zeci de volume după moartea sa. Cele mai multe dintre ele au fost prezentate de fiul său Christopher. Cea mai bine cunoscută publicare post-mortem a lui Tolkien este Silmarillion. Printre alte lucrări se numără Istoria Pământului de Mijloc, Povestiri neterminate, Copiii lui Hurin și Legenda lui Sigurd și Gudrun.
Doctrina lui Tolkien a limbii, culturii și istoriei vechi: nordice și germanice, a devenit foarte populară în rândul elitei naziste care era obsedată de recreare civilizației germanice vechi. Tolkien însă, era absolut dezgustat de Hitler și partidul nazist și nici nu a făcut un secret din acest lucru. După ce un editorial german în conformitate cu legislația nazistă ia cerut un document atestator că era de origine ”arian”, pentru a traduce și tipări Hobbitul în germană, Tolkien a considerat interzicerea traducerii. În schimb, el a scris o scrisoare în care afirma, printre altele, regretul că nu avea strămoși evrei. De asemenea, într-o scrisoare către fiul său își evidenția sentimentele sale: ”În acest război, ranchiuna pe care o port în suflet, m-ar face un soldat mai bun acum la 49 de ani, decât am fost cândva la 22. Ranchiuna împotriva acestui pitic rumen și ignorant Adolf Hitler… care distruge, otrăvește, distorsionează și condamnă la blestem etern acel spirit nordic nobil, acea contribuție supremă a Europei pe care am iubit-o și am încercat să o prezint în adevărată ei lumină”
sursa-https://kroozer.net/10-lucruri-pe-care-s-ar-putea-sa-nu-le-cunoasteti-despre-j-r-r-tolkien/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu