BIBLIOTECA JUDETEANA "OVID DENSUSIANU"

HUNEDOARA- DEVA

joi, 17 mai 2018

INALTAREA DOMNULUI

Ortodocsii sarbatoresc astazi, Inaltarea Domnului, cunoscuta si ca Ispasul, ultima zi in care se pot inrosi oua pana la Pastele viitor, in care se taie mieii, iar in unele zone oamenii se "bat" cu leustean, ca sa fie feriti de rele si de boli.
In toate bisericile se fac slujbe de pomenire a eroilor, asa cum se intampla de 96 de ani, de cand la Inaltarea Domnului se sarbatoreste si Ziua Eroilor.
Incepand din secolul al IV-lea, Inaltarea este celebrata atat in Rasarit, cat si in Apus la 40 de zile dupa Paste, intotdeauna intr-o zi de joi. Inainte de fixarea acestei zile, evenimentul era praznuit de Rusalii.
Oamenii se saluta in aceasta zi cu formulele "Hristos s-a Inaltat!" si "Adevarat s-a Inaltat!".
Timp de patruzeci de zile de la Inviere, Iisus Hristos s-a aratat ucenicilor sai si prin multe semne doveditoare i-a incredintat ca el este Mantuitorul inviat.
La sfarsitul celor 40 de zile, Mantuitorul s-a aratat pentru ultima data ucenicilor sai, le-a fagaduit trimiterea Duhului Sfant si, mergand in afara Ierusalimului, s-a inaltat la cer sub privirile lor.
Potrivit traditiei, locul de pe care Mantuitorul Hristos s-a inaltat la cer este situat la Ierusalim, pe Muntele Maslinilor.
Micuta capela rotunda de acolo pastreaza inca o piatra imprimata cu urma piciorului lui Hristos
Capela Inaltarii Domnului este un loc de inchinaciune, atat pentru crestini, cat si pentru musulmani.De sarbatoarea Inaltarii Domnului este si Ziua Eroilor, in toate catedralele, bisericile, manastirile, cimitirele, la troitele si monumentele inchinate acestora fiind facute praznice de pomenire.
Clopotele bisericilor vor fi trase la ora 12.00, in semn de recunostinta fata de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinta si tara.
Pomenirea eroilor la sarbatoarea Inaltarii Domnului a fost hotarata de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane in 1920. Aceasta decizie a fost consfintita prin alte doua hotarari sinodale din anii 1999 si 2001 prin care aceasta zi a fost proclamata ca sarbatoare nationala bisericeasca.
Din 2003, ziua Inaltarii Domnului a fost stabilita prin lege si sarbatoare nationala a poporului roman.
In popor, sarbatoarea Inaltarii Domnului se mai numeste si Ispas, dupa numele ciobanului care a stat ascuns dupa pietre, a urmarit uimit si apoi a povestit inaltarea domnului.
De Ispas, in unele zone, oamenii isi pun la brau frunze de nuc, pentru ca se crede ca si Iisus a avut cand s-a inaltat la ceruri si se bat cu leustean, ca sa fie feriti de rele si de boli.
In aceasta zi se sfintesc plantele de leac, leusteanul, paltinul si alunul. Tot in traditia populara se spune ca cine moare de Ispas nu mai trece prin Judecata de Apoi, ci ajunge direct in Rai.
La Inaltarea Domnului sunt, in unele zone, Mosii de Ispas, cand se fac pomeniri pentru morti, mormintele sunt impodobite cu crengi de paltin, iar oamenii isi pun la ferestre frunze de leustean. Se fac pomeni pentru morti, impartindu-se mai ales paine calda, branza, ceapa verde si rachiu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu