BIBLIOTECA JUDETEANA "OVID DENSUSIANU"

HUNEDOARA- DEVA

miercuri, 9 mai 2018

LUCIAN BLAGA 123 ANI DE LA NASTEREA SA


Lucian Blaga (n. 9 mai 1895, Lancrăm- d. 6 mai 1961, Cluj) - personalitate impunătoare a culturii interbelice: filosof, scriitor, profesor universitar -a marcat perioada respectivă prin elemente de originalitate compatibile cu înscrierea în universalitate. 
S-a născut la 9 mai 1895 în comuna Lancrăm, lângă Alba Iulia, într-o familie de preoţi. Copilăria i-a stat, după cum mărturiseşte el însuşi, “sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului”, viitorul poet – care se va autodefini mai târziu “mut ca o lebădă” – fiind incapabil să vorbeasca până la vârsta de patru ani.


A urmat cursurile Facultății de Teologie din Sibiu și Oradea în perioada 1914–1916, pe care le-a finalizat cu licență în 1917. A studiat filosofia și biologia la Universitatea din Viena între anii 1916 și 1920, obținând titlul de doctor în filosofie. Aici a cunoscut-o pe Cornelia Brediceanu, cea care îi va deveni soție. A revenit în țară în ajunul Marii Uniri. În anul 1916, în timpul verii, Blaga vizitează Viena, unde descoperă Expresionismul.
În anul 1926 a intrat în diplomație, ocupând succesiv posturi de atașat cultural la legațiile României din Varșovia, Praga, Lisabona, Berna și Viena. A fost atașat și consilier de presă la Varșovia, Praga și Berna (1926–1936), subsecretar de stat la Ministerul de Externe (1936–1938) și ministru plenipotențiar al României în Portugalia (1938–1939).

Din 1937 Lucian Blaga a fost, împreună cu fratele său, membru în asociația „Prietenii Legiunii”, iar în 1940 a fost încadrat în Mișcarea Legionară la Sibiu. Drama sa istorică „Avram Iancu” (1934) a fost dedicatã lui Corneliu Codreanu.
Din 1948, fiind îndepărtat de la catedră, a lucrat în cadrul filialei din Cluj a Academiei Române ca bibliograf. Devine cercetător la Institutul de Istorie și Filosofie (1949–1951). Apoi bibliotecar-șef (1951–1954) și director-adjunct (1954–1959) la filiala clujeană a Bibliotecii Academiei. Nu îi mai sunt publicate volumele și preferă să se ocupe de traduceri. În această perioadă a finalizat traducerea piesei Faust de Goethe,
A decedat la 6 mai 1961, în Cluj. Lucian Blaga a fost înmormântat în ziua sa de naștere, 9 mai, în cimitirul din Lancrăm.

SURSA-WIKIPEDIA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu