BIBLIOTECA JUDETEANA "OVID DENSUSIANU"

HUNEDOARA- DEVA

sâmbătă, 24 august 2013

REGELE FERDINAND I -148 DE ANI DE LA NASTERE

      Majestatea Sa Ferdinand I, rege al României, principe al României, principe de Hohenzollern-Sigmaringen(nume de naștere Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, n. 12/24 august 1865,Sigmaringen - d. 20 iulie 1927SinaiaCastelul Peleș), a fost rege al României din 10 octombrie 1914 până la moartea sa. Din 1890 a fost membru de onoare al Academiei Române, iar între 1914 și 1927 a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții.
     Dotat cu o inteligență superioară și o cultură vastă, Ferdinand era o persoană introvertită, nepotrivită pentru poziția publică de prim-plan pe care o presupunea rolul de monarh. Ajuns rege în 1914, când a debutat


Primul Război Mondial, Ferdinand a fost în curând pus în situația grea de a alege între interesele țării sale de adopție, România, și identitatea sa germană, care se aflau în conflict ireductibil.
     După o perioadă de neutralitate, în 1916 România a ales să intre în război pentru realizarea dezideratelor sale naționale. În timpul retragerii guvernului la Iași, când situația militară era disperată, familia regală a avut un rol esențial în păstrarea moralului. Pentru a contracara influența agitatorilor sovietici, regele a promis țăranilor care luptau înfăptuirea reformei agrare, care s-a realizat după război.
   Pentru că nu și-a pus semnătura pe tratatul separat de pace cu Puterile centrale din 1918, România a putut intra din nou în război cu câteva săptămâni înainte de sfârșitul acestuia. Odată recunoscută Marea Unire din 1918, Ferdinand și Maria s-au încoronat regi pe 15 octombrie 1922, la Alba Iulia.
     În următorii ani, România și-a dat o nouă constituție democratică (1923) și a săvârșit reforma administrativă (1925).
      In 20 iulie 1927, regele Ferdinand I Intregitorul sau Lealul, cum i s-a mai spus, se stinge din viata in castelul Pelisor,  la 62 de ani, in urma unei suferinte indelungate pricinuita de un cancer la colon.


SURSA -WIKIPEDIA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu