A promovat în „Convorbiri literare” pe marii clasici ai literaturii române. A fost primul mare critic literar, creator de şcoală şi arbitru director în cultura românească.
În activitatea politică, Titu Maiorescu s-a remarcat în funcţia ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice. Din poziţia de prim-ministru şi ministru de Externe, a negociat Pacea de la Bucureşti, în urma celui de-Al Doilea Război Balcanic, prin care România a primit sudul Dobrogei.
ACTIVITATE POLITICA
Preşedintele Partidului Conservator 14 mai 1913 - 28 februarie 1914
Deputat 1871 - 1895
Senator 1895 - 1914
Ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice 7 aprilie 1874 - 30 ianuarie 1876
23 martie 1889 - 26 martie 1889
16 noiembrie 1889 - 15 februarie 1891
Ministrul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor 23 martie 1888 - 4 iunie 1888
Ministrul Lucrărilor Publice 16 noiembrie 1889 - 15 februarie 1891
Ministrul Justiţiei 7 iulie 1900 - 13 februarie 1901
Ministrul de Externe 29 decembrie 1910 - 31 decembrie 1913
Preşedintele Consiliului de Miniştri 28 martie 1912 - 31 decembrie 1913
OPERE SELECTIVE
O cercetare critică asupra poeziei române 1867
În contra direcţiei de astăzi în cultura română, 1868
Direcţia nouă în poezia şi proza română, 1872
Precedente constituţionale şi partide politice, 1873
Beţia de cuvinte, 1873
Comediile d-lui Caragiale, 1885
Eminescu şi poeziile sale, 1889
În chestia poeziei populare (răspuns la discursul de recepţiune al d-lui Duiliu Zamfirescu rostit la Academia Română la 16 mai 1909)
În contra direcţiei de astăzi în cultura română, 1868
Direcţia nouă în poezia şi proza română, 1872
Precedente constituţionale şi partide politice, 1873
Beţia de cuvinte, 1873
Comediile d-lui Caragiale, 1885
Eminescu şi poeziile sale, 1889
În chestia poeziei populare (răspuns la discursul de recepţiune al d-lui Duiliu Zamfirescu rostit la Academia Română la 16 mai 1909)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu