Alexandru Ioan Cuza este unul dintre cei mai importanți domnitori români desăvârșind unirea Țării Românești și a Moldovei și punând bazele României moderne prin reformele profunde puse în aplicare de acesta.
Alexandru Ioan Cuza s-a născut în Bârlad, la 20 martie 1820, tatăl sau fiind boierul Ioan Cuza. Mama lui, Soltana, provenea dintr-o familie fanariotă.
Cuza a facut școala în străinătate și la întoarcere avansează până la gradul de colonel în armata moldovenească.
În timpul "Primăverii Popoarelor", Cuza s-a implicat activ în mișcarea revoluționară moldovenească. A fost alături de Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Alecu Russo și Costache Negri când a fost redactat, în august 1848, programul "Dorințele partidei naționale din Moldova", în Cernăuți.
Se cerea, în afară de împroprietărirea țăranilor și crearea unui sistem de învățământ obligatoriu și unirea între Moldova și Țara Românească
. Pentru rolul pe care l-a avut a fost arestat și dus la Viena, însă a fost eliberat.
Dupa revenirea în Moldova, sub domnia lui Grigore Ghica, ocupă postul de ministru de Război. Acesta continuă să susțină cauza unirii celor doua țări românești .
Șansa îndeplinirii acestui obiectiv a venit după sfârșitul războiului Crimeei, la Congresul de Pace de la Paris din 1856 când Marile Puteri doreau crearea unui stat-tampon între Imperiul Țarist și Otoman, pentru a stabiliza zona. În acest sens, sunt organizate divanurile ad-hoc, cu rol consultativ, în Moldova și Valahia, prin care majoritatea populației a cerut unirea celor două țări.
Unirea din 1859
Marile Puteri au hotărât ca unirea să fie, totuși, una superficială permițând existența doar a unor instituții în comun. Profitând de greșeala textului care stipula condițiile de alegere a domnitorului, Alexandru Ioan Cuza, din partea Partidei Naționale, își depune candidatura in ambele țări.
Pe 5 ianuarie este ales domnul Moldovei și pe 24 ianuarie al Țării Românești. Puse in fata faptului implinit, Marile Puteri accepta alegerea lui Alexandru Ioan Cuza.
Domnia
S-a creat armata națională prin contopirea forțelor militare ale celor două principate și Statul Major General al acesteia este înființat in 1859. Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași numită în cinstea domnitorului, a fost terminată in 1860 și este prima institutie de invatamant superior din tara. In ciuda acestor reusite, Cuza a intampinat o rezistenta acerba din partea boierilor, burgheziei, dar si din partea Bisericii in aplicarea altor masuri mult mai vitale.
In afara acestui lucru, trebuia sa jongleze intre cele doua capitale, Iasi si Bucuresti, si, desigur, intre cele doua parlamente si guverne. In cele din urma, reuseste sa fixeze capitala la Bucuresti in 1862, dar si sa creeze un singur parlament si un singur guvern.
Alexandru Ioan Cuza l-a avut alaturi pe Mihail Kogalniceanu, care, in functia de prim-ministru intre 1863 si 1865, i-a permis domnitorului sa puna in aplicare reformele foarte necesare.
In 1863, are loc secularizarea averilor manastiresti. Aproximativ un sfert din intreaga suprafata a tarii apartinea Bisericii si a fost confiscata de domnitor, pentru a servi reformei agrare din 1864. Prin aceasta din urma au fost improprietarite 400.000 de familii si s-au desfiintat cu totul oranduirile feudale. Tot in 1864 a fost terminata Universitatea din Bucuresti, a doua din tara.
Se pun bazele unui cod civil si a Codului Penal, se instituie invatamantul obligatoriu de patru clase si incep sa se aplice impozite pentru infrastructura.
Reformele lui Alexandru Ioan Cuza au schimbat din temelii societatea romaneasca, domnitorul dorind o apropiere cat mai rapida de nivelul de dezvoltare al tarilor occidentale, insa, impotriva domniei lui Cuza incep sa se coalizeze liberalii radicali si conservatorii, ce erau nemultumiti de actiunile domnului roman.
In 1866, "monstruoasa coalitie", cum a fost denumita, formata in special din marii latifundiari si oameni de afaceri, avand si sprijinul unei parti a armatei, il obliga pe Cuza sa abdice pe 23 februarie. Acesta paraseste Bucurestiul doua zile mai tarziu, in locul sau venind o locotenenta domneasca formata din Lascar Catargiu, Nicolae Golescu si colonelul Nicolae Haralambie.
Ultimii ani
Alexandru Ioan Cuza si-a trait restul vietii in exil in diverse orase europene. Permanent i s-a aratat ca este sprijinit din tara, existand petitii care cereau revenirea lui si el insusi primeste audiente ale studentilor romani. Printre acestia s-a aflat, la un moment dat, si Mihai Eminescu. Mai mult, Cuza este ales deputat, in lipsa, in Mehedinti si Turnu Severin, dar el nu a putut accepta aceasta functie. Inca din 1867 ii scrisese lui Carol I pentru a reveni in tara, dar acesta il refuzase categoric.
Alexandru Ioan Cuza a murit pe 3 mai in 1873 din cauza unui anevrism in hotelul Europa din orasul german Heidelberg, cu doar cativa ani inainte ca Romania sa isi castige independenta. Cand trupul sau a fost adus in tara cu trenul, mii de oameni au asteptat in dreptul liniei ferate pentru a-si prezenta pentru ultima oara recunostinta pentru faptele sale.
A fost inmormantat la Ruginoasa, unde Mihail Kogalniceanu l-a elogiat pe Cuza, in lacrimile multimii. In prezent, ramasitele domnitorului se afla la Biserica Trei Ierarhi din Iasi, fiind mutate aici dupa al Doilea Razboi Mondial.
SURSA-http://www.ziare.com/…/ sa-ne-amintim-alexandru-ioa n-cuza-10…

SURSA-http://www.ziare.com/…/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu