EMINESCU......

“Pe vremea când Dumnezeu umbla cu Sf. Petru pe pământ, într-o noapte ploioasă, au ajuns la marginea unui sat și abia au îndrăznit să bată cu toiagul în prima poartă. Câini mari s-au repezit să-i sfâșie, dar numaidecât s-a auzit un glas bărbătesc întrebând:
– Cine bate?
– Oameni buni!
Atunci omul, potolind câinii, i-a poftit în casă, unde nevasta și copiii abia se treziseră din somn, și a inceput a da porunci, dar cu blândețe.
– Mario, ia mai pune cateva vreascuri pe foc. Tudore, dă fuga la fântână după o ciutură de apă proaspătă. Ilenuta, ia vezi de o oliță cu lapte proaspăt.
Și le-a dat să se spele și să se șteargă cu ștergare albe și i-au ospătat, și i-au dus să doarmă într-o odaie în care mirosea a gutuie și busuioc…..
A doua zi dimineață iar le-a dat să se spele, i-a ospătat și le-a pus în traistă niște mere cum nu mai văzuseră și le-a urat drum bun.
Și cum au ieșit din sat, Sf. Petru a început să se roage de Dumnezeu:
– Doamne, fă ceva pentru oamenii ăștia, că tare ne-au primit frumos!
– Ce-ai vrea să fac Sf. Petre, c-ai vazut că nu erau nevoiași.
– Doamne, fă ceva ca să-și vadă măcar o dată sufletul!
– Să-și vadă sufletul spui Sf. Petre?
– Da, Doamne, să-și poată vedea sufletul, așa cum vedem noi plopul cel de-acolo!
– Bine, Sf. Petre, a răspuns Dumnezeu, privind gânditor la satul din vale.
Iar după o vreme, în neamul acela de oameni s-a născut Mihai Eminescu”.

Geo Bogza