Iulia Haşdeu a fost copilul genial al culturii române.
Fiica lui Bogdan Petriceicu Haşdeu vorbea limba franceză la vârsta de 2 ani. La 4 ani începuse să scrie, iar la vârsta de 7 ani crea nuvele. A avut parte de un destin tragic, fiind răpusă de o boală necruţătoare la numai 18 ani.
Un copil genial cu o soartă tragică şi un fenomen inexplicabil unic în cultura românească. Aşa a rămas în istorie, Iulia Haşdeu, unica fiică a lui Bogdan Petriceicu Haşdeu. Copilul fenomen al culturii române a trăit doar 18 ani şi a studiat până la vârsta majoratului cât alţii nu au reuşit într-o viaţă. Iulia Hasdeu s-a născut pe 14 noiembrie 1869, la Bucureşti. Primele semne ale genialităţii Iuliei au apărut la vârsta de doi ani. La vârsta la care copiii obişnuiţi abia învăţau cuvintele în limba maternă, geniala Iulia Hasdeu începuse deja să citească. La doi ani învăţa limba franceză, iar la patru ani deja desluşise tainele scrisului. La cinci ani crea nuvele, iar la şapte ani scria naraţiuni precum „Mihai Vodă Viteazul“ sau poeme precum „Domnia lui Ţepeş Vodă“, „Oaselor lui Ţepeş Vodă“.
Sclipirile de geniu ale Iuliei au uimit nu doar familia, ci şi apropiaţii care treceau pragul casei Haşdeu, mulţi dintre ei oameni de cultură cunoscuţi. Se spune că Alexandru Macedonski, venit în vizită, a rămas uimit de inteligenţa copilei. Poetul ar fi întrebat-o pe fetiţă dacă ştie o poezie, iar Iulia nu i-ar fi răspuns, ci i-ar fi întors întrebarea: „Dar tu?“. Macedonski i-a recitat o poezie pe care fetiţa a ascultat-o cu atenţie şi i-a recitat-o cuvânt cu cuvânt, câteva minute mai târziu. A scris o piesă de teatru la 11 ani La 11 ani a scris deja o piesă de teatru, tragedie în trei acte numită „Dama de circ“. Când părinţii şi învăţătorii şi-au dat seama că au în faţă un copil genial, pentru Iulia s-a făcut o excepţie, care nu se mai făcuse până atunci în învăţământul românesc: a susţinut examenele de absolvire ale ciclului primar la 8 ani. În 1877 a dat examenul cumulat pentru clasele I-IV, la Şcoala Primară de băieţi nr. 2 şi pe 27 septembrie 1877 a primit un „atestat de clasele primare de băieţi“. Se spune despre Iulia Haşdeu că avea o necesitate vitală de cunoaştere. „Necesitatea fizică firească în acest admirabil organism de a studia, pricepe şi stăpâni cât mai mult din cunoştinţele spiritului uman o silea să iasă din micile ocupaţii ale claselor gimnaziale“, scria Ionescu Gion în „Portrete istorice“ despre copilul genial al culturii române. La 16 ani a fost admisă la Sorbona Genialitatea fiicei lui Haşdeu a continuat să se manifeste şi la vârsta adolescenţei. Iulia s-a înscris în anul şcolar 1877-1878 în clasa I la Liceul „Sf. Sava“. A absolvit gimnaziul în vara anului 1881 cu rezultate strălucite: numai medii de 9 şi 10. Pasionată de muzică şi cu o voce extraordinară, a terminat Conservatorul, la secţia de canto şi pian. „A scrie, a cugeta, a descoperi singură noi orizonturi era pentru Iulia Hasdeu petrecerea cea mai frunte“, mai spune Ionescu Gion. La numai 16 ani, în 1886, Iulia Haşdeu a devenit prima româncă înscrisă la Universitatea Sorbona. Urma să susţină licenţa în Filosofie la Facultatea de Litere din cadrul prestigioasei universităţi. Se spune că, la Paris, copila de 16 ani a reuşit să uimească toţi profesorii. Studia intens, lua lecţii de pictură şi lecţii de canto de la profesori celebri ai vremii. Sănătoasă, puternică, veselă şi glumeaţă, aşa o descrie Ionescu Gion pe Iulia, la vârsta de 17 ani, când uimea mediul universitar de la Sorbona. „Lampa ei şi vara, şi iarna se stingea cu miezul nopţii pentru a se reaprinde după cinci sau chiar mai puţine ceasuri de odihnă. A trăi era pentru ea a scrie, citi şi cugeta. Iulia Hasdeu străbătea fără încetare întreg universul ştiinţei”, scrie Ionescu Gion în „Portrete istorice“. Primele semne de boală În 1887, pe vremea când Iulia Haşdeu se afla la Sorbona, au apărut primele semne ale tuberculozei. Tânăra, preocupată prea mult de studiu şi prea puţin de starea sănătăţii, a ignorat primele semne ale bolii. „Cât despre renunţarea la continuare studiilor mele şi reîntoarcerea în ţară înainte de a fi cel puţin licenţiată nici nu mă gândesc. Nu o voi face, chiar dacă ar trebui să mor şi nicio putere omenească nu mă va obliga. Nu am muncit toată copilăria şi tinereţea pentru a mă opri chiar când sunt aproape de a ajunge în port. Sunt încă vie şi nu voi renunţa la această muncă atâta timp cât îmi ca rămâne o picătură de sânge în vene şi un suflu de viaţă în piept“, îi scria Iulia, de la Paris, tatălui ei. În vara anului 1887, în vizită la Curtea de Argeş, Iulia era o tânără care părea să aibă tot viitorul înainte. „Era rumenă, frumoasă, veselă, zveltă în talia-i subţire şi mlădioasă, cu ochii umezi de zglobie fericire, prietenoasă şi glumeaţă fără urmă de cochetări, înflăcărându-se în orice discuţie în care idealul şi arta erau în joc. Cine ar fi crezut că în pieptul ei zăcea răul care nu iartă“, scrie Ionescu Gion.
Un copil genial cu o soartă tragică şi un fenomen inexplicabil unic în cultura românească. Aşa a rămas în istorie, Iulia Haşdeu, unica fiică a lui Bogdan Petriceicu Haşdeu. Copilul fenomen al culturii române a trăit doar 18 ani şi a studiat până la vârsta majoratului cât alţii nu au reuşit într-o viaţă. Iulia Hasdeu s-a născut pe 14 noiembrie 1869, la Bucureşti. Primele semne ale genialităţii Iuliei au apărut la vârsta de doi ani. La vârsta la care copiii obişnuiţi abia învăţau cuvintele în limba maternă, geniala Iulia Hasdeu începuse deja să citească. La doi ani învăţa limba franceză, iar la patru ani deja desluşise tainele scrisului. La cinci ani crea nuvele, iar la şapte ani scria naraţiuni precum „Mihai Vodă Viteazul“ sau poeme precum „Domnia lui Ţepeş Vodă“, „Oaselor lui Ţepeş Vodă“.
Sclipirile de geniu ale Iuliei au uimit nu doar familia, ci şi apropiaţii care treceau pragul casei Haşdeu, mulţi dintre ei oameni de cultură cunoscuţi. Se spune că Alexandru Macedonski, venit în vizită, a rămas uimit de inteligenţa copilei. Poetul ar fi întrebat-o pe fetiţă dacă ştie o poezie, iar Iulia nu i-ar fi răspuns, ci i-ar fi întors întrebarea: „Dar tu?“. Macedonski i-a recitat o poezie pe care fetiţa a ascultat-o cu atenţie şi i-a recitat-o cuvânt cu cuvânt, câteva minute mai târziu. A scris o piesă de teatru la 11 ani La 11 ani a scris deja o piesă de teatru, tragedie în trei acte numită „Dama de circ“. Când părinţii şi învăţătorii şi-au dat seama că au în faţă un copil genial, pentru Iulia s-a făcut o excepţie, care nu se mai făcuse până atunci în învăţământul românesc: a susţinut examenele de absolvire ale ciclului primar la 8 ani. În 1877 a dat examenul cumulat pentru clasele I-IV, la Şcoala Primară de băieţi nr. 2 şi pe 27 septembrie 1877 a primit un „atestat de clasele primare de băieţi“. Se spune despre Iulia Haşdeu că avea o necesitate vitală de cunoaştere. „Necesitatea fizică firească în acest admirabil organism de a studia, pricepe şi stăpâni cât mai mult din cunoştinţele spiritului uman o silea să iasă din micile ocupaţii ale claselor gimnaziale“, scria Ionescu Gion în „Portrete istorice“ despre copilul genial al culturii române. La 16 ani a fost admisă la Sorbona Genialitatea fiicei lui Haşdeu a continuat să se manifeste şi la vârsta adolescenţei. Iulia s-a înscris în anul şcolar 1877-1878 în clasa I la Liceul „Sf. Sava“. A absolvit gimnaziul în vara anului 1881 cu rezultate strălucite: numai medii de 9 şi 10. Pasionată de muzică şi cu o voce extraordinară, a terminat Conservatorul, la secţia de canto şi pian. „A scrie, a cugeta, a descoperi singură noi orizonturi era pentru Iulia Hasdeu petrecerea cea mai frunte“, mai spune Ionescu Gion. La numai 16 ani, în 1886, Iulia Haşdeu a devenit prima româncă înscrisă la Universitatea Sorbona. Urma să susţină licenţa în Filosofie la Facultatea de Litere din cadrul prestigioasei universităţi. Se spune că, la Paris, copila de 16 ani a reuşit să uimească toţi profesorii. Studia intens, lua lecţii de pictură şi lecţii de canto de la profesori celebri ai vremii. Sănătoasă, puternică, veselă şi glumeaţă, aşa o descrie Ionescu Gion pe Iulia, la vârsta de 17 ani, când uimea mediul universitar de la Sorbona. „Lampa ei şi vara, şi iarna se stingea cu miezul nopţii pentru a se reaprinde după cinci sau chiar mai puţine ceasuri de odihnă. A trăi era pentru ea a scrie, citi şi cugeta. Iulia Hasdeu străbătea fără încetare întreg universul ştiinţei”, scrie Ionescu Gion în „Portrete istorice“. Primele semne de boală În 1887, pe vremea când Iulia Haşdeu se afla la Sorbona, au apărut primele semne ale tuberculozei. Tânăra, preocupată prea mult de studiu şi prea puţin de starea sănătăţii, a ignorat primele semne ale bolii. „Cât despre renunţarea la continuare studiilor mele şi reîntoarcerea în ţară înainte de a fi cel puţin licenţiată nici nu mă gândesc. Nu o voi face, chiar dacă ar trebui să mor şi nicio putere omenească nu mă va obliga. Nu am muncit toată copilăria şi tinereţea pentru a mă opri chiar când sunt aproape de a ajunge în port. Sunt încă vie şi nu voi renunţa la această muncă atâta timp cât îmi ca rămâne o picătură de sânge în vene şi un suflu de viaţă în piept“, îi scria Iulia, de la Paris, tatălui ei. În vara anului 1887, în vizită la Curtea de Argeş, Iulia era o tânără care părea să aibă tot viitorul înainte. „Era rumenă, frumoasă, veselă, zveltă în talia-i subţire şi mlădioasă, cu ochii umezi de zglobie fericire, prietenoasă şi glumeaţă fără urmă de cochetări, înflăcărându-se în orice discuţie în care idealul şi arta erau în joc. Cine ar fi crezut că în pieptul ei zăcea răul care nu iartă“, scrie Ionescu Gion.
Iulia s-a întors la Paris, însă boala s-a agravat şi a fost nevoită să întrerupă studiile în aprilie 1888. Părinţii au dus-o la Montreux, apoi în Elveţia. Deşi doctorii i-au prevăzut vindecarea, boala a avansat galopant. S-a întors în ţară şi părinţii au dus-o la Agapia şi apoi la Bucureşti. „Călătorii lugubre, negre, înfăşate în întunericul amar al disperării şi-n care nu se zărea ca lumină arzătoare, decât surâsul dulce trist şi supus al tinerei fecioare“, mai scrie Ionescu Gion. De-a lungul lunilor de chin, în care scuipa sânge, Iulia Haşdeu ajunsese să se împace cu moartea. O demonstrează versurile scrise pe patul de boală. „Diafană în albeaţa-i de marmură, Iulia Haşdeu simţea cu fiecare zi ce trece că viaţa scade în pieptul chinuit. Nici nu simţea mânie, nici revoltă. Regrete şi sublimă resemnaţiune“, mai spune istoricul despre finalul tragic al tinerei. Pe patul de muribundă a continuat să scrie poezii şi cugetări pe bucăţi de hârtie. În martie 1888 a scris, resemnată în faţa finalului, poezia „Moartea“. S-a stins din viaţă pe 29 septembrie 1888.
SURSA : adev.ro/pbct3h
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu