BIBLIOTECA JUDETEANA "OVID DENSUSIANU"

HUNEDOARA- DEVA

vineri, 8 noiembrie 2019

ALAIN DELON IMPLINESTE AZI 84 DE ANI

Adesea considerat corespondentul francez al lui James Dean, Alain Delon, nu a făcut nicio şcoală de actorie. A fost însă remarcat şi lansat de unii dintre cei mai cunoscuţi regizori ai lumii, precum Luchino Visconti, Jean-Luc Godard, Jean- Pierre Melville, Michelangelo Antonioni sau Louis Malle.
Deşi palmaresul său artistic este impresionant, viaţa personală a actorului a fost cel puţin la fel de intensă: un Don Juan cu o viaţă amoroasă tumultoasă, un profesionist în actorie şi un om atât de şarmant şi de natural în faţa camerei încât nu a avut nevoie de studii în domeniul actoriei pentru a deveni unul dintre cele mai mari nume ale cinematografiei mondiale. De la participarea la primul război din Indochina, la acuzele de crimă şi până la respingerea de către alţii din cauza frumuseţii sale, Delon a avut o viaţă demnă de filme.
Alain Delon s-a născut pe 8 noiembrie 1935, în Sceaux, zonă liniştită, din departamentul Hauts-de-Seine, însă copilăria sa avea să fie una tumultoasă. Părinţii, Edith şi Fabien, au divorţat pe când acesta avea patru ani, mai târziu, fiecare recăsătorindu-se.

După acest episod, Alain Delon este adoptat, pentru ca mai apoi, după moartea părinţilor adoptivi, Edith şi Fabien să împartă custodia, fără însă a se înţelege cu privire la acest aspect. Viitorul star al Franţei este înscris la un internat romano-catolic, dar va fi exmatriculat de aici, precum şi din alte şcoli, din cauza comportamentului său iregulamentar.
La vârsta de 14 ani, Delon renunţă definitiv la şcoală, lucrând ca măcelar în magazinul tatălui său vitreg. Tot în această perioadă, după cum povesteşte într-unul dintre primele sale interviuri în limba engleză, din august 1970, visa să ajungă în Chicago, pur şi simplu „pentru că suna bine”, pentru că în vremurile acelea, Statele Unite ale Americii păreau o altă lume.
Mânat de această nostalgie oarbă, după ceva ce nu cunoscuse de fapt, se hotărăşte împreună cu un prieten, să fugă, pe o barcă, în Chicago. Planurile îi sunt dejucate însă de poliţie care îl arestează, lăsându-l să plece cu un avertisment.
Trei ani mai târziu, la vârsta de 17 ani, viitorul actor se înrolează în marina franceză, unde îşi petrece aproximativ patru ani din viaţă. Totuşi, Delon a mărturisit că dintre aceşti ani, 11 luni şi le-a petrecut în arest, pe motiv disciplinar. Între 1953-1954, a activat ca puşcaş marin, în Vietnam, în timpul primului război indochinez. Mai în glumă mai în serios, în acelaşi interviu din 1970, Delon povesteşte că a părăsit marina în 1956, după patru ani şi jumătate, pentru că îi era rău de mare.

Dobândirea faimei
În 1957, fără niciun ban în buzunar, Delon se descurcă cum poate, muncind ca ospătar, portrar, asistent personal sau asistent de vânzări. În această perioadă devine prieten cu actriţa Brigitte Auber pe care o însoţeşte la Festivalul de Film de la Cannes. Aici este remarcat de căutătorul de talente american David Selznick care îi oferă primul său contract, cu condiţia ca Delon să înveţe engleza.
Întorcându-se la Paris cu gândul de a se apuca de studiat, îl întâlneşte pe regizorul Yves Allégret care îl convinge că poate deveni la fel de faimos şi dacă rămâne în ţara de origine. Mâna sorţii sau nu, Selznick îi permite lui Delon să rupă contractul încheiat la Cannes, iar Allégret îi oferă primul său rol, în pelicula ” Quand la femme s’en mêle’, în care este extrem de apreciat, primind astfel şi cel de-al doilea rol al său, în „Faibles femmes”, o coproducţie italiano-franceză care, datorită faptului că a fost un succes în box office-ul francez, ajunge să fie lansat şi în America. Astfel, Alain Delon devine cunoscut internaţional.
Oamenii de film care au lucrat cu Delon au avut încredere într-un talent înnăscut al acestuia, cerându-i un singur lucru, naturaleţe.
„În prima zi de filmare, regizorul a venit şi mi-a spus: «Ascultă, Alain, îţi voi spune ceva foarte important: fii ceea ce eşti! Priveşte cum priveşti, spune cum spui tu. Fii tu însuţi şi nu juca! Trăieşte!» (… ) Acest sfat m-a urmărit toată viaţa“, a afirmat actorul în cadrul Festivalului de Film Transilvania (TIFF) din acest an, unde a fost invitat de onoare.
În timpul vizitei de la TIFF, Alain Delon a mai povestit că atunci când era copil, nu visa să fie actor, ci poliţist.
„Când eram mic, în faţa casei erau doi poliţişti cu pelerine. Voiam să port asta când o să fiu mare. Nu voiam să fiu actor, dar la 22 de ani am devenit actor. Nimeni din familie nu venea din acest mediu“, a povestit actorul francez.

Prea frumos ca să joace cu Vivien Leigh
De-a lungul carierei sale, lui Delon i se spunea adesea cât este de frumos, însă uneori acest lucru ducea la pierderea unor roluri.
În 1961, apare ”The Roman Spring of Mrs. Stone”, în regia lui Jose Quintero şi cu Vivien Leigh în rolul principal. Iniţial, aceasta îşi doreşte să refuze rolul pentru că o sperie descrierea personajului, o actriţă în vârstă, exploatată de un gigolo italian, Paolo di Leo. În realizarea filmului, una dintre problemele care apar este şi alegerea actorului care să îl joace pe acest gigolo, printre cei avuţi în vedere fiind şi Alain Delon. Totuşi, Leigh a avut ultimul cuvânt de spus.
Dacă alţii au fost refuzaţi de actriţă pe motiv că „nu erau îndeajuns de italieni”, Delon nu a fost dorit pentru că „era prea frumos”, rolul fiindu-i oferit în cele din urmă, lui Warren Beatty.
Afacerea Markovic
În 1968, în timp ce filmează „La Piscine”, Alain Delon este implicat într-un scandal politic de proporţii, alături de preşedintele Franţei, Georges Pompidou.
În luna octombrie a acestui an, unul dintre bodyguarzii lui Delon, un sârb pe nume Stevan Markovic, este găsit mort într-un tomberon de la periferia Parisului. Nefericitul eveniment aprinde o dispută între fratele lui Markovic şi Delon şi tabăra sa, din care face parte inclusiv viitorul preşedinte al Franţei, Georges Pompidou.
Iniţial, prietenul lui Delon, Francois Marcantoni, gangster corsican, jefuitor de bănci şi scriitor, este considerat suspectul principal. După 11 luni în care este ţinut în custodie, este eliberat din cauza lipsei de dovezi. Markovic şi Delon s-au întâlnit în Belgrad, unde actorul avea filmări.
Dependent de jocuri de noroc, Markovic căpătase ofaimă în ceea ce priveşte organizarea de petreceri cu invitaţi importanţi, în timpul cărora plasa camere în casă, în special în dormitoare.
Se pare că bodyguardul adunase o serie de fotografii compomiţătoare cu oaspeţii săi pe care dorea să le folosească pentru şantaj. Acest plan îi viza şi pe Alain Delon şi pe Marcantoni, dar grija principală era în legătură cu nişte poze indecente ale lui Claude Pompidou, al cărei soţ se pregătea la acea vreme să candideze la preşedinţia Franţei. Crima lui Markovic a rămas nerezolvată.
Marile iubiri
Alain Delon este cunoscut ca un adevărat Don Juan, atrăgând de-a lungul anilor foarte multe femei. Printre acestea s-au numărat cele două soţii ale sale, Nathalie Barthélemy şi Rosalie van Breemen, prima sa iubire, Romy Schneider şi femeia cu care a avut o relaţie timp de 15 ani, Mireille Darc.
În 1958, Delon joacă în „Christine”, ocazie cu care o întâlneşte pe actriţa Romy Schneider (foto)cu care se va logodi un an mai târziu, în martie. Pentru el, actriţa de origine vieneză, părăseşte Germania şi se împotriveşte familiei care nu este de acord cu legătura lor, mutându-se la Paris.
Delon nu este însă pregătit de angajamente serioase, dovadă fiind că, în timpul acestei relaţii, are o aventură cu celebra cântăreaţă şi superstar Warhol, Nico (Christa Päffgen). Din relaţia celor doi ar fi apărut Ari (Christian Aaron Boulogne), despre care actorul a negat că i-ar fi tată. Pentru că Nico nu are posibilitatea să îl crească sigură, părinţii lui Delon îl iau în grijă pe Ari care va ajunge fotograf şi actor.
Actele de divorţ sunt gata încă din 1967, astfel că din `68, în timpul filmărilor la „Jeff”, actorul începe o relaţie care va dura timp de 15 ani, cu actriţa Mireille Darc.

Părăsită la spital, după 15 ani de relaţie
La un moment dat, Darc este implicată într-un accident şi ajunge la spital. Delon închiriază un elicopter privat şi o veghează pe Mireille pe parcursul întregii recuperări. Când aceasta reîncepe să meargă singură, actorul se desparte de ea, lucru care reprezintă picătura care umple paharul. Ea cade în depresie şi nu mai vorbeşte cu nimeni, perioadă ce va ţine un an de zile, după care îşi va reveni şi se va căsători cu Pierre Barre.
Căsătoria cu Rosalie van Breemen
În 1991, actorul este decorat de preşedintele Francois Mitterand cu Legiunea de onoare, cea mai înaltă distincţie în Franţa. La ceremonia organizată cu această ocazie, actorul apare la braţ cu Rosalie van Breemen cu care se întâlnise în 1987 când pregătea videoclipul „Comme au cinema” unde acesta cânta alături de un cor de fete. Una dintre fetele care formau grupul s-a îmbolnăvit aşa că şi-a rugat o prietenă să o înlocuiască. Acesta era Rosalie.
Relaţia cu van Breemen va duce la căsătorie şi la doi copii, Anouchka şi Alain-Fabien. Ca în cazul actriţei Mieille Darc, legătura va ţine 15 ani, după care cei doi vor divorţa.
După divorţ, problemele celor doi vor fi legate de custodia copiilor. În 2010, van Breemen descria petru ziarul olandez De Telegraaf situaţia fiului său care ajunsese dependent de droguri.
„Când eram în vacanţă în Germania lucrurile au degenerat. Fabien fuma marijuana zilnic şi devenea violent când îi luam drogurile din cameră. E dependent. M-a atacat...”, spunea Rosalie van Breemen.
Fabien petrece o perioadă într-o clinică din Amsterdam, pentru ca mai apoi să treacă în grija tatălui său. Totuşi, van Breeman nu consideră că acesta poate avea grijă de fiul lor.
„Dar ştiu că tatăl lui nu poate să îi poarte de grijă lui Fabien. Alain Delon are mereu depresie vara... A admis-o chiar şi el în interviuri. Acum este într-o clinică din cauza somnolenţei”, a mai declarat van Breemen. Delon şi avocaţii săi nu au fost însă de acord, iar actorul a reuşit să obţină custodia fiului făcând cerere la un tribunal parizian.

Cât despre fiica celor doi, Anuchka, aceasta a scăpat de sub tutela mamei şi a devenit actriţă, profesie ce a apropiat-o de tatăl său, cei doi fiind văzuţi împreună la Festivalul de Film de la Cannes, din 2010. Deşi viaţa amoroasă a marelui actor este plină de suişuri şi coborâşuri, Alain Delon rămâne un admirator înflăcărat al frumuseţii feminine.

„Totul în viaţă îl datorez femeilor. Ele m-au creat, ele au făcut din mine un bun actor. Mereu am vrut să citesc în ochii femeii iubite că sunt cel mai bun, cel mai important, cel mai puternic. Ea a fost motivaţia mea“, a spus Delon la TIFF.

Sursa: adevarul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu