FEODOR MIHAILOVICI DOSTOIEVSKI 198 DE ANI DE LA NAȘTERE

"Dostoievski a fost unul dintre cei mai mari poeti tragici ai omenirii, egalul lui Eschil si Sofocle, al lui Dante si Shakespeare, caci a zguduit sufletele omenesti prin infatisarea durerilor celor mai grozave, vrednice de compasiunea cea mai cutremuratoare, dar le-a inaltat si le-a curatat apoi, prin evocarea zarilor celor mai senine ale omenirii.” Tudor Vianu

Feodor Mihailovici Dostoievski( n. 11 noiembrie 1821, Moscova – d. 9 februarie 1881, Sankt Petersburg, Rusia) a fost unul dintre cei mai importanţi autori din literatura universală, a cărui operă este o strălucită replică literară şi filosofică la criza socială şi spirituală a vremii sale, zugrăvind ciocniri polifonice între personaje originale şi paradoxale, aflate într-o permanentă şi pasionantă căutare a armoniei sociale şi umane, marcate de un profund psihologism şi tragism.
Dostoievski expune în cărţile sale, într-o măsura mai mare sau mai mică, propria sa experienţă de viaţă şi împrumută din experienţele altora pentru a crea o opera în care pulsează viaţa ... fiindcă Dostoievki este un scriitor realist, iar ceea ce importă în creaţia realistă este expunerea vieţii în deplinătatea ei. Aşa se explică, evident, şi complexitatea personajelor dostoievskiene.

Personalitate de răscruce în istoria literaturii universale, natură scrutătoare a straturilor imprevizibile şi indefinite ale sufletului uman, conştiinţă frământată, supusă contradicţiilor, cu pendulări uriaşe, de la socialismul utopic la mistica ortodoxismului ce întrezăreşte eliberarea omului de răul social şi moral în ispăşirea prin jertfă şi umilinţă, Dostoievski a fost un precursor al multor idei moderne şi este considerat părintele existenţialismului. Lucrarea Însemnări din subterană, descrisă de Walter Kaufmann, este privită drept „cea mai bună uvertură pentru existenţialism scrisă vreodată”. Dar ceea ce uimeşte mai cu seamă în literatura dostoievskiană este capacitatea romancierului de a expune trăirile sufleteşti, emoţiile, sentimentele pe care personajele sale le trăiesc. Iar această capacitate nu îşi are originea numai în genialitatea scriitorului, ci şi într-o experienţă personală bogată în astfel de trăiri.

Multe dintre operele sale au fost profetice şi au avut un efect profund şi de durată asupra ficţiunii din secolul al XX-lea. Personalitate proeminentă a literaturii universale, un exceptional şi fin psiholog al naturii umane, Dostoievski este un reper major.

Momentul crucial al vieţii sale a fost anul 1849 când a fost arestat şi închis pentru activităţi antistatale împotriva ţarului Nicolae I. Pe 16 noiembrie 1849, a fost condamnat la moarte pentru legăturile cu un grup de intelectuali liberali, din Cercul Petraşevski (condus de Mihail Petraşevski). Împreună cu ceilalti deţinuţi, a fost transportat în piaţa unde aveau loc execuţiile şi a trecut prin toată procedura de anunţare a condamnării la moarte prin împuşcare. Cu câteva minute înainte să fie executaţi, un mesager imperial ajunge în piaţă şi anunţă că ţarul a schimbat pedeapsa lor cu muncă silnică. Nu-mi amintesc o zi mai fericită. Mă plimbam prin celula mea (...) şi cântam într-una, cântam din răsputeri, atât de bucuros eram pentru că mi se dăruise viaţa! îi va mărturisi el peste ani soţiei sale. Sentinţa a fost comutată în 4 ani de exil şi muncă silnică în Siberia, la Omsk. Această experienţă teribilă stă la baza romanului său Amintiri din casa morţilor.

La ocnă, Dostoievski învaţă să îşi tempereze crizele de nervi şi suferă o întreagă transformare sprituală. Studiază, aici, intens Noul testament, iar ca urmare renunţă la vechile lui păreri politice şi la viciile sale, şi devine credincios, având încrederea că doar suferinţa acceptată poate duce la eliberare. Această credinţă va influenţa, în mod evident, întreaga sa operă, fiind ideea generală a romanului Crimă şi pedeapsă.

Paradoxal, dar se poate considera că arestarea l-a salvat pe Dostoievski. În perioada dinaintea arestării, disperarea scriitorului atinge cote maxime, iar sinuciderea îi pare de multe ori inevitabilă. Într-adevar, în cartea sa, Viaţa lui Dostoievski, fiica scriitorului confirmă că gestul era foarte posibil: “Adeseori tatăl meu le spunea prietenilor săi că pe atunci el se afla în pragul sinuciderii şi că arestarea l-a salvat”.

Incidenta crizelor de epilepsie, la care era predispus, a crescut în această perioadă. La eliberarea din închisoare în 1854, i s-a oferit şansa să devină soldat pentru restul pedepsei, în Regimentul siberian. Dostoievski şi-a petrecut cinci ani din viata aici, întâi a fost caporal, apoi a devenit locotenent la al şaptelea batalion din acest regiment, staţionat lângă fortul Semipalatinsk din Kazahstan.

A fost o experienţă care i-a schimbat şi părerile ideologice, astfel Dostoevski a abandonat ideile liberale şi a devenit conservator şi extrem de religios. S-a împrietenit cu un alt conservator, Constantin Pobedonosţev.

În februarie 1857 se căsătoreşte cu Maria Dmitrievna Isaeva, văduva unui cunoscut din Siberia.

În decembrie 1859, s-a întors la St. Petersburg, unde a scos o serie de gazete literare, Vremea şi Epoca, alături de fratele său mai mare, Mihail, dar fără mare succes.

În 1864 soţia sa moare, eveniment care îl afectează puternic, iar la scurt timp îşi pierde şi fratele, care îi era foarte drag. Cum financiar, Dostoievski nu avea nici o economie şi cu toate străduinţele nu se întrevedea vreo sursă de venit scriitorul cade într-o depresie accentuată şi începe să joace jocuri de noroc de pe urma cărora acumulează datorii uriaşe.

A suferit de patima jocului şi de pe urma efectelor acesteia. Se pare ca romanul Crimă şi pedeapsă (1866) cel mai cunoscut roman al scriitorului, a fost grabnic finalizat pentru a-l da spre publicare, fapt ce i-ar fi adus un avans în bani de la editură. Dostoievski a scris în acelaşi timp şi nuvela Jucătorul (1867) pentru a-i satisface pretenţiile editorului său Stellovski care, potrivit contractului, dacă nu primea o operă nouă ar fi intrat în posesia drepturilor de autor a tuturor operelor dostoievskiene.

Pentru a se sustrage obligaţiilor faţă de creditori şi căutând noi cazinouri, Dostoievski călătoreşte în Occident. Aici încearcă să reia legătura cu Apollinaria (Polina) Suslova o studentă cu care avusese o relaţie cu câţiva ani în urmă, însă aceasta declină cererea în căsătorie.

Astfel, Dostoievski se căsătoreşte în 1867 cu Anna Grigorievna, o femeie de doar 20 de ani, de profesie stenografă. În această periodă scrie cele mai importante opere ale sale (Idiotul – 1868, Demonii – 1872, Adolescentul – 1875, Fraţii Karamazov - 1880).

Anna Grigorievna naşte în februarie 1869 o fată pe nume Sonia care moare la câteva luni. Anna îi va mai dărui apoi lui Dostoievski doi copii: o fiică, Liubovi, în septembrie 1869, şi un fiu, Feodor, în iulie 1871. “Se poate afirma, fără teamă de a greşi, că anii petrecuţi cu Anna Grigorievna după întoarcerea în ţară au fost cei mai liniştiţi şi mai fericiţi din viaţa lui. [...] numai în condiţiile create de grija şi dragostea Annei Grigorievna şi-a scris Dostoievski cea mai valoroasă operă a sa - "Fraţii Karamazov". (T. Enko, Viaţa intimă a lui Dostoievski)

Din 1873 până în 1881 şi-a răzbunat insuccesele din domeniul jurnalistic şi a editat un lunar cu povestiri, schiţe şi articole despre evenimente curente, Jurnalul scriitorului. Ziarul a avut un succes fenomenal.

În 1877 Dostoievski ţine un discurs de evocare la înmormântarea prietenului său, poetul Nekrasov, provocând mari controverse. Trei ani mai târziu, cu puţin timp înaintea morţii sale, ţine o faimoasă cuvântare despre Puşkin la dezvelirea monumentului acestuia din Moscova.

În ultimii ani de viaţă, Feodor Dostoievski a trăit în staţiunea Staraia Russa, care era mai aproape de Sankt Petersburg.Moare pe 9 februarie 1881 şi este îngropat în cimitirul Tihvin, lângă Mânăstirea Alexandr Nevski, Sankt Petersburg. Patruzeci de mii de persoane îndoliate au participat la funeraliile sale. Pe piatra sa funerară stă scris: “Adevărat, adevărat vă spun că dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce mult rod.” (Ioan 12:24) - epitaf care apare şi în finalul romanului său, Fraţii Karamazov.

Sursa-http://www.interferente.ro/feodor-mihailovici-dostoievski.h…