Vincent van Gogh s-a nascut pe 30 martie 1853 in Groot-Zundert, Olanda, in familia reverendului reformat Theodorus van Gogh. A avut trei surori - Elisabeth, Anna, Wil - doi frati - Theo si Cor - o familie numeroase si unita. Dintre toti, Theo se va dovedi cel mai apropiat de el, singurul care l-a sustinut in permanenta, moral si mai ales financiar. Mult mai tarziu, cand Vincent va fi obsedat doar de arta sa, Theo va fi in permanenta cel care ii cumpara culori si panze, ii trimitea banii pentru traiul zilnic si incerca, fara succes, sa vanda panzele fratelui sau.
Daca in copilarie viitorul pictor nu s-a remarcat prin nimic - si cu atat mai putin ca un talent in artele plastice - mai tarziu a inceput sa descopere, fascinat, desenele si gravurile artistilor in voga. Incepuse sa deseneze in anii de scoala, sub indrumarea lui Constantijn C. Huysmans, dar in scurt timp Vincent si-a abandonat studiile. Primele semne ale bolii care avea sa ii aduca in final moarte se faceau deja simtite, dar au fost ignorate de familia care ii cauta lui Vincent, pe atunci in varsta de 15 ani, o slujba. Cu ajutorul unei rude se va angaja pana la urma la o galerie de arta din Haga, unde se familiarizeaza cu lucrarile artistilor clasici, academici, orice noi tendinte si idei fiind respinse imediat. Era in 1869.
In 1873, multumiti de munca lui van Gogh, proprietarii galeriei il transfera la Londra, pentru a supraveghea afacerile de acolo. A fost una dintre putinele perioade fericite din viata lui Van Gogh : descoperea noi si noi pictori si genuri, avea deja artistii sai preferati, incepuse sa se priceapa la administrarea unei galerii de arta, castiga deja destul de bine. Dar perioada de fericire se termina prost pentru Vincent, cand se indragosteste fara speranta la Londra de fiica proprietarului casei unde statea. Respins, are prima cadere psihica, apar primele semne de manie religioasa. Lucreaza prost, este nervos cu clientii, incepe sa respinga lucrari usor de vandut si sa aduca in galeria de arta piese pictate de artistii tineri. Pe scurt, nu isi mai face treaba, protesteaza mereu, se cearta, si in final isi pierde slujba.
In loc sa fie galerist, pe fondul crizei sale mistice, Vincent isi anunta familia ca va deveni pastor, la fel ca si tatal sau, dar pentru inceput lucreaza in Anglia, adesea ca voluntar neplatit. Este profesor, desenator, face primele sale schite, apoi devine asistentul unui pastor metodist. Are viziuni religioase, vrea sa propovaduiasca, vrea sa salveze intreaga lume. Tot mai distant si mai indepartat de familie, revine acasa si lucreaza pentru scurt timp intr-o librarie. Continua sa deseneze, la inceput pentru a-si umple timpul, apoi tot mai atras, fara insa a-si propune sa devina pictor. Duce o viata simpla, aproape austera, mananca putin, doarme putin, munceste si fumeaza mult. Se muta la Amsterdam, se pregateste pentru viata de pastor, locuind impreuna cu unchiul sau, Jan van Gogh. Foarte serios, se pregateste pentru admiterea la Universitate, trimite scrisori entuziaste familiei, dar nu reuseste sa ia examenul, are o noua cadere si renunta la proiect.
Se va decide intr-un final sa devina artist, dupa ce desenase si schitase o buna perioada viata simpla si mizera a oamenilor saraci, pe care incepuse sa ii cunoasca. Sprijinit doar de Theo, neincrezator in fortele proprii, dorind sa creeze ceva care sa ramana, Vincent van Gogh se va dedica artei cu aceeasi furie cu care alesese si religia. Theo va fi singurul care crede in el, il sustine financiar, ii cumpara toate cele necesare. Pana la sfarsitul vietii insa, Vincent va reusi sa vanda un singur tablou. In 1881, la varsta de 27 de ani, Vincent se muta din nou impreuna cu parintii sai si se ocupa doar de pictura si desen. Lucreaza singur, dupa reproduceri, studiaza diverse tehnici si materiale, stiluri si teme, descopera marii maestrii si curentele importante, este interesat de studiul perspective, de jocurile de umbre si lumini, de anatomie. Prima mare tema abordata este viata rurala, o lume saraca si plina de expresivitate, pe care o cunostea deja bine.
Se va decide intr-un final sa devina artist, dupa ce desenase si schitase o buna perioada viata simpla si mizera a oamenilor saraci, pe care incepuse sa ii cunoasca. Sprijinit doar de Theo, neincrezator in fortele proprii, dorind sa creeze ceva care sa ramana, Vincent van Gogh se va dedica artei cu aceeasi furie cu care alesese si religia. Theo va fi singurul care crede in el, il sustine financiar, ii cumpara toate cele necesare. Pana la sfarsitul vietii insa, Vincent va reusi sa vanda un singur tablou. In 1881, la varsta de 27 de ani, Vincent se muta din nou impreuna cu parintii sai si se ocupa doar de pictura si desen. Lucreaza singur, dupa reproduceri, studiaza diverse tehnici si materiale, stiluri si teme, descopera marii maestrii si curentele importante, este interesat de studiul perspective, de jocurile de umbre si lumini, de anatomie. Prima mare tema abordata este viata rurala, o lume saraca si plina de expresivitate, pe care o cunostea deja bine.
Incearca in permanenta sa isi perfectioneze desenul, convins ca un pictor adevarat trebuie sa stie, inainte de orice, sa deseneze. Aceste prime incercari, desi cu unele naivitati si stereotipii, tributare adesea marilor maestri, in fapt exercitii rabdator realizate, demonstreaza deja un talent original, puternic, in dezvoltare. Se muta din nou, isi continua lectiile, de aceasta data cu Anton Mauve, fratele uneia dintre surori, si incepe o stranie relatie cu Sien Hoomik, o femeie de strada, vulgara si incapabila sa il inteleaga, deja insarcinata, o problema in plus pentru idealistul Vincent. Dar un model care il va inspira adesea. Relatia se va termina insa destul de repede. Pictura insemna deja mai mult decat orice altceva pentru Vincent.
In preajma varstei de 29 de ani, Vincent van Gogh il va descoperi cu entuziasm pe Jean-Francois Millet, prima sa influenta majora, de care il leaga mai ales fascinatia pentru spatiul rural. Mutandu-se pentru prima oara in propriul atelier, desi o incapere modesta si saracacioasa, van Gogh simte ca este in sfarsit pe drumul cel bun. Dupa 1884 va incepe sa picteze si sa deseneze mai ales studii anatomice, fiind fascinat mai ales de maini si chipuri, iar in 1885 termina prima sa capodopera, Mancatorii de cartofi, una dintre cele mai interesante si originale lucrari. Avea sa fie o pictura celebra, dar abia dupa moartea artistului.
Dezamagit de esecuri, se inscrie la o academie de arta din Antwerp, lucreaza intr-un ritm infernal, se familiarizeaza cu arta lui Rubens si cu marii maestri niponi. In 1886 se muta la Paris, pentru a locui impreuna cu fratele sau, Theo, singurul sprijin pe care il mai avea. Aceasta schimbare va fi cea care ii va determina radical stilul matur si cariera, pentru ca la Paris descopera impresionismul si post-impresionismul, care il vor marca si schimba pentru totdeauna. Culori vii, intense, tehnici inedite, teme noi, personaje stranii, autoportrete, este o adevarata explozie cromatica si stilistica, astazi demonstrand ca Vincent van Gogh era unul dintre marii artisti ai lumii. Atunci insa era doar unul dintre artistii ignorati, fara succes de public sau critica, un anonim care picta intr-un stil ciudat, parca distorsionat si chiar, cum s-au pronuntat un critic de notorietate in epoca, “indecent”. Se simte o puternica influenta japoneza, liniile de baza sunt impresioniste, subiectele sunt adesea ciudate pentru acea vreme. Ii cunoaste pe Gauguin, Pissarro, Moent, Emile Bernard, care il privesc fie cu neincredere, fie impresionati de forta acestui pictor/ascet, pentru care arta parea sa fie totul.
Dintre toti, Vincent van Gogh s-a simtit cel mai apropiat de Paul Gauguin. Aveau multe in comun : stiluri originale, paleta cromatica intensa si inedita, preocuparea pentru gasirea unor noi forme de expresie, unele teme. In plus, pareau ca se completeaza reciproc, doi artisti ce erau in egala masura doi prieteni. Luat de val, Vincent ii prezinta lui Gauguin proiectul sau de a infiinta o scoala pentru pictori, proiect pentru care se si muta la Arles in 1888, atras de atmosfera locurilor. De aici ar fi trebuit noii artisti sa rescrie arta moderna. Greu de spus cat de mult a crezut insa Gauguin in idealistul proiect al lui Van Gogh. Poate cunostea mai bine orgoliile si personalitatea multora dintre viitorii maestri moderni ; poate nu credea ca un astfel de proiect era viabil, din ratiuni financiare ; in sfarsit, poate prefera sa lucreze singur, nu impreuna cu alti artisti. Cu toate acestea, i s-a alaturat lui Vincent van Gogh la Arles, au lucrat impreuna, au locuit si impartit totul. In aceeasi perioada Vincent van Gogh picta celebrele sale compozitii cu floarea-soarelui, poate cele mai cunoscute din creatiile sale, primele fiind in fapt cadouri pentru Gauguin.
Totul parea sa mearga bine. Parea doar. Spre sfarsitul anului, crizele de nervi ale lui Van Gogh se intetesc. Cuprins de demonii sai interiori, de obsesiile si spaimele sale, Vincent este adesea violent, certurile cu Gauguin sunt tot mai dese, la fel si atacurile de epilepsie, halucinatiile. Bea mult, fumeaza enorm, lucreaza frenetic, este greu de suportat. Tensiunea va creste pana la deja celebrul moment in care Vincent van Gogh, in plina criza de dementa, il ataca pe Paul Gauguin cu un cutit, apoi se automutileaza, retezandu-si o ureche. Internat, pare sa se refaca rapid, este placid si rabdator, reincepe sa lucreze, inspirat de lumea sanatoriului in care se afla. Dar, odata eliberat, afla ca Gauguin a plecat definitiv, iar planurile sale privind comunitatea artistica s-au sfaramat pentru totdeauna.
La sfarsitul lui 1888, obosit si incapabil sa lucreze, Vincent s-a internat din nou, de aceasta data intr-un sanatoriu din Saint-Remy-de-Provence. Incepea cea mai prolifica perioada din cariera artistului, cand lucreaza aproape un tablou pe zi, deseneaza foarte mult, isi corecteaza “greselile” si amanuntele de care nu era multumit, isi doreste sa revina si sa devina, in sfarsit, un pictor de succes. Stilul sau s-a schimbat radical, ca o expresie a bolii sale. Dupa cateva luni, tot mai deprimat si mai ostenit, revine alaturi de fratele sau, Theo van Gogh. Nimic insa nu il poate motiva sa continue. Lucreaza cu o disperare care il sperie pe Theo, care banuieste o noua criza.
Pe 27 iulie 1890, Vincent van Gogh incearca sa se sinucida, impuscandu-se in piept. Va muri doua zile mai tarziu.
Theo, care stransese majoritatea lucrarilor fratelui sau, va muri peste doar sase luni, vaduva sa fiind practic cea care l-a redat posteritatii pe Vincent van Gogh. Datorita eforturilor ei, lumea avea sa descopere, postum, unul dintre marii maestri ai artei moderne. Pentru Van Gogh omul era mult prea tarziu. Pentru Van Gogh pictorul incepe gloria atat de mult visata. Lucrarile celui care fusese respins si ironizat, care nu reusise sa vanda decat un singur tablou in timpul vietii – si acela pentru o suma modesta – ating azi sume colosale la licitatiile internationale de arta.
SURSA-http://www.artline.ro/Vincent-van-Gogh---o-biografie-13392-1-n.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu