"Dragobetele saruta fetele!"
Dragobetele este o fiinta mitologica, fiul chipes si focos al babei Dochia, echivalentul zeului Cupidon al latinilor si Eros al grecilor. Daca Sfântul Valentin este un martir, asociat cu iubirea ideala si sufletul pur, Dragobete aminteste de sângele mai clocotitor al românului. Nu degeaba mai este supranumit si Navalnicul, zeul care oficia nuntile între animalele pamântului.
Dragobetele se sarbatoreste la data de 24 februarie, moment în care se credea ca începe cu adevarat primavara, când ursii ies din hibernare si pasarile dau startul ritualurilor de împerechere.
Românii din sudul si vestul tarii au pus la cale, la rândul lor, ritualuri prin care sa se asigure ca o noua iubire va naste. Traditiile de Dragobete au fost pastrate în mod special în satele din zonele amintite, unde fetele si baietii tineri îsi scoteau hainele de sarbatoare si puneau la cale farmece în padure, prin care sa prinda dragostea în mreje. Casele erau curatate si toate treburle gospodaresti erau lasate la o parte, în asteptarea Dragobetelui si a zânelor Dragostele, care sopteau cuvinte de iubire îndragostitilor. Fiecare fata era alergata apoi înspre sat de baiatul care voia sa îi fure un sarut. Se credea ca, oricine prinde ziua Dragobetelui fara perche, va avea parte de un an plin de ghinion.Ca sa se pastreze tinere si frumoase, fetele strângeau zapada netopita si apa din izvoare si o foloseau ca potiune magica.
Un alt ritual specific Dragobetelor este închegarea fratiilor de sânge între tineri. Atât fetele, cât si baietii, îsi crestau cruci pe brate. Apoi, îsi uneau crestaturile, astfel legându-se pe viata în fratii de sânge.
Dragobetele azi
Acum ca stiti despre traditiile de Dragobete, nu-i asa ca va pare rau ca nu ati avut ocazia sa luati parte la frumoasa nebunie a românilor de la sate în sarbatoarea iubirii?
Din pacate, ritualurile de Dragobete s-au pierdut si au fost înlocuite cu cele specifice Sfântului Valentin. Oricât de frumoase ar fi traditiile noastre, intercuturalitatea îsi spune cuvântul si îsi pune amprenta pe obiceiurile românesti.
SURSA-http://dindragoste.unica.ro/dragobete.php
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu