N-a trecut printr-o şcoală de teatru, dar la spectacolele care au la bază texte scrise de el, se râde mult. Se spune că, în dramaturgie, Teodor Mazilu este „al doilea după Caragiale”.
La fel ca pe Caragiale, pe Teodor Mazilu l-a preocupat observarea atentă a realităţii şi a oamenilor din jurul său, pe care i-a provocat într-un fel sau altul, apoi i-a adus în scrierile sale. După Caragiale, n-am întâlnit un autor care să ştie să folosească atât de bine, ca figură de stil, oximoronul.
Teodor Mazilu, dramaturg, prozator si poet roman, s-a nascut pe 11 august 1930 la Bucuresti ca fiu al Mariei si al lui Teodor Mazilu. Inca din timpul liceului Mazilu desfasoara o activitatea publicistica, activand ca redactor la revistele literare ale vremii. Lucreaza in redactia ziarului Scanteia tineretului, iar mai tarziu, pentru scurt timp, in cea a Gazetei literare.
In 1950 absolva Liceul comercial "N. Balcescu", la fara frecventa, si se inscrie la Facultatea Muncitoreasca, unde opteaza pentru aceeasi forma de invatamant. Mai tarziu se numara printre cursantii Scolii de Literatura "M. Eminescu".
In 1950 absolva Liceul comercial "N. Balcescu", la fara frecventa, si se inscrie la Facultatea Muncitoreasca, unde opteaza pentru aceeasi forma de invatamant. Mai tarziu se numara printre cursantii Scolii de Literatura "M. Eminescu".
Teodor Mazilu debuteaza cu poezie in paginile revistei Flacara, in 1949. Realizeaza o colaborare cu aceasta revista, semnand o rubrica de foiletoane satirice. Colaboreaza si cu alte periodice precum Contemporanul, unde detine cronica sportiva, Luceafarul, Romania literara.
Debuteaza editorial in 1956 cu o culegere de foiletoane si schite satirice, intitulata "Insectar de buzunar". Teodor Mazilu a abordat mai multe genuri literare, dar se face remarcat prin piesele sale de teatru.
A publicat schite: Galeria palavragiilor (1957), Vara pe veranda (1966), Doamna Voltaire (1979), nuvele:Inmormantare pe teren accidentat (1973), romane: Bariera (1959), Aceste zile si aceste nopti (1962), lntr-o casa straina (1975), O singura noapte eterna (1975), teatru: Acordeonistul (1974), Frumos e in septembrie la Venetia (1973), Mobila si durere (1981), poezii: Cantece de alchimist (1972), eseuri: Ipocrizia disperarii (1972).
Pentru opera sa a obtinut Premiul Uniunii Scriitorilor in 1969 si 1978, Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti in 1975 si Premiul "Ion Creanga" al Academiei in 1959. Teodor Mazilu s-a stins din viata pe 18 octombrie 1980 la Bucuresti si este inmormantat in Cimitirul Straulesti.
SURSA-http://www.artline.ro/Teodor-Mazilu-30839-1-n.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu