BIBLIOTECA JUDETEANA "OVID DENSUSIANU"

HUNEDOARA- DEVA

miercuri, 13 noiembrie 2013

ZIUA INTERNATIONALA A EDUCATIEI COPIILOR NEVAZATORI



     Ziua internaţională a educaţiei copiilor nevăzători se marchează, din 1946, în ziua de naştere a pedagogului francez Valentin Hauy (1745-1822), cel care a întemeiat prima şcoală pentru nevăzători din lume, la Paris, în 1784. O altă zi, a nevăzătorilor, este marcată la 15 octombrie. 

    În 1946, în SUA, a fost votată Legea Protecţiei Educaţiei Nevăzătorilor. În acelaşi an, a fost lansată prima revistă dedicată copiilor nevăzători şi a fost organizată Ziua naţională a educaţiei copiilor nevăzători. Ulterior, acest eveniment a căpătat un caracter internaţional, fiind marcat în lumea întreagă. 

     Prin manifestările dedicate Zilei internaţionale a educaţiei copiilor nevăzători se doreşte atenţionarea şi sensibilizarea opiniei publice asupra problemelor cu care se confruntă această categorie socială. Educaţia nevăzătorilor nu diferă prea mult de cea a persoanelor cu vedere normală, doar cadrul didactic este diferit. Există şcoli speciale, unde copiii nevăzători învaţă materii obişnuite, precum tainele calculatorului, cu ajutorul unor echipamente speciale şi îndrumaţi de profesori special pregătiţi. 

    Statisticile arată că, la ora actuală, în lume trăiesc 400 de milioane de oameni cu deficienţe de vedere. 

      Sunt organizate o serie de evenimente la care participă nevăzători şi persoane care văd parţial. Sunt oferite cărţi care pot fi citite de către aceştia. 

     Organizaţia Mondială a Sănătăţii a decis marcarea la această dată a Zilei internaţionale a nevăzătorilor. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, la fiecare cinci secunde, în lume, o persoană îşi pierde vederea. Aproximativ 45 de milioane de oameni sunt complet orbi. La fiecare minut, orbeşte un copil. 

     În România sunt circa 10 mii de orbi şi slab văzători. De la vârsta de 16 ani, aceşti oameni sunt consideraţi invalizi. Tot mai multe persoane în vârstă îşi pierd vederea din cauza tratamentului întârziat. Statul acordă persoanelor cu handicap de vedere alocaţii.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu