Ziua Universală a Drepturilor Copiilor (Universal Children's Day ) se sărbătorește în peste 100 de țări din sistemul ONU la 20 noiembrie, aceasta fiind ziua în care Adunarea Generală a ONU a adoptat Declarația Drepturilor Copiilor (1959) și Convenția Drepturilor Copiilor (1989).
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a recomandat în 1954, (Rezoluția 836, IX) ca toate țările să sărbătorească o zi a copiilor de pretutindeni, care să fie marcată ca zi a fraternității și înțelegerii între copiii din toată lumea și ca zi a promovării bunăstării copiilor lumii.
Pentru 2013 tema aleasă este: 'Stop violenței împotriva copiilor.'. UNICEF atrage atenția asupra faptului că milioane de copii din fiecare țară, etnie sau nivel social sunt supuși diverselor forme de abuzuri: neglijență, exploatare și violență.
Ca şi celelalte state semnatare, România s-a angajat, prin ratificarea Convenţiei, la 28 septembrie 1990, să pună în practică toate prevederile sale, adoptând legislaţia necesară, făcând cunoscute drepturile copilului şi militând pentru schimbarea mentalităţilor care îngreunează exercitarea efectivă a acestora.
surse : http://www1.agerpres.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu