CELLA SERGHI -106 ANI DE LA NASTERE

    Figura feminină a Constanţei intrată în legendă este Cella Serghi, cea mai cunoscută romancieră de la malul mării, etern îndrăgostită de scriitorul Camil Petrescu.
    Născută la 22 octombrie 1907, în familia Marcoff, Cella era de o frumuseţe apreciată de canoanele vremii. Locuia pe strada Mării, iar marea a fascinat-o profund pe copila delicată căreia nu avea să-i fie străin tumultul sufletesc. În 1916, familia Marcoff se refugiază din calea războiului la Brăila, apoi la Bucureşti. 
    Cella studiază Dreptul şi se angajează secretară la un avocat. A fost căsătorită de două ori, cu inginerul Alfio Seni, apoi cu judecătorul Ion Bogdan, dar viaţa nu i-a fost deloc împăcată. Bărbatul care i-a marcat existenţa a fost scriitorul Camil Petrescu, pe care l-a cunoscut când abia depăşise pragul maturităţii, la ştrand. 
     Iubirea pentru el a însoţit-o toată viaţa, dar relaţia lor n-a fost niciodată oficializată. Deşi a visat la titlul de „doamnă Petrescu“, Cella s-a mulţumit cu alintul „Moft“ cu care o răsplătea Camil cel rămas surd de-o ureche în luptele de pe front. Cella Serghi a devenit scriitoare doar ca să-i demonstreze lui Camil Petrescu că vorbeşte aceeaşi limbă cu el. 
    La apariţia primului ei roman, „Pânza de păianjen“ (1937), Cella i-a scris mentorului ei următoarea dedicaţie: „Lui Camil Petrescu, pentru că m-a învăţat că scrisul înseamnă muncă, muncă grea, amară, disperată, pentru că m-a învăţat ce înseamnă conştiinciozitatea în scris, prin exemplul cărţilor sale. M-a învăţat să ocolesc ce-i facil, să caut întotdeauna calea cea mai grea. M-a îndemnat zi de zi să scriu cartea asta, să renunţ la tot ce era în afara ei, să fiu disciplinată şi răbdătoare, muncitoare. Îi datorez

tot... Fiindcă fără ce m-a învăţat el, însuşirile mele s-ar fi risipit şi această carte n-ar fi existat“. 
     Romanul de debut al Cellei Serghi a avut girul a trei mari scriitori români, apărând cu o banderolă pe care scria: „Liviu Rebreanu, Camil Petrescu şi Mihail Sebastian au recomandat Editurii acest roman“. Rebreanu i-a consfinţit Cellei vocaţia de romancieră punându-i mâna pe umăr şi spunându-i grav: „Eşti un scriitor“. Avea să mai publice scrieri dintre care cele mai cunoscute au rămas: „Mirona“, „Genţiane“, „Pe firul de păianjen al memoriei, „Această dulce povară, tinereţea“. Constănţeanca avea să joace un rol discret, dar important în opera lui Camil Petrescu.
      La ideile ei, scriitorul a introdus în „Patul lui Procust“ personajul Doamna T, iar toaletele eroinelor din „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război“ au fost inspirate de Cella. „Interpretă deosebită a sufletului feminin, personajele Cellei Serghi au găsit o largă audienţă în rândul publicului. Mai toate eroinele au un destin tulburător şi captivant, sunt firi complexe, parcurg drumuri deosebite în afirmarea lor socială. Romanele sale - toate bine primite de cititori - au cunoscut câte trei şi patru ediţii. Retipăririle confirmă odată mai mult popularitatea de care se bucură scriitoarea.
     Cella Serghi a încetat din viaţă la 19 septembrie 1992, la Bucureşti. I-a supravieţuit lui Camil Petrescu 35 ani. „Pentru mine pămîntul s-a micşorat. E atît cît îl înconjoară pe el. Lumea e toată el“, spunea Cella despre Camil.

      Dar despărţirea de cealaltă mare iubire a ei, marea, i-a lăsat urme adânci. „Despărţirea de mare, din cauza refugiului, a fost un şoc. M-a urmărit nostalgia mării, iar dorul de mare mi-a îndurerat copilăria. «Pânza de păianjen» - în mare măsură autobiografică - e plină de ecourile mării, de amărăciunea acelei despărţiri“, mărturisea Cella Serghi.

SURSA- adev.ro/mjc4u1