BIBLIOTECA JUDETEANA "OVID DENSUSIANU"

HUNEDOARA- DEVA

sâmbătă, 7 noiembrie 2015

ALBERT CAMUS 102 ANI DE LA NASTERE

Să dărui totul, să sacrifici totul fără speranță de răsplată; asta înseamnă iubire.
Dacă ar trebui să scriu o carte de morală, primele 99 de pagini le-aș lăsa goale și pe a o suta aș scrie: “Există o singură datorie. Aceea de a iubi”.
Nu cred că există o altă lume în care va trebui “să dăm socoteală”. Dar oricum avem de dat socoteală pe lumea asta tuturor acelora pe care îi iubim.
Să iubești pe cineva înseamnă să fii de acord să îmbătrânești împreună cu el.
Dragostea e un lucru pe care trebuie să știi să-l pretinzi.
Numai iubirea ne unește cu noi înșine!
Toţi oamenii simt, într-un anumit fel, o duioşie a vieţii. Este cea care îi ajută să meargă înainte, cea către care se întorc atunci când sunt epuizați și storși.
Există în oameni mai multe lucruri de admirat decât de disprețuit.
Nu poate fi dragoste de a trăi fără disperare de a fi.
În adâncurile iernii, am învățat că în mine este o vară invincibilă.
Albert Camus
(7 noiembrie 1913 – 4 ianuarie 1960)

ISTORIA ZILEI DE 7 NOIEMBRIE

1480: Prima mențiune documentară a "sulgerului" în Țara Românească: denumire dată dregătorului din Țara Românească și Moldova în secolul al XV-lea, care avea ca sarcină aprovizionarea curții domnești cu carne, lumânări și alte provizii;
1867: S-a nascut Marie Curie, chimist, fizician, laureată a Premiului Nobel pentru fizică în 1903 și chimie în 1911 (d. 1934);
1877: Trupele române, comandate de colonelul George Slăniceanu, ocupă, orașul-cetate Rahova (7-9 nov.);
1879: S-a nascut Leon Trotsky, revoluționar rus (d. 1940);
1910 : A încetat din viaţă scriitorul rus Lev Tolstoi („Război şi Pace”;
1913: S-a nascut Albert Camus, scriitor francez, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1957 (d. 1960);
1917: S-a încheiat Revoluția Bolșevică din Rusia, care a dus la curmarea monarhiei din această țară;
1940: S-a nascut Dorina Lazăr, actriță româncă de teatru și film;
1962: A murit Eleanor Roosevelt, prima doamnă a SUA (n. 1884);
1967: S-a nascut David Guetta, House-DJ şi producător francez
1980: A murit Steve McQueen, actor american (n. 1930);
1983: A murit Ion Jalea, sculptor român, membru al Academiei Române (n. 1887);
2011: A murit Joe Frazier, campion mondial american de box la categoria grea (n. 1944)
 

vineri, 6 noiembrie 2015

ISTORIA ZILEI DE 6 NOIEMBRIE

1494 - S-a născut Suleiman Magnificul, sultan al Imperiului Otoman (d. 1566)
1796 - Moartea împărătesei Ecaterina a II-a a Rusiei şi urcarea pe tron a fiului ei, Pavel I al Rusiei.

1860 - Abraham Lincoln devine cel de al 16 preşedinte al Statelor Unite ale Americii
1882 - S-a născut Aurel Vlaicu, inginer şi pilot, creator al primelor planoare româneşti, pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale (m. 13 septembrie 1913)
1893 - A încetat din viaţă compozitorul rus Piotr Ilici Ceaikovski (“Evgheni Oneghin”, “Lacul lebedelor”) (n. 1840)
1914 - S-a născut scriitorul Alexandru Mitru (m. 1989).
1936 - S-a născut Emil Loteanu, regizor de film, scnarist şi poet din Republica Moldova (m. 18 aprilie 2003)
1947 - S-a născut Alex Ştefănescu, critic literar român
1962 - Adunarea Generală a ONU a condamnat printr-o rezoluţie regimul de segregare rasială - apartheid - din Africa de Sud
1990 - A luat fiinţă Alianţa Civică, din iniţiativa Asociaţiei "15 Noiembrie" - Braşov, Solidarităţii Universitare, Societăţii "Timişoara", GDS, Societăţii "Agora" - Iaşi, Grupului Independent pentru Democraţie, Asociaţiei Pro Democraţia şi a peste 200 de intelectuali şi muncitori. Alianţa Civică a dat publicităţii o Declaraţie de principii
2005- A încetat din viaţă Petre Sălcudeanu, scriitor român (n. 1930)
2012- A încetat din viaţă Patriarhul Maxim al Bulgariei (n. 1914)

Ziua internaţională pentru prevenirea exploatării mediului în timp de război şi conflicte armate

joi, 5 noiembrie 2015

ISTORIA ZILEI DE 5 NOIEMBRIE

1784 - Ţăranii răsculaţi aflaţi sub conducerea lui Horea şi Cloşca ocupă Câmpenii, apoi Abrudul şi întreg Zarandul
1836 - S-a născut Constantin Esarcu, medic, politician şi om de cultură, ctitor al Societăţii Filarmonice (1868), militant pentru crearea prin subscripţie publică a Ateneului Româ (m. 8 iunie 1898)
1854 - S-a născut Emanoil Riegler, medic şi farmacolog, membru corespondent al Academiei Române, a înfiinţat Serviciul de clinică terapeutică din Iaşi (m.30 august 1929)
1880 - S-a născut scriitorul Mihail Sadoveanu: "Creanga de aur", "Zodia Cancerului", "Fraţii Jderi", "Hanul Ancuţei" (m. 19 octombrie 1961)
1905 - Adunarea de la Lugoj a celor 20.000 de români bănăţeni şi ardeleni a adoptat o serie de hotărâri în problema recunoaşterii naţionalităţii române
1913 - S-a născut actriţa Vivien Leigh: "Pe aripile vântului", "Lady Hamilton", "Un tramvai numit dorinţă" (m. 1967)
1940 - Franklin D. Roosevelt a câştigat alegerile prezidenţiale din SUA, devenind primul preşedinte American care obţine un al treilea mandat
1952 - A încetat din viaţă astronomul Nicolae C. Coculescu; a fondat Observatorul astronomic din Bucureşti în 1908 (n. 31 iulie 1866)
1970 - Vaticanul a introdus serviciul divin în limba naţională a fiecărei comunităţi romano-catolice
1988 - A încetat din viaţă lingvistul Dimitrie Macrea, membru al Academiei Române: "Lingvistică şi cultură" (n. 21 iulie 1907)
1989 - A încetat din viaţă pianistul american de origine rusă Vladimir Horowitz (n. 1903).
1992 - După 42 de ani, s-a redeschis sediul Reprezentanţei Pontificale în România la Bucureşti (Nunţiatura Apostolică)
1997 - Au fost redeschise dosarele privind revoluţia din decembrie 1989. Toate soluţiile care au fost date de procurori în dosarele revoluţiei au fost verificate. Ulterior, procurorii militari au început urmărirea penală împotriva lui Victor Athanasie Stănculescu, Mihai Chiţac, Ştefan Guşe şi a altor ofiţeri implicaţi în reprimarea sângeroasă a revoluţionarilor timişoreni.
2003 - Comisia Europeană a dat publicităţii Raportul de ţară în care se arată că România poate fi considerată economie de piaţă funcţională, pe măsură ce progresele vor fi continuate, şi aduce critici în ce priveşte corupţia, funcţionarea justiţiei şi a administraţiei
2004 - Ratificarea tratatului de la Kyoto de către Federatia Rusă. Acesta fapt a opermis intrarea în vigoare a Protocolului încheiat în 1997, care obligă ţările industrializate să ia măsuri în vederea reducerii emanaţiilor de dioxid de carbon şi de alte gaze cu efect de seră
2005 - A murit scriitorul englez John Fowles: "Colecţionarul", "Magicianul", "Iubita locotenentului francez" (n. 31 martie 1926)
2006 - Fostul preşedinte irakian, Saddam Hussein, a fost condamnat la moarte prin spânzurare de Înaltul Tribunal Penal irakian, pentru rolul jucat în masacrarea a 148 de şiiţi la Dujail, în anii '80
2010 - A încetat din viaţă poetul Adrian Păunescu care a definit o generaţie, cu cenaclul Flacăra şi cu versurile sale, după căderea comunismului a fost acuzat că i-a scris poeme laudative lui Nicolae Ceauşescu; dar, cu toate acestea, el a rămas un nume în viaţa publică şi politică românească (n. 20 iulie 1943)

miercuri, 4 noiembrie 2015

VIZITA LA BIBLIOTECA

"IN LUMEA MINUNATA A CARTILOR "A PARTICIPAT CLASA A V-A B
PROFESOR OPREA MARIA DE LA 
Colegiul National Pedagogic "Regina Maria"


luni, 2 noiembrie 2015

ISTORIA ZILEI DE 2 NOIEMBRIE

1755 - S-a născut Marie Antoinette, arhiducesă de Austria şi regină a Franţei, soţia regelui Ludovic al XVI-lea, decapitată în timpul Revoluţiei franceze.
1784 - A izbucnit răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan.
1816 - A încetat din viaţă cărturarul iluminist Gheorghe Şincai, reprezentant al Şcolii Ardelene (n. 1754).
1864 - A fost emis un Decret privind înfiinţarea Şcolii de Belle-Arte din Bucureşti, inaugurată în decembrie 1864.
1873 - S-a născut sculptorul Dimitrie Paciurea (m. 14 iulie 1932).
1913 - S-a născut actorul american Burt Lancaster: "Omul care aduce ploaia", "Elmer Gantry", "Aeroportul", "Ghepardul". (m. 20 octombrie 1994)
1930 - Haile Selassie devine împărat al Etiopiei.
1938 - A fost semnat primul Diktat de la Viena, prin care Germania şi Italia se angajau să "arbitreze" problemele teritoriale ungaro-cehoslovace.
1950- A încetat din viaţă George Bernard Shaw, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1925 (n. 1856).
1975 - A încetat din viaţă Pier Paolo Pasolini, regizor de film italian (n.1922).
1991 - Bartolomeu I devine Patriarh ecumenic al Constantinopolului.
1993 - Preşedintele Bill Clinton a semnat textul Rezoluţiei comune a Camerei Reprezentanţilor şi Senatului Statelor Unite ale Americii privind ratificarea Acordului comercial între România şi SUA şi acordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate.
2000 - Primul echipaj de trei astronomi (2 ruşi şi un american) ajunge la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale.
2001 - Talibanii au preluat, la Kandahar, controlul asupra majorităţii sediilor şi vehiculele aparţinând Naţiunilor Unite.
2004 - George W. Bush câştigă scrutinul prezidenţial din SUA în faţa lui John Kerry.
2004 - Este asasinat regizorul olandez Theo van Gogh, de către un fundamentalist islamic.
2009 - A murit José Luis López Vázquez, considerat unul dintre cei mai mari actori ai Spaniei

SURSA-http://www.mediafax.ro/cultura-media/semnificatii-istorice-pentru-ziua-de-2-noiembrie-14870218

Halloween la Bibliotecă


Anul acesta, în după-amiaza zilei de 30 octombrie, în incinta Bibliotecii Județene, a cărei curte era împodobită cu bostani-felinar, fantome și schelete, s-a desfășurat un atractiv program recreativ de Halloween.
Ne-am bucurat împreună de această sărbătoare care vine din spațiul anglo-saxon și care, dat fiind caracterul ei original, distractiv și deconectant, a fost repede asimilată și de noi. Cu siguranță, tinerii sunt cei care serbează cu cel mai mare entuziasm Halloween-ul, dar am avut aici, alături de noi, prieteni de toate vârstele.
Deși am adoptat sărbătoarea de Halloween, sărbătorile noastre tradiționale românești nu au scăzut în importanță și ținem foarte mult la tot ceea ce înseamnă tradiție și păstrarea tezaurului nostru de cultură.
Halloween-ul este, însă, o sărbătoare a veseliei, a bunei dispoziții, a umorului, și ea se încadrează bine în sufletul românesc prin nota de bucurie și antren pe care o presupune.
În deschidere, au fost prezentate tradițiile și obiceiurile legate de această sărbătoare, felul în care se sărbătorește în alte țări această zi care a devenit și la noi prilej de veselie și de manifestare a fanteziei.
Au avut loc, apoi, și de această dată, două concursuri: „Cel mai înspăimântător costum” și „Dovleacul de groază”. Imaginația, inspirația și fantezia concurenților au avut câmp liber de manifestare, spre bucuria tuturor celor care au umplut până la refuz curtea bibliotecii. Costumele, inspirate din figurile supranaturale – monștri, schelete, vrăjitoare, vampiri etc. – au adus un plus de farmec după-amiezii petrecute la Bibliotecă.






Câștigătorii au fost răsplătiți cu premii frumoase constând în trofee, diplome și cărți oferite de Biblioteca Județeană.
Un moment deosebit l-a reprezentat petrecerea dansantă din finalul evenimentului, unHalloween party care i-a antrenat pe toți cei prezenți, cu veselie și multă bună dispoziție, vegheați de privirile „de foc” ale bostanilor ce străjuiau curtea bibliotecii.
La finalul manifestării toți copiii care au participat la carnaval au primit din partea Bibliotecii Județene dulciuri și cărți.
Ioan Sebastian Bara
SURSA-https://bibliotecadeva.wordpress.com/2015/10/31/halloween-la-biblioteca-2/