BIBLIOTECA JUDETEANA "OVID DENSUSIANU"

HUNEDOARA- DEVA

luni, 25 iunie 2018

CE SA CITIM IN VACANTA ???

O carte care ar trebui citită în copilărie și recitită la vârsta maturității este „Micul prinț” de Antoine de Saint-Exupery. Personajul creat de scriitorul francez va deveni cu siguranță prieten bun al fiecărui copil care va citi această carte tradusă până acum în mai mult de 250 de limbi și dialecte. Iar adulții se vor întoarce cu bucurie și nostalgie la parabolele Micului prinț de câte ori tind să ia provocările vieții foarte în serios. „Oamenii mari nu pricep niciodată nimic și este obositor pentru copii să le dea întruna explicații” – toți copiii vor fi de acord cu Micul print, însă remarca acestuia va fi altfel decodată la maturitate. Una dintre cele mai citite, traduse și vândute cărți din toate timpurile, „Micul prinț” va da un farmec aparte acestor zile de vacanță și îi va ajuta pe cei mici să descopere nu numai stilul metaforic și provocator al autorului, ci și importante lecții de viață.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu