BIBLIOTECA JUDETEANA "OVID DENSUSIANU"

HUNEDOARA- DEVA

miercuri, 8 aprilie 2015

MIERCUREA MARE -CREDINTE SI OBICEIURI

     Miercurea Mare ne apropie si mai mult de Sfintele Pasti, astfel ca Biserica a randuit sa luam aminte in aceasta zi la doua exemple: cel al pacatoasei desfranate, instrainate de Dumnezeu care aducand in aceasta zi, cu mare cainta, smerenie si cu multe lacrimi, mir de mare pret si ungandu-L pe Hristos, devine mironosita si cel al lui Iuda Iscarioteanul, ucenicul care, desi apropiat de Domnul, L-a vandut, tot astazi, pentru treizeci de arginti fariseilor si carturarilor ce voiau sa-L ucida.
     Vanzarea facuta de Iuda a facut ca, mai tarziu, Sfanta Traditie a Bisericii sa randuiasca ziua de miercuri ca zi de post, alaturi de vineri, ziua in care Iisus a fost rastignit, acestea fiind cele doua zile ale saptamanii in care crestinii trebuie sa posteasca de-a lungul intregului an, cu excepţiile zilelor marcate ca “harţi” în calendarul ortodox.
  Potrivit tradiţiei populare, credincioşii care în Miercurea Mare ţin post negru, vor fi protejaţi de boli, de Sfânta Miercure, pe parcursul anului.
    În Miercurea Mare, în Bisericile Ortodoxe se săvârşeşte Taina Sfântului Maslu, în amintirea ungerii lui Hristos cu Mir, în casa lui Simeon Leprosul din Betania.
    În această zi se săvârşeşte Sfântul Maslu şi la cererea bolnavilor sau rudelor acestora. În rugăciunile rostite acum se invocă ajutorul Preasfintei Fecioare Maria, al Sfintei Cruci, al Sfinţilor şi îngerilor pentru însănătoşirea celui bolnav. În Evanghelii, Dumnezeu este numit "Doctorul sufletelor şi trupurilor noastre şi se invocă ajutorul lui de câte ori este nevoie..."
    În această zi, în mediul rural, se păstrează interdicţia ca femeile să nu toarcă. Din vremuri îndepărtate, se crede că torsul în Sfânta zi de Miercurea Mare poate să "întoarcă" minţile persoanelor care practică această îndeletnicire casnică.
    In ceea ce priveste pregatirea de Paste, astăzi aveţi voie la treburi casnice! Este ultima zi în care se poate munci în câmp, se mai spală rufe în gospodării, se curăţă grajdurile, livada şi grădina. Ba mai mult, in sfânta zi de Miercuri, este indicat ca gospodinele de pretutindeni să spele geamurile pentru a permite luminei să intre în casă!
   Orice femeie ar trebui să ţină cont de acest aspect important şi să nu le prindă Joia Mare cu geamurile murdare.  Ritualul spune că în acea gospodărie va pătrunde lumina tot anul.
    În unele zone ale ţării, copiii merg cu colindul prin sat şi urează gospodarilor să petreacă sărbătorile pascale cu bucurii şi sănătate. Colindătorii primesc în dar de la gospodari ouă albe, care vor fi înroşite de Paşte.
    De asemenea, se mai păstrează obiceiul din moşi strămoşi ca cenuşa din sobe să fie aruncată în Miercurea Mare peste straturile din grădină. Bătrânii satelor spun că, în Miercurea Mare, cenuşa are puteri magice şi ajută plantele să aibă rod bogat.

SURSE- http://www.realitatea.net/miercurea-mare-saptamana-mare_1671496.html#ixzz3WjE1mdNU ;
http://spynews.ro/actualitate/saptamana-patimilor-traditii-si-obiceiuri-pentru-miercurea-mare-64389.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu