De la an la an, chiar dacă principiul nu se schimbă, culorile sunt cele ce diferă, iar în acest an bradul de Crăciun va fi împodobit altfel. Aflați care sunt decorațiunile și culoarea recomandată de designeri în acest an.
Anul acestea se poartă bradul dintr-o singură culoare. „Albul este culoarea acestui an în materie de decoraţiuni pentru bradul de Crăciun. Nu recomand să fie totul alb chiar dacă acesta este trendul ci o combinaţie cu argintiu deoarece arată multe mai bine albul pur îmbinat cu metalul argintiului.
O altă culoare preferată în acest an este movul pal sidefat, dar şi rozul. Sunt culori vesele şi arată foarte bine mai ales în casele unde sunt şi copii. Roşul merge întotdeauana, deoarece este culoare săbătorii Crăciunului. În schimb albastrul sau auriul nu se mai poartă“, spune Aliona Moşar, designer.
Tendinţa acestui an este să renunţăm la beteală sau funde. „Dacă în anii trecuţi beteala se purta, iar anul trecut a fost unul al fundelor de mari dimensiuni, anul acesta în trend sunt brazii împodobiţi doar cu globuri şi ornamente. Tot anul acesta se poartă instalaţiile simple cu lumină albă, care care au multe jocuri de lumini şi câteva sute de beculeţe. Un astfel de aranjament va da strălucire bradului şi va pune globurile în evidenţă“, mai spune specialistul.
Ce globuri alegem
Dacă anul trecut erau la modă globurile foarte mari, anul acesta ele trebuie adaptate la mărimea bradului.
„Sezonul acesta se poartă bradul simetric şi de aceea cam toate globurile au trebui să aibă aceeaşi mărime adaptată la dimensiunile bradului. Eu recomand şi combinaţii care arată bine. La bază puteţi folosi globuri mari, iar apoi în timp ce urcaţi pe vârf puteţi să puneţi globuri din ce în ce mai mici.
Arată foarte bine. În materie de forme nu se mai poartă combinaţiile de globuri. Ori alegeţi rotunde, ori alegeţi decoraţiuni în formă de steluţe, clopoţei, brăduţi şi alte astfel de ornamente“, mai spune designerul.
Bradul personalizat
Anul acest se pune mai mult accent pe bradul personalizat şi pe imaginaţie.
Bradul de Craciun impodobit cu dulciuri este una dintre tendintele majore ale acestui sezon. Ofera-le si mai multe motive copiilor sa nu se dezlipeasca de pomul de Craciun si atarna in el globulete in forme dulci, acadele, bomboane si figurine de turta dulce. Abia va veti putea abtine sa nu devorati acest brad savuros!
Fetele pasionate de moda isi vor dori ca ideile pentru bradul de Craciun sa reflecte intocmai ultimele tendinte din moda. Dat fiind faptul ca nuantele anului 2016 sunt Rose Quartz si Serenity, un brad decorat in tonuri de roz este un must-have pentru o fashionista adevarata. Inspira-te din modelele de mai jos!
„Un trend în acest sezon este bradul personalizat, adică globuri cu pozele celor din familie, un fel de arbore genealogic în bradul de Crăciun. De asemenea la modă este şi bradul împodobit tot numai cu dulciuri. Puteţi să faceţi chiar acasă ornamentele.
O altă tendinţă este ca bradul să fie împodobit cu decoraţiuni hand-made făcute acasă. Acestea pot fi din paie, din pânză sau chiar din lemn“, mai spune specialistul.
Stilul minimalist în ceea ce priveşte bradul revine la modă. „Cei care au trecut de 35-40 de ani îşi amintesc brazii mici de plastic care erau în comunism. Acum această modă revine însă bradul este natural.
Practic se poartă brazii mici de un metru, maxim un metru şi jumătate, dar şi cei şi mai mici de birou de doar 50 de centrimetri“, mai spune designerul.
SURSA-http://internet-bun.info/2016/11/vezi-ce-se-poarta-de-craciun-2016-in-materie-de-decoratiuni-ale-bradului/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu