BIBLIOTECA JUDETEANA "OVID DENSUSIANU"

HUNEDOARA- DEVA

luni, 26 septembrie 2016

ZIUA EUROPEANA A LIMBILOR

La 26 septembrie, pe continentul european se sărbătorește Ziua Europeană a limbilor.
Cu acest prilej, este promovat interesul față de limbile străine și față de învățarea acestora în rândul adulților și al copiilor. Sunt sărbătorite nu numai limbile oficiale europene, ci și bogata moștenire de culturi și tradiții — o expresie vie a tuturor limbilor Europei. Acest eveniment reprezintă, în fiecare an, o ocazie pentru a evidenția avantajele învățării limbilor străine: descoperirea unor culturi noi, posibilitatea de a căpăta o perspectivă diferită asupra lumii și de a-i înțelege mai bine pe cei din jur. Cetățenii europeni sunt încurajați să învețe cât mai multe limbi, indiferent de vârstă, atât în școli cât și în afara lor.
Manifestările prevăzute cu această ocazie sunt numeroase, antrenând peste 800 000 de europeni. Programul activităților include jocuri și quiz-uri, serate literare, conferințe, mese rotunde, programe de radio și de televiziune pe tema politicii lingvistice, precum și numeroase concerte organizate în spații publice.
Pentru a marca Ziua Europeană a limbilor, în mai multe orașe din România au loc manifestări, pe parcursul unei săptămâni, culminând cu cele organizate la 26 septembrie. Spre exemplu, la 24 septembrie, Ziua europeană a limbilor va fi sărbătorită la Muzeul Național al Țăranului Român, sub forma unui târg lingvistic care cuprinde concursuri cu premii pentru participanți.
Totodată, filialele Institutului Cultural Român din străinătate organizează o serie de manifestări. De exemplu, ICR Bruxelles pregătește opt lecții demonstrative de limba română, la Institutul Goethe din Rotterdam, dedicate elevilor olandezi din ciclul gimnazial. La rândul său, ICR Varșovia organizează cursuri demonstrative de limba română, cultură și civilizație română via Skype, precum și pregătirea unui puzzle dedicat limbii române, oferit participanților la jocul urban de la Katowice și elevilor de la Varșovia, implicați în Ziua Europeană a limbilor.
La inițiativa Consiliului Europei, Ziua Europeană a limbilor este sărbătorită în fiecare an, din 2001, pe data de 26 septembrie. Scopul acestui eveniment este de a promova plurilingvismul, ca punte esențială de comunicare între popoare, dar și un instrument de interes turistic sau profesional. În plus, cunoașterea limbilor străine facilitează o mai bună înțelegere interculturală, fundamentul patrimoniului cultural european.
Anul 2001 a fost proclamat de către Consiliul Europei și Uniunea Europeană ''Anul European al limbilor'', conform http://edl.ecml.at/. Datorită succesului din 2001, data de 26 septembrie a fost declarată Ziua Europeană a limbilor. Tematica multilingvismului a devenit tot mai prezentă în dezbaterea europeană, în special din 2007, când a fost creat în cadrul Comisiei Europene portofoliul multilingvismului.

SURSA-http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2016/09/26/ziua-europeana-a-limbilor-08-05-19

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu