BIBLIOTECA JUDETEANA "OVID DENSUSIANU"

HUNEDOARA- DEVA

joi, 20 februarie 2014

KURT COBAIN-47 DE ANI DE LA NASTERE

    Kurt Donald Cobain (n.20 februarie 1967- d. 5 aprilie 1994) a fost un cântărețchitarist și compozitor în formația de muzică rock Nirvana, originară din Seattle. Cobain s-a născut în Aberdeen, Washington și a avut parte de o copilărie dificilă, la care a făcut referire în unele cântece și interviuri. Cunoscut pentru versurile sale abrazive și tulburătoare, precum și pentru registrul vocii, Cobain este considerat unul din cei mai influenți cântăreți rock din toate timpurile.
    Liderul trupei Nirvana s-a sinucis în urmp cu 20 de ani, pe 5 aprilie 1994. Timp de doi ani, 1992 şi 1993, a dominat scena muzicală internaţională, fiind primul şi ultimul artist care a adus muzica cu adevărat alternativă pe primul loc în preferinţele publicului

    Nu a vrut să fie un idol, nu a vrut să fie vedetă. „N-am vrut niciodatată să fiu solist vocal, ci doar să cânt la chitară, undeva ascuns prin spate. După liceu am simțit că doar eu îmi pot cânta propriile piese”, susţinea chiar el.
   Însă, punkerul a avut o ambiţia şi mai mare. Naiv, a vrut să împartă cu muzica sa oamenii în buni şi răi, în oameni de calitate şi restul. A visat ca doar oamenii din primele categorii să-i asculte versurile şi glasul, iar restul nu. Dar nici măcar Dumnezeu nu este apreciat doar de oameni buni şi hulit doar de oameni răi, aşa că şansele de reuşită erau micI.
     Totodată, ca orice artist a dorit ca muzica sa să fie apreciată de cât mai mulţi oameni.     Contradicţia dintre dorinţele sale, alături de crizele de ulcer şi drogurile, l-au transformat într-un depresiv incurabil. Gestul său de a se sinucide a fost urmarea depresiilor şi nu a drogurilor, sunt de părere biografii săi.
    În septembrie 1991 trupa Nirvana lansa albumul Nevermind. Era o trupă necunoscută pentru absolut toată lumea, deşi activa de câţiva ani în statul Washington,iar Nirvana avea parte de zero publicitate.
    Ca printr-o minune, tinerii americani cumpărau albumul – mai ales pentru single-ul Smells like teen spirit. Aşa se face, ca povestea a devenit realitate şi la începutul lui 1992, albumul unei formaţii punk se vindea mai bine decât Michael Jackson, MC Hammer  şi U2.
     Nici măcar propria casă de muzică nu credea ce se întâmplă. “Nirvana a depăşit ca vânzări în ultimele trei săptămâni pe U2, Hammer, Michael Jackson, Metallica, adevărate nume. Dacă cineva mi-ar fi spus anul trecut că va depăşi U2 aş fi murit de râs”, recunoştea Eddie Gilreath, vicepreşedintele casei de discuri Geffen pentru New York Times.
    La finalul lui 1993 a susţinut concertul Unplugged pentru MTV. Este considerat de reprezentanţii postului american cel mai bun concert unplugged din istorie. Prestaţia sa i-a făcut pe mulţi să se întrebe dacă nu cumva Kurt Cobain putea deveni mai mare decât Jimi Hendrix sau Bob Marley


Citate din scrierile şi interviurile sale :

  • Prefer să fiu urât pentru ceea ce sunt, decât iubit pentru ceea ce nu sunt.
  • Să vrei sa fii altcineva e o risipa a ceea ce esti cu adevarat.
  • E mai bine sa arzi ca un foc de paie decat sa mocnesti pana te stingi.
  • Prefer sa fiu mort decat ‘cool.
  • Cea mai mare crima e sa te prefaci.
  • Nu avem dreptul sa exprimam o parere pana cand nu stim toate raspunsurile.
  • Voi fi un superstar al muzicii, ma voi sinucide si voi lasa dupa mine flacara gloriei, la fel ca Jimi Hendrix.
  • Apatia generatiei mele ma dezgusta. Ma dezgusta si propria mea apatie, pentru ca imi lipseste coloana vertebrala si nu ma opun intotdeauna rasismului, sexismului si tuturor celorlalte -ism-uri de care ne tot plangem de ani si ani.
  • Un prieten nu e altceva decat un dusman de care stii.
  • Libertatea de expresie e vitala: oricine poate fi un artist.
  • Sa fii optimist mereu inseamna sa ignori tot ceea ce este important, sacru sau de valoare. Sa fii pesimist mereu inseamna sa fii amenintat de ridicol si lipsa de credibilitate.
  • Folosesc bucati si fragmente din personalitatile altora pentru a mi-o forma pe a mea.
  • Cosurile sunt insemnele frumusetii.
  • Daca as fi trimis la inchisoare, cel putin n-as mai fi nevoit sa dau autografe.
  • Daca aveti vreodata nevoie de ceva, va rog sa nu ezitati si sa cereti alcuiva lucrul respective





SURSA-http://www.evz.ro/detalii/stiri/kurt-cobain-omul-care-l-a-exilat-pe-michael-jackson-in-romania-1031317.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu