STEFAN IORDACHE -7 ANI DE LA MOARTE

Azi se implinesc 7 ani de când marele actor român Ştefan Iordache a păşit în lumea celor drepţi. Bucureşteanul născut şi crescut în Rahova şi-a trăit ultimele zile departe de capitala pe care o iubea aşa mult şi o dată pe an o străbătea la pas din Dorobanţi până în Sebastianul natal, el părăsind această lume din Viena.

Artiştii sunt renumiţi pentru felul în care îşi trăiesc viaţa. Iubesc cu pasiune chiar dacă mulţi sunt firi solitare şi preferă singurătatea gândurilor proprii sau liniştea oferită de alcool şi prieteni.

De tânăr era în pas cu moda, iar examenul de admitere la Facultatea de Teatru a fost un exemplu în acest sens: "Mă prezentasem îngrijit îmbrăcat: o haină scurtă, de-a lui tata; o cămaşă cu guler mare, pantaloni strâmţi, şosete «sing-sing», cu dunguliţe verticale, pantofi cu talpă groasă de cauciuc făcută din anvelopă. Eram înalt deşirat, cu o creastă de cocoş, «à la Elvis Presley», tunsoarea modernă de atunci. Arătam foarte bine, după părerea mea. E drept, n-ar fi stricat să am şi-o cravată.”

Puştiul colţos din Rahova, stângaci şi timid, crescut printre derbedei şi ţigani nu ştia că va deveni mare actor. În 1964, cu rolul din filmul “Străinul” a fost selectat la festivalul de Film de la Karlovy Vary, unde a fost premiat. Teatrul Nottara unde a jucat o bună parte din viaţă a fost un loc binecuvântat. “Raskolnikov” l-a consacrat ca actor şi l-a condus spre alte două spectacole: „Hamlet” şi „Viziuni flamande”. Au urmat ani cu roluri multe şi grele, de tortură şi insomnie. Un chin fericit.
     Nu s-a considerat niciodată o vedetă, pentru că „nu e timp să fii vedetă” şi ironiza termenul „maestre”: „Oi fi maestru ! Asta înseamnă că sunt bătrân.” Ştefan Iordache era măcinat, sfâşiat, ardea în teatru. Pentru el, nimic nu era o joacă. „Din clipa în care am început, să înţeleg ceva din viaţă, nu am mai avut somn. Nu pot să mânânc decât la câteva ore după spectacol. Mă chinuie grija că nu am făcut bine totul. De aceea e divină meseria asta, pentru că nu te poţi repeta seară de seară. Nici un spectacol nu seamănă cu altul. Pentru că nici eu cel de azi nu semăn nu semăn cu cel ce ieri.” Leucemia sau teatrul şi zecile de roluri de care încă ne e dor l-au făcut să ardă prea repede. Şi să moară, întâmplător sau nu, într-o zi de Înălţarea Sf. Cruci. A murit cu regretul că n-a avut copii.

Surse: adev.ro/nun3xg

CITATE SI CUGETARI ALE MAESTRULUI :
-„Întotdeauna am trăit cu spaima că o să uit de unde am plecat. Pentru că am văzut prea mulţi oameni care şi-au negat rădăcinile, uitând. Şi, ca să mă trezesc, din când în când, din euforia pe care ţi-o dă meseria asta a mea, mă duc să-mi revăd cartierul. O iau din Dorobanţi (unde stau acum), pe jos, până în Rahova. Acolo, aproape totul a fost dărâmat… E groaznic să nu mai găseşti locurile în care ai trăit şi ai copilărit! E trist când amintirile se înceţoşează…”
-"Nu cred că există prieteni, ci doar momente de prietenie."
-"Văd doar oameni deştepţi, dar necinstiţi. La noi, gura bate scaunul, ca să nu zic altfel."
-"Cred că sensul vieţii îl ştie doar Dumnezeu. Noi nu putem decât să încercăm să influenţăm niţel ce ne-a dat el. Asta e important, să slujim viaţa."
-"Dacă aş lua viaţa de la început, nu ştiu dacă aş face la fel. Am avut şansa, dar şi neşansa unor roluri mari. Şansa este că am devenit apreciat, neşansa e că toate aceste roluri mi-au măcinat cumplit nervii."
-"Actorii sunt ca nişte copii. Se bucură când primesc premii, se bosumflă când sunt criticaţi, indiferent ce carieră ai în urma ta."